Despre diaspora evanghelica romaneasca – 1

Am promis de mai multa vreme prietenului meu Vasile Tomoiagă că voi încerca să formulez câteva păreri personale cu privire la ceea ce am numit „patologiile diasporei evanghelice româneşti”. Vreau să precizez că mă refer mai ales la diaspora nord-americană, căci pe cea europeană n-o cunosc suficient de mult pentru a mă putea pronunţa. Şi pentru că exemplele sunt adesea mai relevante decât o mulţime de consideraţii teoretice, voi începe cu două dintre acestea.

Două întâmplări pe post de ilustraţie

În vara lui 1991 am călătorit pentru prima dată în Statele Unite. Am vizitat atunci multe locuri, între acestea fiind şi oraşul P, unde avem o mătuşă. Împreună cu ea am vizitat biserica baptistă română, unde am fost solicitat să predic. Între altele, ştiind că acolo există un grup de moisişti (adepţi ai lui Vasilică Moisescu) care făcuseră aproape un idol din Watchman Nee, am vorbit despre riscurile teologiei lui: pietismul extrem, cu influenţe confucianiste; antropologia trihotomică, cu o şubredă fundamentare biblică şi teologică; şi, mai ales, eclesiologia fantezistă şi sectară. La finalul acestui mesaj unul dintre liderii acestui grup a avut faţă de mine o ieşire publică de o agresivitate incredibilă. Am avut impresia că, dacă ar fi putut, m-ar fi scos afară şi m-ar fi lapidat. principala acuzaţie fiind „cum îndrăzneşti dumneata să te atingi de un sfânt al lui Dumnezeu care a murit pentru Cristos în lagărele comuniste”. Ca şi când eu contestam martiriul lui. Prin acelaşi soi de raţionament, ar însemna că martiriul militanţilor legionari in puşcăriile comuniste ar valida aberanta lor ideologie. Evident, raţionamentul este absolut bezmetic. Mi-am propus atunci să nu mai intru niciodată într-o biserică românească din diaspora. Nu m-am ţine însă de promisiune, căci am încă prea mulţi prieteni în aceste biserici.

Iată acum şi a doua poveste. Anul trecut am participat la o reuniune ştiinţifică organizată la Universitatea din Cluj. Acolo am cunoscut şi m-am împrietenit cu unul dintre intelectualii români de frunte (îi voi spune GA). El este, in cel mai bun caz, un sceptic din punct de vedere religios. Mi-a povestit însă că a avut în tinereţe un prieten baptist cu care a avut o relaţie absolut specială, şi cu care a purtat în anii aceia nenumărate discuţii, de o mare profunzime şi semnificaţie. Apoi prietenul lui a emigrat în Statele Unite şi, când s-au reîntâlnit, după căderea comunismului, nu l-a mai recunoscut. Părea că trăieşte într-un alt univers. Lucrurile care-l preocupau şi ideile pe care le promova păreau să nu aibă nici o legătură cu lumea reală. În mod straniu, între  avatarul american al prietenului domnului GA şi persoana pe care el o cunoscuse în România înainte de căderea comunismului nu mai exista aproape nici o legătură.