Despre diaspora evanghelica romaneasca – 2

Câteva observaţii personale

Sper ca cele două relatări adevărate de mai sus să arunce ceva lumină asupra scurtelor observaţii pe care le voi face mai jos. Deşi acestea nu vor fi nici pe departe flatante, sper ca prietenii mei din diaspora să le privească cu luciditate şi, acolo unde ele nu sunt corecte, să le contracareze cu argumente sau interpretări mai apropiate de realitate. Spun asta pentru că sunt conştient de faptul că interpretările mele sunt colorate în mod inevitabil de experienţele mele personale şi de contextul în care trăiesc.

1. Prima impresie pe care ţi-o fac bisericile româneşti din diaspora. şi poate cea mai şocantă pentru un nou venit, este ceea ce Gabriel Liiceanu numea, cu o foarte inspirată sintagmă, „încremenirea în proiect”. După primul contact, poţi identifica cu uşurinţă perioada când au plecat din România majoritatea membrilor din acea biserică, deoarece, în vreme ce în ţară lucrurile s-au schimbat (dacă au evoluat sau involuat, asta este o altă problemă) evanghelicii din diaspora încearcă să conserve cu obstinaţie o realitate desuetă şi care nu mai există, dar pe care o consideră singura formă legitimă de „ortodoxie” creştină. Îmi amintesc de prima mea întâlnire cu un prieten „navigator” emigrat, după 1989. Spre uimirea mea, lucrurile pe care le discuta şi ilustraţiile cu care opera (navigatorii erau mari meşteri la ilustraţii) erau aceleaşi pe care le foloseam noi în ţară, cu mai mult de zece ani înainte, în perioada când plecase el din ţară. Era ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat în mintea şi viaţa lui spirituală în tot acest timp. Senzaţia de călătorie în timp este incredibilă. Între timp însă, din fericire, prietenul meu s-a alăturat unei biserici americane dinamice şi a revenit cu picioarele pe pământ.

2. O consecinţă a acestui blocaj în timp este legalismul care domină cele mai multe dintre bisericile evanghelice ale diasporei – o prelungire naturală a dominantei legaliste a spaţiului evanghelic românesc în perioada comunistă. În absenţa unor preocupări culturale, teologice şi sociale serioase, discuţiile dintre credincioşii români din diaspora continuă să se concentreze asupra unor teme penibile, precum acoperământul femeilor, bijuteriile, vopsitul părului sau alte asemenea „profunzimi” de har, chiar printre cei mai instruiţi şi mai inteligenţi dintre ei. Un mic tur prin grupurile de discuţii ale evanghelicilor români din diaspora ar fi absolut edificator. Asta, în timp ce „sporturile” evanghelice româneşti tradiţionale – mica (sau marea) bârfă, competiţia absurdă cu ţoale, case şi maşini, precum şi politica eclesială de două parale – continuă să înflorească nestingherite, ca şi pe plaiurile natale.

3. O altă caracteristică stranie a diasporei evanghelice româneşti este disconectarea acesteia în raport cu spaţiul evanghelic american, pe care, din legalism şi dintr-un soi de triumfalism lipsit de reflectare serioasă, îl privesc cu un sentiment de nelegitimă superioritate. Desigur, evanghelismul american are tot felul de slăbiciuni, dar el are o dinamică spirituală şi intelectuală net superioară celei a diasporei evanghelice româneşti. Interacţiunea cu discernământ cu acesta, mai ales că este contextul în care au ales să trăiască, ar putea fi spre folosul spiritual al ambelor comunităţi. Pentru români însă, evanghelicii americani sunt, prin definiţie, lumeşti şi superficiali, neridicându-se la înălţimea aşteptărilor lor spirituale. În ciuda abundenţei de resurse spirituale şi teologice din spaţiul american, emigranţii evanghelici români trăiesc ca şi când acestea n-ar exista. Desigur, unii dintre ei nu ştiu suficient de bine limba engleză pentru a folosi aceste resurse, dar chiar şi cei care le-ar putea utiliza fac în general abstracţie de ele, rămânând captivi resurselor, puţine şi nerelevante pentru ei, care sunt produse în ţară. Există, desigur, şi excepţii, dar acestea nu fac decât să întărească regula.

4. În acelaşi sens, sunt încontinuu uimit de sursele din care se hrănesc majoritatea evanghelicilor români din diaspora şi de obsesiile loc cu francmasoneria, noua ordine mondială, sfârşitul lumii în 2012, new age (la postmodernitate n-au ajuns, căci nu se vorbea încă despre ea când au plecat din ţară) şi alte asemenea gogoriţe. Când îi asculţi, sau când citeşti emailurile pe care şi le trimit panicat, ai impresia că Isus Cristos nu mai este pe tron şi că universul este condus nu de Dumnezeu, ci de diavolul. Dacă adăugăm la acestea fundamentalismele de tot felul pe care le promovează pe toate căile posibile, imaginea, din punct de vedere intelectual şi spiritual, este una de groază. În raport cu aceasta, slăbiciunea „încremenirii în proiect” se transformă din defect în calitate.

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

42 thoughts on “Despre diaspora evanghelica romaneasca – 2”

  1. Expresia “incremenire in proiect” are pentru mine si ceva din imaginea fotografica. O sectiune intr-o societate la un moment dat in timp. Emigrarea inseamna ruperea legaturii cu societatea si timpul in care au asimilat valorile spirituale si nu numai. Pastrarea lor “asa cum le-au primit” adauga la aceste valori cateva valente suplimentare. Ele devin garantia ca ruperea nu e definitiva (celebra alienare din societatea capitalista aplicata la religiozitate), constituie suportul moral pentru momentele mai grele (asa cum deschizi albumul cu fotografii when feeling down) etc.

    Toate astea sunt atitudini umane in general in situatia respectiva indiferent de apartenenta subiectilor la o religie sau alta. Traditiile evanghelice isi au echivalentul in cele ortodoxe sau catolice care se regasesc la fel de relativ bizar in diaspora. Cuvantul cheie fiind aici “relativ”.

    Anomalia vine din faptul ca de la societatile evanghelice se asteapta dinamism ele fiind nascute din efortul unui calugar de a sparge rutina traditiei catolice. Din punctul asta de vedere insa banuiesc ca nici bisericile din tara nu stau mult mai bine.

    Problemele adaptarii la o lume in schimbare sunt deci generale in diaspora ele fiind doar acutizate din cauza blocajului carului ce transporta chivotul evanghelic in bolovanul propriei traditii ce nu si-a castigat inca dreptul la un certificat de nastere oficial

    Like

  2. Părerea mea este că singura frază semnificativă este ultima. „În raport cu aceasta, slăbiciunea „încremenirii în proiect” se transformă din defect în calitate.”
    1. Despre ce se spune la acest punct cred că am răspuns în comentariul meu de la postarea precedentă. Și cred că există probabil și explicații sociologice. Probabil că o studiere paralelă a modului cum se manifestă celelalte minorități imigrante etnico-religioase în US ar putea oferi mai multe explicații competente. Eu nu pot decît să îmi dau cu părerea. Probabil există un mecanism de auto-protecție. America era și este diferită cultural și intelectual de România. România era o țară comunistă și mulți români evanghelici echivalau, chiar dacă nu recunoșteau, dialogul sau preocupările intelectualo-culturale cu ceva periculos, lumesc, în România acelui alb-negru al comunismului. De aceea baptiștii români nu au avut niciodată și nici acum nu au în România personalități intelectuale la nivelul societății civile. Deci, în acest context, românii noștri baptiști odată picați aici s-au simțit dintr-odată amenințați în securitatea lor culturală, pe care naiv o echivalau cu superioritatea spirituală, și au preferat izolarea sub orice mijloc. Majoritatea care au venit (mă refer mai ales la evanghelici) au fost și sînt indivizi foarte modești intelectual (asta ca sa nu spun anti-intelectuali). Odată ajunși aici, datorită multor cauze socio-economice, nu au apucat în prima generație profesiuni cu prea mare expunere socio-culturală. Dar chiar dacă au ajuns în marea lor majoritate să spele bătrâni în așa numitele case de bătrîni, sau să facă munci inferioare, precum celebrul „stucco” sau „hard-floor”, etc, totuși au reușit să se îmbogățească. Banii aduc și ei un anumit gen de teologie a siguranței mîntuirii. De genul, îți merge bine material, asta înseamnă că ești pe „calea cea bună”. Iar implicația următoare este că, cu bani îți poți „trage” biserică și poți edifica un fel de citadelă a sudo-creștinismului în care tu te simți bine, și mai ales în care îți poți manifesta toate aberațiile și sechelele culturale și sudo-teologice fără să te deranjeze nimeni. Toate chestiile astea sînt la urma urmei foarte cunoscute. Iar sudo-pastrorii acestor sudo-biserici nu aufăcut decît să se conformeze și să „valideze teologic” astfel de caricaturi pentru simplul motiv că de acolo le veneau salariile. Iar chestiile și show-off-ul în America costă bani.
    Dar, așa cum spuneam în comentariul de la postarea precedentă, modul cultural în care ne manifestăm creștinismul este mai puțin semnificativ. Ceea ce importă este măsura în care această haină culturală, fie ea izolaționistă sau nu, are vreun conținut, un sîmbure viu, spiritual. Tragedia apare însă cînd de fapt dinamica din interiorul unei astfel de comunități este esențialmente culturală și nu cultică. Adică, așa cum spunea un specialist american în misiologie, cînd găsești mai multă preocupare spirituală la un grup wicca decît într-o biserică baptistă. Asta e esența tragediei.

    Like

    1. Am o mică nelămurire, Domnule Virgil Titarenco. Aş dori să-mi explicaţi ce înţelegeţi dumneavoastă prin “sudo”.
      Vă mulţumesc anticipat.

      Like

      1. 2nd vote on what Danut said

        Pseudo se pronuntza ca si “sudo” … dar nu incerca sa faci o comanda “sudo” pe Linux (o adevarata nomenclatura de Linux) ca sa-r putea sa intrii in pericol (get in trouble).

        http://en.wikipedia.org/wiki/Pseudo- spune

        “The prefix pseudo- (from Greek ψευδής “lying, false”) is used to mark something as false, fraudulent, or pretending to be something it is not.”

        Like

    2. Virgil, dupa 21 de ani in SUA (6 din ei in “circul” romano-baptist) pot spune ca cea ce ai scris este ft. adevarat.

      La fel ,trebuie sa recunoastem ca fortele sociologice in a forma o grupare culturala romana (care are si denominatia/cultul la comun) este si a fost ft. puternica in diaspora.

      Like

  3. 2. Ce am spus la punctul unu explică implicația de la punctul doi. Izolaționismul și sacralizarea cojii culturale este mediul în care se dezvoltă numai ceea ce pui acolo. Baptiștii români erau cumplit de legaliști, antiintelectuali și fariseici în România comunistă. Mulți dintre noi nu ne-am dat poate seama de asta sau poate nu ne place să o recunoaștem. Dar acesta era adevărul. Exista mult mai mult legalism și „culturalism” religios decît spiritualitatea cu care ne plăcea să ne lăudăm. Dar asta e o altă poveste, mult mai lungă. În orice caz, legalismul și fariseismul nu sînt nu numai fenomene culturale ci au și vitalitate spirituală (chiar dacă de natură negativă). Oricine auzit de mîndria fariseică și fanatismul legalist. Iar această vitalitate le-a făcut să înflorească și să se înmulțească oriunnde au prins rădăcină în istoria creștinismului. Exemplul baptiștilor români din US nu este decît un exemplu trist care ne-a fost dat să îl trăim.

    Like

  4. 3. Aici este rezultatul a ceea ce am scris la unu și doi. Acest gen de „provincialism” sau „parohialism” se explică și prin faptul că majoritatea păstorilor baptiști români știu (chiar dacă nu recunosc) cît de nuli sînt d.p.d.v. teologic sau intelectual și ar fi fost incapabili de un dialog. Iar legalismul, fariseismul și religiozitatea culturală prin definiție exclud dialogul. Adevărat, nici evanghelicalismul american nu este cheie de biserică dar cu siguranță că o dezbatere deschisă și un dialog critic ar fi fost productive. Dar ar fi expus și „găurile din pantalonii baptismului românesc”, nu? Și mai sînt și alte explicații cu implicațiile lor.
    4. Punctul patru este însă cel mai savuros. Este dincolo de ridicol sau penibil. Este aproape comic dacă nu ar fi tragic. Pot să pun pariu pe o sută de mii de dolari că dacă mîine dau anunț că merg la o biserică și voi vorbi ultimele noutăți despre 666, sau cipurile implantate, sau guvernul mondial, sau 2012, sau venirea lui Antichrist și Obama, etc, voi avea sală plină chiar dacă vorbesc șapte zile la rînd. Dar tot pe o sută de mii de dolari pun pariu (cam ca Dumnezeu și Avraam) că dacă anunț că vreau să mă întîlnesc o dată pe săptămînă cu un grup de bărbați timp de 2 ore ca să studiem Scriptura, nu voi reuși să am 25 de bărbați români care să se consacre cu regularilate și perseverență unui astfel de lucru pentru un an de zile în nici un oraș american. Și sînt „biserici mari” aici (așa cum le place să de laude). The point is că, din punctul de vedere a ceea ce eu înțeleg prin creștinism, chestia asta nici nu este creștinism. De aceea folosesc termenul de sudo-creștinism. Pentru că sînt loial principiului lui C.S.Lewis, care spune că nu există oameni creștini sau mai puțin creștini. Există doar oameni care sînt creștini și oameni care nu sînt creștini. Restul „e discuții”.

    Like

    1. super. asta cu legalismul e 100%. am avut rude ce au emigrat prin 70-80. nu voiam sa fiu in preajma lor, cu toate astea am ajuns baptist, dar nu din ala.

      Like

  5. so my friends were right!

    am avut citeva contacte cu romani ce au venit in vizita de acolo sau prieteni ce au stat de vorba cu oameni aflati in vizita din state.

    ei transmit ceea ce ai afirmat si sunt perceputi de cei cu o virsta de 50-60 de ani ca un bun miros, o adiere a vechii spiritualitati baptiste de prin anii 60-70. ca atare sunt mai “spirituali”. faptul ca “nu se amesteca” cu lumea americana (de ce s-or fi dus acolo?) este o alta medalie pe pieptul lor bombat de suferinta pentru “libertatea religioasa si impunerea unor tipare religioase in societatea americana” atit de incercata de lupta cu homosexualii, liberalii, islamul, secularismul, etc.

    pe de alta parte este evidenta criza spirituala prin care a trecut si trece comunitatea romana din state daca te uiti putin la calitatea oamenilor care au plecat acolo (majoritatea de buna voie) in momentul plecarii si la calitatea lor in momentul revenirii in tara. tin minte citeva nume care insemnau ceva inainte de plecare si care atunci cind au revenit pentru putin timp pe meleaguri mioritice au socat prin disparitia aurei lor. exista si exceptii bineinteles. vorba pastorului meu pe cind era aici: “ce sa faci in america? duminica sunt 3-4 pastori la amvon si alti doi in sala!” si a plecat si el acolo…

    daca vrem sa dam de capat situatiei ciudate a bisericii din diaspora, probabil ca ar trebui sa punem intrebarea (dureroasa?) “care au fost motivele pentru care au emigrat credinciosii?” ca sa ne dam seama ce s-a produs. dar cred ca ei ar trebui sa raspunda la intrebarea asta. “care au fost problemele cu care s-au luptat cind au ajuns?” si cum le-au rezolvat.

    dar ca cei din diaspora sa nu ramina cu un gust prea amar, trebuie sa marturisesc ca avem niste prieteni de familie autohtoni care se scalda in acelasi tip de patologie sotuspic: masonii, noua ordine mondiala, conspiratii si iar conspiratii. ei sunt singurii dtinatori ai adevarului si ai interpretarii acestuia in contextul nefericit actual. si mai mult ca sigur printre putinii, daca nu singurii care vor fi mintuiti.

    poate ca aceasta trasatura comuna ofera o directie de studiu. e la mijloc mintuirea, o perceptie deformata a ceva, neadaptarea la cultura, societatea locala, incapacitatea de a recontextualiza spiritual situatia (prea) complexa, socul viitorului, trecutului rezolvat intre timp acasa si o anumita “suspendare in timp” fata de acasa, uotevăr?

    Like

  6. Imi incalc juramintul cistercian.
    Vreau s-aduc in discutie aspecte complet ignorate. Stiu ca nu s-a vrut o analiza exhaustiva.
    -1) Poate si dintr-un sentiment nerecunoscut de vinovatie, emigratia romana a trimis sume considerabile in tsara mai ales la inceputul anilor ’90 cind diferenta de preturi USA-Romania era mare. Sume considerabile avind in vedre dimensiunile comunitatilor. A existat si zgircenie. Dar sistemul donatiilor a fost si individual si organizat. Batrini ce si-au donat pensii; oameni ce s-au imprumutat de la banca…si nu toti au facut-o cu fanfara. Cel ce s-a certat cu Dl. DM (vezi primul articol) avea situatie materiala buna si a donat sume mari printr-o retea organizata
    2-Unele misiuni de sorginte romano-americana au avut o neasteptata amploare, mai ales in Moldova, si nu numai. De ex. la un moment dat Europa Libera (’97-98?) declara Micul Samaritean, cel mai ascultat post din Moldova. Indiferent de proasta mea reputatie pe acest blog, v-as ruga sa nu provocam un scandal-dezbatere vs-a vis de vinzarea acestui post de radio in Romania. Oricum, prietenul meu Florin Pindic-Blaj a reusit sa penetreze radiofonic in Romania, cind spre surprinderea mea, unii oameni influenti de acolo n-au reusit. Nu sunt in stare sa apreciez calitatea emisiunilor si nici nu e important dintr-un punct de vedere; este impresionant de unde a pornit Folrin si unde a ajuns. Si e important c-a rupt tiparele.
    -Cu toate slabiciunile lor, bisericile roamnesti au reprezentat un puternic sprijin pt valul post-decembrist. Nu stiu ce s-ar fi ales de multi barbati singuri, in majoritate ne-evnaghelici, daca nu eram “noi”. Daca considerati mindrie, afirmatia asta, n-ati inteles nimic din dificultatile majore de adaptae ale multora dintre ei. Un exemplu bizar: o familie de ortodoxi a sunat preotul otodox din Detroit de pe aeroport, care ne-a sunt pe noi. Oameni necunoscuti cazat si ajutati pt multe luni de zile… Multi din acestia “s-au ajuns” si evident nu vor sa mai “stie de noi”.
    -Tinerii emigranti au reusit misiuni de amploare: Curatenie si Curatie, Charity Cup. Ei au reusit sa-si gaseasca corspondenti in Romania (Atleti in actiune, etc) si Moldova. Misiunile unora dintre acestia au ajuns in Mexic -regulat- si Honduras sau Africa -izolat-. China este si ea o tinta a unora, dar strict individual. Calitatea lor?Subiectula a fost atins de Alex. Deocamdata, eu urmaresc doar sa sublieniez aspectele ce-au spart tiparele descrise mai sus. O mare problema e lipsa de viziune a liderilor…dar am scris deja prea mult!

    Like

    1. Scuze… nu m-am referit la penticosta;ii romani din AMerica… ei sunt nu doar mai multi ci s incomparabil mai dinamici.
      -Si nici la traduceri nu m-am referit; si pt sunteti carturari, va ofer o cursa: excelentele traducei de cintari ale lui Valentin Popovici. Emigrat, prin ’65, poetul/pastorul V. Popovici a reusit traduceri valoroase ale textelor multor cintari.
      -Dupa parerea mea, printre cartile traduse de SMS sunt si carti valororase, etc.

      Like

      1. Observati va rog ca n-am terminat, Voi atinge si aceste aspecte la vremea lor.
        Nu contest deloc aportul proiectului de traducere de literatura teologica initial de Iosuf Ton prin SMR, cu toate slabisiunile lui. Despre asta am discutat mai pe larg in alte texte ale mele.

        Like

    2. Ma bucur ca v-ati incalcat juramintul (de fapt ma asteptam la asta). Si nu cred ca aveti o reputatie rea pe acest blog. Eu cel puti nu am impresia asta, chiar daca rezpezentati ‘opozitia’.
      Nu contest niciunul dintre aspectele pe care le-ati adus aici in discutie. Stiu, si din experienta sutorii mele, despre felul (e drept, nu tptdeauna dezinteresat, dar asta e alta poveste) acordat celor care au emigrat. Acest lucru este, in mod evident, de apreciat.
      Povestea cu Florin Pindic si Micul Samaritean este intr-adevar foarte complexa. Noi ne stim de multa vreme (aproape 40 de ani), de pe cind locuia la Chilia Veche si faceam calatorii in delta. Am apreciat intotdeauna spiritul lui intreprinzator, chiar daca nu m-am dai in vint dupa genul de muzica promovat de radioul lui. A fost insa unul foarte ascultat. Nu am mari probleme nici in ce priveste vinzarea postului catre adventisti. daca evanghelicii voiau sa-l pastreze, trebuiau sa puna banii jos. Florin s-a ostenit aproape singur cu adunarea de fnduri si la un moment dat n-a mai putut. I-as intreba pe cei care critica vinzarea cit au cotribuit financiar la sustinerea acestui post de radion. Vorbele sunt ieftine, si adesea iresponsabile. Faptele sunt cele care conteaza. Si, in definitiv, nu l-a vindut ateilor sau musulmanilor, ci tot unor crestini, chiar daca nu evanghelici.
      In final, implicarea in misune, mai ales in Romania si Moldova, a emigratiei romane, chiar daca fara o viziune foarte clara, este una de apreciat, atita vreme cit n-a apelat la mijloace prozelitiste (folosirea de promisiuni si avantaje materiale pentru a-i incuraja pe oameni sa asculte mesajul lor sau pentru a schimba’secta’ – adica, sa traca de la cea ortodoxa la una evanghelica).

      Like

      1. Multumesc pt toate. Mai ales pt “tratamentul” aplicat lui Florin. Dupa cum stiti, intre timp el a trecut printr-o mare durere, moartea sotiei lui iubite, si mi-ar fi parut rau sa provoc tocmai eu o ploaie de acuzatii la acest subiect.
        Indiscutabil, ca nu toate demersurile-s dezinteresate. Pt ca reprezint cu mindire “opozitie”, m-am referit doar la cele bune.
        Toate cele bune pt 2010!

        Like

    3. Doru, multumesc pt. comentariile de echilibru. Trebuie recunoscut ca cu toate deficientile cu care se confrunta sa le cara in spate comunitatiile evanghelice romana in diaspora … sunt si multe exemple pozitive de stimat.

      Like

  7. M-am intalnit in vara aceasta cu un baiat , roman , baptist din America care a venit pt. cateva luni in tara sa isi vada rudele. Il cunosc de cand eram mic , pt. ca am umblat impreuna la scoala duminicala la biserica baptista nr. 3 ,,Iris’ ‘ din Cluj-Napoca. Si el mi-a spus unele lucruri asemanatoare cu cele spuse de dumneavoastra despre evanghelicii romani din SUA. De exemplu faptul ca nu colaboreaza cu evanghelicii americani, nici macar cu cei din Conventia Baptista de Sud care din punct de vedere teologic sunt conservatori , unii de-a dreptul legalisti dupa cum bine cunoasteti, si deci te-ai astepta ca evanghelicii romani sa se simta ca in al noulea cer in preajma baptistilor de sud. Dar nu , americanii sunt considerati lumesti . O exceptie de la aceasta atitudine o reprezinta biserica acestui baiat(din Portland, Oregon-unde e membru si fr. Iosif Ton), si unde anual vin reprezentanti ai Conventiei baptiste de Sud care prezinta ce noutati au mai avut loc in lumea evanghelica americana. O a doua problema pe care mi-a prezentat-o amicul meu din America se refera la tinerii din bisericile romanesti, e o mare problema in aceasta privinta si anume faptul ca nu prea merg la biserica iar cei care totusi merg isi omoara timpul jucandu-se pe telefonul mobil sau facand alte lucruri in timpul programului. Fenomenul acesta e prezent si in biserica unde , merge el , care e o biserica cat de cat sanatoasa din punct de vedere spiritula , nici nu vreau sa ma gandesc ce e in alte biserici unde membrii se cearta intre ei si sunt dezbinari si schisme. O alta mare problema sunt dezbinarile , un pastor ales intr-o biserica nu apuca sa stea prea mult in functie pt. ca un alt ,,frate” vrea sa ii ia locul , pastorul nu vrea sa plece si asa incepe scandalul , biserica se imparte in doua pt. ca fiecare din cei doi(pastorul si pretendentul ) sa aiba ce pastorii. Din cate am inteles de la amicul meu , aceste certuri sunt un fenomen generalizat. In multe cazuri gruparea schismatica , se mai imparte inca o data .
    Asa ca e normal ca un tanar care a crescut intr-un astfel de mediu sa nu mai fie interesat de credinta . Daca nu o sa se rezolve aceste probleme tinerii o sa ajunga pe la denominatiile americane liberale(din lac in put) sau mai rau o sa ajunga atei sau membrii vreo secta .

    Like

      1. De ce sa fie ironic? Toate ‘sectele’ inclusiv cea ortodoxa, fura de la altii si numesc asta ‘intoarcere acasa’. Ce fac evanghelicii aici, fac ortodocsii in America. Si, desigur, ceea ce fac ei este legitim, in vreme ce ceea ce fac altii este ‘prozelitism’. Si la fel la evanghelici. Cum ar zice romanul, ‘tot un drac’.

        Like

      2. Daca dumneavostra puteti compara campaniile de “evanghelizare” pe care le intreprind neoprotestantii de la noi cu peprestatia Bisericii Ortodoxe din America, ma obligati sa am dubii in privinta unitatii de masura pe care o utilizati. Am fost si eu martorul (ca sa nu zic victima) unei asemenea campanii si, printre altele, lucrul care m-a frapat cel mai mult este acela ca atitudinea evanghelizatorilor era aceea a unor oameni care predicau pe un teren virgin din punct de vedere crestin, tocmai de aceea se si impunea respectiva evanghelizare de tip Cornilescu, desigur… Era ceva de genul: Apostolul Pavel le vorbeste celor din Madagastar despre un lucru minunat si inedit- crestinismul.

        Like

      3. Da, domnul meu, le compar fara rezerve. Prozelitismele sunt surori, oricine le practica. Orice ati vazut dvs. rau la ortodocsii din America, am vazut eu de zece ori mai rau la evanghelicii de aici. Avem si acum misiuni in Romania, mai ales de sorginte americana, care se raporteaza la romani ca si cind acestia nici n-ar fi auzit de Evanghelie, in ultimii 2000 de ani, mai ales daca este vorba de vreo sectulita sau orientare teologica ce, cred ei, nu este reprezentata in spatiul romanesc.
        Nu e de mirare ca va indoiti de unitatile mele de masura. O fac si altii. E dreptul dvs, si eu sunt gata sa-l apar.

        Like

      4. “Orice ati vazut dvs. rau la ortodocsii din America, am vazut eu de zece ori mai rau la evanghelicii de aici. Avem si acum misiuni in Romania, mai ales de sorginte americana, care se raporteaza la romani ca si cind acestia nici n-ar fi auzit de Evanghelie, in ultimii 2000 de ani”

        Ultimele randuri imi aduc aminte de ceva citit pe web despre evenimentele studentzesti crestine din Timisoara anii dupa 89. Era vorba de romani evanghelici si romani intorsi din diaspora pornind niste grupuri de studiu si inchinare in mijlocul universitatilor din Timisoara (stil a-la “Campus Crusade for Christ” si chiar Carismatic).

        Aceste movements au fost populare cu studentii de la inceput pt. ca exprimau un sens de inchinare si lauda lui Dumnezeu in mod liber si deschis … DOAR PT. timpul de acumulare de numere/memberii.

        CE sa constatat de catre unii studenti era ca liderii acestor mishcari foloseau in exclusiv materiale/resurse evanghelice/neo-protestante de sursa de Vest/Americana … si nu doreau a incorpora nici o resursa romana de stilul ortodoxa / reformata / luterana / catolica.

        Nu-i de mirare ca acest spirit anti-crestin-ecumenic i-a dezgustat pe multi studenti care puteau sa fie incurajati in credinta lor … si a se apropia mai mult de Hristos prin studierea Bibliei si incorporarea obiceiurilor lor crestine.

        Like

  8. In Australia e acelasi fenomen: legalism, certuri pt. functia de pastor, ruperea bisericilor , exod al tinerilor in lume. Fratele Beni Faragau care e pastor la biserica din Iris unde merg eu , a fost in vara in Australia unde a tinut o serie de conferinte , cand a venit acasa ne-a povestit despre numarul mare de parinti care au venit la el cu ochii in lacrimi si i-au povestit de problemele pe care le au cu copii lor.
    Nu as vrea ca fratii din diaspora care citesc acest blog sa inteleaga gresit , eu nu pretind ca ca noi cei din Romania suntem lipsiti de probleme , ca la noi totul e roz , nu e , si la noi exista tineri care pleaca din biserici sau dezbinari dar in diaspora aceste lucruri se intampla la o scara mult mai mare ca in Romania. In diaspora anglo-saxona(SUA, Australia) situatia a ajuns de a dreptul disperata din acest punct de vedere. Sper ca evanghelicii romani din aceste tari sa se trezeasca la realitate , altfel va fi vai si amar .

    Like

    1. Din experienta mea de 21 de ani in California (6 ani in mijlocul comunitatii romane-baptiste) pot spune ca DEZBINARILE, CERTURILE, RUPERELE DE BISERIC (cum in San Francisco Bay Area … o biserica s-a rupt in 2 … pt ca nu puteau contine 2 pastori – vorbesc la simplu/minim, dupaia … #2 sa rupt in 2 … pe motive geographice … si acum recent in 2008 … #2 sa rupt din nou … pt. ca jumate din biserica dorea sa se uneasca cu o biserica-americana-baptista-aproape-extinsa dar care avea teren mare de parcare … si cealalta jumatate nu dorea sa aiba nimic de aface cu americanii … si dorea mai bine sa continue sa plateasca la locul lor de inchinare chiar daca nu au un pastor tinar,, pot apela la cel “pensionat”).

      Pt. mine aceste certuri (mai ales can era vorba la discutiile membrilor bisericii la adunarile de dezbateri a problemelor locale … si the-lack-of-maturity and Chrisitan love and blandete) si back-stabbing (of the pastor or comitet in the church parking lot) … mau dezgustat ft. mult.

      Like

  9. Sper ca cei ca sefii cultelor din acete tari sa intervina si sa faca ordine in biserici. Stiu ca noi evanghelicii avem principiul asta al autonomiei bisericii locale , dar autonomia nu e independenta , adica nu poti face orice doresti . Ca si biserica membra a unui cult trebuie sa respecti in primul rand scriptura si apoi statutul(banuiesc ca si cei din diaspora au un statut de organizare al uniunii sau asociatiei de biserici din care fac parte). Apoi cred ca membrii bisericilor ar trebuii sa isi respecte mai mult pastorii, mai pregatiti sau mai putin pregatiti ei au o slujba duhovniceasca , stabilita de Dumnezeu si nu pot fi schimbati dupa toanele adunarii sau cand i se nazare vreunui membru ca el ar fi mai potrivit sa fie in fruntea bisericii decat pastorul in functie. Iar pastorii ar trebuii sa fie mai bine pregatiti biblic , sa predice Scriptura si nu fanteziile lor , sa aiba mai multa dragoste fata de oamenii din biserica lor , si sa ii apropie pe tineri nu sa ii indeparteze de biserica. E usor sa dai vina pe ,,lume” si pe ispitele ei cand nu ai facut nimic ca sa contracarezi aceste ispite. Sigur ca decizia finala de a deveni credincios sau nu apartine fiecaruia , si in orice epoca au existat oameni care au apostaziat , important e ca cei care conduc bisericile sa isi faca datoria. Pe care din cate vad pana acum nu si-au facut-o.
    Nu vreau sa ma laud , si repet si la noi in tara exista probleme , dar in bisericile din Romania viata spirituala e mult mai buna ca in America sau Australia.

    Like

    1. m-as mira daca “shefy” o sa faca ceva. de genul miscarii unui deget.
      daca cititi enciclicile lor, o sa va apuce risul. incepind cu 1990.
      in politica lor ce vizeaza virful nasului propriu, au observat ca diaspora e doar vaca de muls bani, si atit. eventual se duc pe acolo cu o confernta si pun taxa de intrare.
      daca nu gindesc pt romanii de acasa, de ce s-ar deranja (asta presupunind ca au cu ce) sa gindeasca pt cei din diaspora? legal nici macar nu sunt oile lor. asta complica lucrurile, nu?
      problema pastorilor e spinoasa. nu de alta dar numarul pastorilor ce pastoresc mai multe biserici si/sau pastoresc cu telecomanda pt ca nu locuiesc cu turma e de-a dreptul scandalos.
      si aici, din nou problema bisericilor care sunt cainăv cluburi. cunosc un pastor baptist tipic care atunci cind a fost kemat la o alta biserica le-a spus in fata ca mai vine de 5 ori. mirati ei au intrebat: cum asha? simplu, o sa vin doar la inmormintarea voastra! scarry, penibil, jignitor? real! majoritatea bisericilor baptiste au eshuat intr-o forma culturala a unei religii ce nu reprezinta majoritatea romanilor. din pacate! la inceputul secolului trecut, unul dintre cei mai buni teologi romani, mitropolitul vasile suciu reactiona in dogmatica sa impotriva ortodocsilor si… a baptistilor, ce constituiau cea mai mare amenintare la acea vreme. dupa 100 de ani s-a dus amenintarea. am ramas cu amintirile. unii dintre noi. eu prefer sa privesc intr-o alta directie. istoria, si cred ca am invatat ceva din ea, ne spune ca dupa o perioada de virf toate miscarile o iau in jos. cauze? cu duiumul. cele mentionate de dm, plus altele care le vede toata lumea dar nu face nimic. nu s-a lansat un conciliu ca sa gaseasca iesirea din criza. a, care criza? vorba lui nenea iancu: criza mare mon chere!

      Like

    2. Dml Chis Paul, sunt idei bune … dar pt. ca fundamental organizatia religioasa (church government, church polity … http://en.wikipedia.org/wiki/Ecclesiastical_polity ) la evanghelici romani este una de “congregational polity” autonomie si independenta merge mana in mana.

      Romanii baptisti din SUA si Canada si Australia au Congresul lor fiecare an … au statul lor si by-laws proprii. Dar cand un pastor vrea sa faca ceva diferit (chiar contra culturii/practicii bisericii baptiste) el este doar avertizat ca nu face bine, sa ca face pacat.

      Din pacate multe din grupurile reformate au abandonat stilul Presbyterian sau Episcopal de guvernare … si de acea este si posibil intrun cult sa ai multi papi/conducatori atare. Sau biserica autonoma/independenta sa invete sau practice lucruri care nu sunt in continuitate sau atestate de Biserica lui Hristos din ultimii 2 secole.

      Ce pacat ca am razalit asa mult din credinta Crestina … nici intelepciunea de a ne guverna … care a fost consistentat din anii 150 dupa Hristos … nu ne-a convenit.

      Like

  10. Acest fenomen de izolationism si conservatorism este specific oricarei comunitati de imigranti. Este o realitate sociologica – spre exemplu scotienii din diaspora sunt mai scotieni decit scotienii din Scotia (dar desigur ei se integreaza mult mai bine decit romanii immigranti – sunt si eu oleca mai neobiectiv acuma)!

    Like

  11. Mă bucură această încercare de analiză a diasporei evanghelice românești, deși, ca unul proaspăt (de aproape 3 ani) în diaspora evanghelică europeană (Belgia) m-ar interesa mai mult această parte a diasporei românești.
    Nu pot să mă pronunț asupra diasporei românești americane, însă pot confirma multe dintre observațiile dvs. cu aplicabilitate la diaspora evanghelică din Belgia. E unul din motivele pentru care nu frecventez o biserică română, ci una evanghelică flamandă.

    Majoritatea evanghelicilor de aici sunt de sorginte penticostală sau sunt baptiști asimilați de bisericile penticostale. Sunt creștini evanghelici veniți din toate părțile țării, așadar cu foarte multe păreri, ușor diferite (adică unii cer purtarea baticului într-un fel, alții într-altul, unii ascultă un gen de muzică, alții altul etc), limitate însă de prejudecăți și de o lipsă crasă de educație biblică și de orice alt fel.
    În ce privește bisericile baptiste, ca baptist am rămas surprins să găsesc într-un oraș precum Brussels două biserici baptiste, nici una mai mare de 20 membri.
    E adevărat că bisericile penticostale au o dinamică net superioară celor baptiste, dar eu văd această dinamică în genul celei cu care posturi ca Protv și altele căștigă rating datorită promovării manelelor și maneliștilor (no offense!). În ce privește dinamica baptistă, ea lipsește cu desăvârșire.

    Vizavi de „încremenirea în proiect”, acesta este lucrul care m-a surprins pe mine cel mai mult. Te-ai aștepta ca atunci când oamenii intră în contact cu o altă cultură, cu un alt mod de viață, cu un alt fel de a-ți trăi credința să împrumute ceea ce este bun (Așa s-au construit și civilizațiile, prin contacte, prin împrumuturi, prin asimilări.). Dar nu! Sigur, din punct de vedere material, viața s-a schimbat, mentalitatea a devenit, pe de o parte mai materialista, pe de alta mai legalistă. E un paradox pe care îmi este greu să îl înțeleg. De exemplu, încercarea de a-l convinge pe un belgian care bea câte un pahar de vin fără să facă excese că Biblia nu-ți dă voie să bei vin (de fapt, nici nu știu unde îți interzice Biblia așa ceva, dar asta e o altă problemă). Însă în vreme ce anantemizează consumul de vin, dansul, purtarea podoabelor și altele, aceluiași evanghelic i se va părea complet anormal să facă un bine, să ajute pe cineva, atunci când acest lucru îl poate costa ceva.
    Un alt lucru care m-a șocat aici, ca unul care am fost crescut într-o familie și într-o biserică în care se punea accentul pe bunul simț, a fost să constat că pentru aceiași oameni legaliști glumele obscene, glumele proaste și bârfa sunt un lucru cât se poate de normal.
    În ce privește dialogul cu bisericile belgiene, acesta lipsește cu desăvârșire. Poate și pe motiv că românii din Diaspora se consideră superiori din punct de vedere spiritual și având oarecum un rol profetic în salvarea acestor națiuni (știu că pare absurd, dar am auzit asta într-o predică aici, cum că belgienii sunt răi, românii sunt buni, și că, chipurile, belgienii o duc bine datorită românilor care ar fi binecuvântați de Dumnezeu aici).

    Diferența dintre bisericile românești și cele flamande stă în faptul că atunci când intri într-o biserică evanghelică flamandă găsești aici o lume cu totul diferită, un creștinism simplu, lipsit de festivism, lipsit de parade de orice fel, lipsit de prejudecăți, unul, aș spune, odihnitor. Am asistat la mărturisiri în biserică din partea unui homosexual, din partea unei tinere care a rămas însărcinată înainte de căsătorie, oameni care au fost primiți de biserică, disciplinați în dragoste, ceea ce a avut drept consecință pocăința lor.

    Atunci când ești plecat de acasă întâlnești bariere de orice fel, cauți comuniunea cu frații tăi de aceeași limbă, însă am constatat că e mult mai ușor să înlături bariera limbii din bisericile flamande, decât cea a prejudecăților și a subculturii evanghelice din bisericile românești din Diaspora.

    Cu apreciere,
    Tibi Pop

    Like

    1. Asa cum spuneam la inceput, nu cunosc suficient emigratia romaneasca din Europa sau alte continente si prefer sa nu ma pronunt, dar suspectez, iar dvs. dovediti asta, ca multe dintre observatiile pe care le-am facut in legatura cu emigratia romaneasca din America sunt adevarate si pentru restul diasporei.

      Like

  12. Se mai intampla prin diaspora neoprotestanta americana si fenomenul reintoarcerii unora in sinul Bisericii Ortodoxe, o redescoperire a radacinilor, cum s-ar spune. Cunosc personal cateva cazuri, iar despre altele am auzit.

    Like

    1. Desigur, este si acesta un fenomen al diasporei evanghelice din America, chiar daca nu unul de proportii intre romani. Ei au conoscut in Romani fata mai putin romantica a ortodoxiei si sunt oarecum vaccinati. Altii insa au cautari existentiale autentice si sunt excedati de rationalismul si pragmatismul care domina spatiul evanghelic. Astfel, in cautarea transcendentei, a sentimentului evlaviei profunde si a inradacinarii istorice, unii dintre ei se indreapta spre ortodoxie (mi se pare normal pentru dvs. ca ortodox, sa vorbiti despre aceasta ca desre o ‘reintoarcere’, desi aceasta este o chestiune discutabila, de perspectiva). Altii, mai putini, se indreapta spre catolicism.
      Asemenea miscari sunt naturale intr-o lume normala si demonizarea lor (ca si demonizarea convertirii unor ortodocsi ori catolici la evanghelism, fenomen curent in Romania) sunt patologii care tin de un anume infantilism religios si cultural.
      Despre o asemenea experianta de convertire (ori ‘reintoarcere’, daca doriti) am vorbit recent pe acest blog (vedeti AICI), cind am prezentat cartea publicata recent de prietenul meu Mihai Oara.

      Like

  13. “Nu e de mirare ca va indoiti de unitatile mele de masura. O fac si altii. E dreptul dvs, si eu sunt gata sa-l apar.” – E o fraza admirabila si o pledoarie in sprijinul libertatii de exprimare dar, totodata este o fraza ce ascunde unele riscuri, cum ar fi faptul ca, pe cel care pronunta asemenea cuvinte in va paste un sentiment exarcerbat de bine in legatura cu propria-i persoana. Sunt fraze care ar fi mai bine sa nu fie vorbite fara o suficienta doza profilactica de smerenie. Nu vreau sa insinuez ca ar fi cazul in ceea ce va priveste. Doamne-ajuta!

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s