Geneticianul crestin Francis Collins la conducerea NIH

Francis_Collins

Geneticianul creştin Francis Collins a fost numit la conducerea National Institute of Health, cea mai importantă agenţie federală de cercetări medicale din Statele Unite (citiţi AICI anunţul Associated Press despre această numire şi AICI articolul corelativ din Christianity Today). Preşedintele Obama l-a descris pe Collins drept “unul dintre cei mai importanţi oameni de ştiinţă din lume”.

Francis Collins a condus timp de ani de zile Proiectul Genomului Uman (vedeţi AICI un interviu al lui Collins despre acest proiect). El s-a convertit după citirea cărţii lui CS Lewis, Mere Christianity (în româneşte în două versiuni, la Cartea creştină, cu titlul (nu prea inspirat) Creştinismul redus la esenţe şi la Humanitas, sub titlul (mult mai potrivit) Creştinism pur şi simplu).

Collins a publicat în 2007 cartea The Language of God: A Scientist Presents Evidence for Belief, pe care prietenul meu Liviu Ciortuz, care predă genetică computaţională la Universitatea din Iaşi intenţionează s-o traducă în limba română. O altă bună prietenă a mea, Dr. Corina Shtir, care predă genetică în California, îl cunoaşte bine pe Collins, împreună cu care a şi publicat texte ştiinţifice.

Vă recomand AICI un excelent interviu cu Francis Collins publicat de revista Christianity Today. Îi avertizez pe cei mai slabi de înger dintre noi 🙂 că Dr. Collins eate evoluţionist teist. El a răspuns în urmă cu circa doi ani câtorva întrebări pe această temă controversată, puse de Stan Guthrie, editor la revista de mai sus (găsiţi AICI răspunsurile lui Collins). Articolul poatră titlul semnificativ “Creation or Evolution? Yes!”

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

26 thoughts on “Geneticianul crestin Francis Collins la conducerea NIH”

  1. Excelent. Multsumim pt info.
    -In sfirsit o alegere buna a lui Obama. I-o fi venit mintea de oe urma in urma schimbarii bisericii? In urma unei lungi cautari, el a reusit sa-si gaseasca o biserica in DC. Si nu oricare, ci pe cea unde s-a inchinat si prea iubitul sau perdecesor Bush. Poate-i vin si alte idei bune. Sau i-o fi venit doar din politica de-a aduce o noua controversa in rindurl crestinilor, ca urmare a evolutionismul teist?
    -Am apreciat in ultimul timp 2 discursuri mai bune ale lui Obama; cel de la ziua tatilor si cel din Africa. In amele cazuri a facut apel la responsabilitatea celor in cauza. Absentsa tatilor din familiile americane (mai ales de culoarea- inclusiv crestine) conduce la tragedii sociale… iar obiceiul african de-a se plinge de colonialism si-a se lupta intre ei ii conduce pe-acestia la nesfirsite tragedii. Obama era cel mai potrivit sa le-o spuna ambelor grupuri.
    -Revenons a nos mouttons, Dumnezeu sa-i dea succes Dr. Collins. Sper sa nu se-ncurce in birocratia pierderii de fonduri atit de tipica agentiilor guvernamentale americane si nici si sa nu ajunga tsinta atacurilor liberale. De fapt, daca e evolutionist probabil scapa de liberali. Dumnezeu sa-l lumineze in chestia evolutionista, inainte de-a fi prea tirziu.
    _______
    Slava Domnului ca suntem mintuiti in baza credintei noastre in Cristos, nu in baza conceptiei cu privire la mecanismul prin care Dumnezeu a adus lumea in fiinta. Si, asa cum spuneam si alta data, cind vom ajunge in prezenta lui Cristos, cu totii vom avea a ne cai de mai micile sau mai marile noastre erezii dragi 🙂

    Like

    1. Multumim, Vasile, pentru aceasta importanta informatie. Liviu se va bucura foarte mult sa afle asta.
      Apreciez si incercarea de obiectivitate a domnului Doru Radu.

      Like

  2. Daca Collins ar fi fost creationist (de unul din cele cateva tipuri de care exista, dintre care cel mai “rau” este ‘young age’) s-ar fi pornit o campanie impotriva lui ca un uragan, starnita de toti gardienii ortodoxiei darwiniste, asa cum dealtfel se pornesc astfel de campanii impotriva oricarui are curajul sa devieze prea mult de la dogma evolutionismului materialist. Vezi cazul lui Michael Reiss in Marea Britanie, care era totusi evolutionist.

    Nu cred ca Obama are ganduri ascunse, sa creeze controverse, ci pur si simplu Collins este un om de stiinta redutabil, care a dovedit (ma gandesc) ca e capabil de o astfel de slujba. In privinta incercarilor lui de a prezenta dovezi pentru credinta prin stiinta, nu vi se pare ca e vorba de aceeasi “eroare” ce ni se trage din Iluminism, de a incadra si evalua Scriptura (sau parti a ei) in categorii de gandire oferite de rationalism?

    Like

    1. Draga Vasile,
      Nu ma pot pronunta pina nu citesc cartea, dar, dat fiind ca America se afla inca in plin Iluminism, ceea ce sugerezi tu prin intrebarea ta este absolut plauzibil. Dar, repet, numai dupa citirea cartii ma voi putea pronunta.

      Like

  3. -Sunt de-acord cu Dl Tomoioaga ca dl Collins nu va fi atacat atit de tare precum ar fi fost daca ar fi fost creationist. Alte articole pe care le-am citit anticipau o confirmare grea in Senat si il declarau pe Collins ca pe un om ce stie ce crede si care nu renuntsa la credintsa (cinste lui)…
    Nu cred ca va fi atacat din 2 motive; democratii voteaza reflex ce propune Obama, iar Republicanii n-au nic iun interes sa-i supere pe crestini.
    -in “privintsa incercarilor lui de a prezenta dovezi pentru credinta prin stiinta” – pot sa se traga de la iluminsim sau de la un lucru mult mai simplu care se cheama necredintsa. E mai usor pt nea Gheorghe ca mine sa creada Scripturile, decit pt un savant. Nimeni nu poate deveni evolutionist facind evegheza pe Geneza. Oricum, mai bine ca e crestin cu convingeri personale, care a ajuns la o relatie cu Dumnezeu, chiar evolutionist fiind, decit sa nu fie de loc.
    -In ce-l priveste pe musiu Obama.. nu va grabiti prea tare. Cel mai bine caracterizeaza administratia sa un personaj cheie: seful de cabinet care este evreu ultraortodox, da-l cheama Emanuel. Pe asta presa l-a numit Chief Executive Officer… a reusit sa scurtcircuiteze ministri (inclusiv pe Doamna Clinton care a fost lasata la oale in timpul vizitei in Europa-Rusia) si sa traga sforile in politica cu o viteza evreiasca. Provenind din mafia de la Chicago precum Obama, ‘mnealui e uns cu toate unsorile; este extrem de inteligent dar si fara scrupule. Orice este posibil.

    Like

  4. Ma bucur ca un crestin a ajuns la conducerea NIH; atei militanti precum Dawkins si Dennett pot sa vada ca exista si biochimisti de marca care nu vad un conflict intre stiinta si credinta… Insa personal ma indoiesc ca evolutia, fara nici o forma de ‘ghidare’ inteligenta, poate da socoteala de aparitia vietii. Crede oare Collins ca aceasta extraordinra combinatie de hard si soft biologic care este nucleul celulei vii a aparut printr-o pura intamplare? Daca da, atunci ar fi bine sa ia seama la faptul ca biochimisti mai renumiti ca el, laureati ai premiului Nobel, precum Francis Crick si Jacques Monod, se indoiau ca evolutia poate explica aparitia primei celule vii…Si ambii erau atei…Crick era gata sa afirme ca extraterestrii se aflau la originea vietii…Si e fascinant ca pana si un ateu militant precum Dawkins, este deschis sa vada tot in extraterestri rezolvarea problemei originii primei celule…

    Like

  5. Importanta observatia lui Valentin: chiar si atei nu gasesc raspuns suficient in evolutie cu privire la aparitia vietsii. De ce mai incearca credinciosii?….. M-am bucurat sa citesc despre Collins ca are convingeri crestine.
    Insa aceasta cedare in fatsa unei teorii populare printre savantsi e o leaca de…necredintsa.
    Desi nu sunt fan al lui Rick Warren, iar acesta are doctorat in teologie si nu in genetica, mi-a placut un raspuns pe care el l-a dat.
    El a fost intrebat de evreul Lary King, celebru realizator de emisiuni TV, “chiar crezi ca Dumnezeu S-a dat jos de pe tron si i-a suflat in nari lui Adam?”. Rick a raspuns; “Larry, eu nu stiu daca textul vrea sa spuna chiar asta. Dar daca asta vrea sa spuna atunci, da, cred ca Dumnezeu S-a dat jos de pe tron si i-a suflat lui Adam suflare de viatsa in nari. Dar nu crred ca neaparat textul sustine acest gest fizic”..
    In primul rind, am apreciat aerul relaxat si necrispat al lui Warren, apoi faptul ca nu s-a desolidarizat de textul sacru indiferent de sarcasmul celuilalt si nepopularitatea pasajului respectiv printre savantsi… Cam asa cumva ar trebui sa luam Scriptura, fie ca suntem nea Gheorghe -ca mine- sau savantsi de renume mondial! Inducind indoieli oamenilor vis a vis de Biblie le dam motie de necredintsa in plus.
    PS -Brinzei a circulat pe internet o lista cu (50?) savantsi din lumea intreaga ce nu cred in evolutie. Majoritatea nu erau crestini.

    Like

  6. Creationismul nu este stiinta! Si desigur nu veti gasi cercetatori de stiinta care suporta creationismul crud! Cazul lui Reiss in UK este alceva si mai complicat.
    Este o paralela intre creationisti si Dawkinisti: amindoa extrememle abuza stiinta minati de ideologie!

    Like

  7. Collins a primit deja confirmarea Senatului pe 7 august – o onoare pentru americani.

    Cel mai mult zgomot au facut, de data aceasta, cei din garda ‘noilor’ a/anti-teisti care se pare ca nu-i inghit nici macar pe sustinatorii evolutiei atat timp cat acestia sunt crestini declarati.

    Newsweek – Fighting for Francis
    http://www.newsweek.com/id/209440

    Like

  8. Am citit cartea lui Collins si ma bucur ca in privinţa problemei originii vietii este si el de acord cu Crick, Monod si altii că evolutionistii nu au, cel putin la acest moment, răspunsuri plauzibile (‘nici un om de stiinta serios nu ar avea cum sa sustina in prezent că o explicaţie naturalistă a originii vieţii îi este la îndemană’ pg. 100). Collins nu exclude nici ideea ca Dumnezeu a intervenit ‘direct’ în procesul respectiv. Totuşi ezita să vadă în această problema un argument în plus pentru existenţa lui Dumnezeu de frică de a nu fi acuzat de ‘apel la Dumnezeul lacunelor’ (the God of the gaps). Eu nu aş fi totuşi chiar atât de sceptic în privinţa asta. Aşa cum sugera şi Del Ratzsch, elevul lui Alvin Plantinga (actualmente şeful catedrei de Filosofia Ştiinţei de la Calvin College), nu există vreo problemă logică în privinţa sugestiei unei legături între lacunele din ştiinţă şi design-ul supranatural. Dacă natura şi şansa nu pot produce vreun fenomen din natură (iar această concluzie nu este determinată de ignoranţă ci de cunoaşterea autentică a capacităţilor naturii), atunci singura opţiune rămasă este intervenţia supranaturală. Desigur, rămâne de dovedit dacă vreun astfel de fenomen există: cred însă că în cazul de faţă există sugestii legitime că acest lucru este foarte plauzibil (argumente serioase în acest sens au adus de exemplu Charles Thaxton şi Nancy Pearcey în ultimul capitol din cartea ‘The Soul of Science’). Nu cred o teorie este ‘ştiinţifică’ doar dacă este în acord cu ‘naturalismul metodologic’. Naturalismul metodologic poate fi într-adevăr o bună unealtă pentru ştiinţă, dar, aşa cum sugera şi Plantinga, atunci cînd toate datele ştiinţifice ne sugerează că avem de’a face cu ‘stopperi’ în determinismul naturii, nu ar trebui să ne fie jenă să recunoaştem că un cadru supranaturalist este mai legitim pentru rezolvarea problemei respective.

    Like

    1. Multumesc, Valentin.
      Nu vrei sa scrii o recenzie la aceasta carte, pentru Agora Christi?
      Si nu uita de celalalt text de care te-am rugat.
      Mai esti in Romania sau ai revenit in Germania?

      Like

  9. Cât despre argumentele pentru existenţa lui Dumnezeu, sunt de acord cu apologetica reformată că nu este neaparat nevoie de argumente raţionale pentru ca cineva sa ajungă la credinţa în Dumnezeu. Un creştin, susţin epistemologii creştini externalişti, poate avea o credinţă raţional legitimă în Dumnezeu cu sau fără (şi chiar eventual împotriva aşa-ziselor contraargumente raţionale). Duhul Sfant este cel care confruntă şi convinge oamenii de adevărul creştin. Asta înseamnă că oricâte argumente am aduce pentru existenţa lui Dumnezeu, ele nu vor convinge pe nimeni atât timp cât Duhul nu convinge acea persoană. Numai El este capabil să producă conversia şi să schimbe paradigmele. Dar, împotriva apologeticii reformate, sunt de părere că există (cel puţin la momentul actual) argumente bune pentru existenţa lui Dumnezeu: cred că nu doar o apologetică negativă, ci şi una pozitivă sunt astăzi legitime. E adevărat, nu argumentele noastre aduc pe cineva la credinţă, dar Duhul Sfant se poate folosi de acestea în evanghelizare. Pavel şi Petru au folosit fără jenă acest gen de argumente în predicile lor din Ierusalim sau Atena. Aşa că nici nouă nu ar trebui să ne fie jenă a le folosi (dacă le avem, bineânţeles); de altfel cred că în secolul trecut argumentele teleologice şi cosmologice au fost puternic revigorate odată cu ideea de singularitate din cosmologie şi de cea de fine-tuning a constantelor universului din fizică.

    Like

  10. Am revenit în Germania de aproape o lună. Voi încerca să scriu o recenzie, deşi din păcate nu sunt la acest moment foarte liber (şi în curând s-ar putea să fiu şi mai ocupat…).

    Like

  11. @ Valentin.

    Sunt de acord cu tine ca argumentele pentru existenta lui Dumnezeu nu vor putea sa converteasca un necrestin pentru ca asta este intr-adevar lucrarea Duhului Sfant. Totusi cred ca argumentele aceastea pot convinge o persoana sa creada in existenta lui Dumnezeu chiar daca nu sa devina crestini (foarte celebru este cazul lui Anthony Flew).
    Cred ca apologetica este mult subestimata azi intre crestini si din cauza ca cei mai multi nu cunosc rolul principal al acesteia (vorbesc aici bineinteles despre cei care au auzit de apologetica si stiu macar putin despre ce este vorba, despre cei care nici macar nu au auzit de apologetica sau nu stiu ce este aceasta nu are rost sa discutam), care nu este in niciun caz acela de a fi cea mai buna metoda de evanghelizare (nici nu este) ci rolul apologeticii este cel de aparare a credintei crestine (fie ca este vorba de apologetica negativa sau pozitiva) prin argumente (reason for the hope) si banuiesc ca majoritatea oamenilor pot face diferenta intre o anumita pozitie care este sprijinita de o sumedenie de argumente rationale si o pozitie care nu este sprijinita de argumente.
    Totusi nu neg ca apologetica poate juca un rol important in evanghelizarea anumitor oameni, un exemplu viu fiind chiar Francis Collins dupa cum scrie si articolul pe care il comentam.

    Like

    1. Cred ca rolul apologeticii a fost mult supraestimat in perioada moderna, din pricina increderii exagerate in puterile ratiunii.
      Un asemenea optimism exagerat nu mai este posibil, slava Domnului, in perioada postmoderna, care ne obliga sa realizat cu acuitate limitele ratiunii.
      Revelatia, care este spatiul rezervat Duhului, ramine suverana in chestiunea crearii convingerii launtrice care duce la convertire.
      Prin aceasta nu vreau nicidecum sa neg valoarea apologeticii, ci sa pledez pentru o apologetica a smereniei, care sa inlocuiasca apologetica rationalista, bataioasa si aroganta, care a dominat modernitatea.

      Like

  12. De-acord cu Valentin atit in privintsa faptului ca Duhul Sfint converteste pe un om cit si in necesitatea apologeticii.
    Eram elev la un liceu bun dar extrem de agresiv in educatia ateista (nu stiu altele cum erau). Ne puneau plansele de biologie cu humanoizii ce se ridicau copacel si apoi homo erectusi tot mai putsin parosi si mai frumosi pina cind unul deveni om…(o adevarata fantezie). Am inceput sa cred ca Biblia se-nsala si Dumnezeu nu exista.
    La necredintsa mea au contribuit si ironia colgeilor si pacatele mele. Daca n-ar fi aparut primele carti de apologetica colportate in Romana, nu stiu ce se alegea de credintsa mea.. Erau simple cartie acelea. Dar apologetica nu trebuie sa vizeze numai pe savantsi ci si pe tineri in formare sau pe oameni cu mai putsina preocupare/cunoastere stiintsifica.

    Like

    1. Asa cum am povestit deja pe acest blog, am avut si eu indoielile si framintarile mele, dar ceea ce m-a convins n-au fost in primul rind argumentele, ci oamenii care m-au ajutat printr-un soi de “ucenicie a gindirii”.
      Argumentele, dezbracate de haina personalista, sunt reci si cel mai adesea ineficiente.
      Desi orice om are dilemele sale intelectuale, credinta este, cred eu, in primul rind o decizie de natura morala si existentiala.

      Like

  13. De-acord cu concluzia dvs. exista o celebra dezbatere intre Wurmbrand si rabinul de la Iasi (?). Discutia era prin ’40. Rabinul a aceeptat ca daca W> ii dovedeste ca Iisus a inviat, el va accepta ca este Mesia. La sfirzirul argumentatiei, rabinul a strigat: “ei si daca a inviat ce-mi pasa mie?”.

    Like

  14. Hmm… Apologetica in sensul de ‘aparare’ a credintei rasuna cam ‘izolationist’ (to coin a term), ‘defensive’ si da de inteles a monolog! Asa cum Danut mentioneaza intr-un raspuns, slava domnului ca rationalismul in extremis nu mai poate fi invocat ca si autoritate suprema in post-modernitate.
    Eu cred ca este nevoie de o alta approach, o ‘apologetica’ (termenul asta nu se prea potriveste) a dialogului si a smereniei, unde intram in dialog ca sa invatam, sa ne edificam si sa il slavim pe domnul, ca de aparat el nu are nevoie, doar in cazul in care nu suntem ‘funamentalisti’ Musulmani sau de o alta orientare.
    Apologetica in sensul original ‘is dead’! Si asta de la unul care a crezut in Apologetica mult de tot.

    Like

  15. Iti dau dreptate David, eu m-am referit mai sus la argumente in sensul specific al conversiunii la crestinism. Desigur, argumentele functioneaza la fel de bine (daca sunt ‘convingatoare pentru cel convins’) in oricare alt context (pot face pe cineva sa treaca de la ateism la deism, de la agnosticism la panteism, de la teism la ateism sau de la modernism la postmodernism – funny, isn’t…). Ceea ce cred ca nu ar trebui totusi omis este faptul ca procesul convingerii nu este simplu, ca nu exista un cantar pe care sa evaluam si in urma caruia sa decidem ‘neutru’ intre o paradigma (cu sensul de ‘worldview’) si alta. Asa cum sugera Kuhn in cazul stiintei (si toti epistemologii sunt de acord cu el in privinta asta, chiar daca nu-i impartasesc neaparat antirealismul), nu exista un algoritm sau metoda automata de decizie intre paradigme. Avem de-a face aici cu probleme mai complicate precum cunoasterea tacita (vezi ideile lui M. Polanyi) si programare nervoasa. Trecerea de la o paradigma la alta seamana mai degraba cu o conversiune. Ceea ce face distincta, cred, trecerea de la o alta paradigma la cea crestina, este in plus caracterul spiritual al problemei (nu avem de-a face la o persoana care se converteste doar cu o schimbare de programare nervoasa, ci si cu un anumit ‘intuneric’ de natura spirituala, pe care doar lumina Duhului o indeparteaza). Poate Duhul se implica oarecum (ma refer la o implicare ‘speciala’, mantuitoare) si in conversia de la agnosticism la deism (la urma urmei deseori convertirea la crestinism este un proces – oamenii schimba rand pe rand diferite paradigme pana ajung la credinta in Isus – vezi cazul lui C.S. Lewis). Dar cu siguranta Duhul nu poate fi implicat ‘mantuitor’ in trecerea de la crestinism la ateism… Sunt total de acord si cu ideea ca apologetica nu este identica cu evanghelizarea, desi in multe cazuri o insoteste; ea ajuta deseori si la edificare si intarirea credintei pentru cei indoielnici (mie personal mi-a fost de mare folos in acest sens).

    Like

  16. Despre relevanta argumentelor pentru credinta cuiva, cred ca aceasta difera mult de la o persoana la alta: unii au nevoie de argumente altii nu. In orice caz, apostolul Toma si Francis Collins (acetsa din urma cel putin partial) par sa faca parte din prima categorie. Argumentul moral, asa cum a fost formulat de C.S. Lewis a avut un rol esential in convertirea lui Collins (dupa cum se poate vedea in carte).

    Like

  17. Si bineanteles, asa cum observa Danut, vointa joaca un rol esential in problema asta: in ultima instanta alegerea morala (a spune un da sau nu ‘luminii’) si acel salt existential al credintei (care nu exclude argumentele), sunt cele care vor decide de care parte a eternitatii vom fi dupa moarte (sau parousia).

    Like

  18. Nu am sustinut nicaieri Nelu (ulen) ca am fi chemati sa-L aparam pe Domnul. Domnul se descurca in acest sens foarte bine si singur…Cred ca inteleg apologetica mai degraba ca fiind ceva de genul ‘marturie pentru adevar’. Nici eu nu cred intr-un rationalism extrem, dar nici in aruncarea ratiunii la cosul de gunoi (urmata eventual de o golire a creierului cuplata cu o neincetata recitare de mantre). Modernismul a fost rationalist, e adevarat. A cautat cu orice pret certitudinea adevarului si n-a gasit-o. In schimb postmodernismul a fost (si este) ‘o reactie extrema la extremismul rationalist’: daca nu exista adevar sigur, atunci sa aruncam adevarul peste bord in intregime (asta e pozitia lui Nietzsche si a urmasilor sai). Este cred, o pozitie care se autosubmineaza (si de aceea – si din alte motive – pe care nu este locul sa le prezint aici – neconvingatoare (vezi de exemplu in acest sens cartea lui Plantinga ‘Warranted Christian Belief”). Prefer o atitudine ceva mai modesta si mai plauzibila: exista adevar, dar mai mult sau mai putin sigur. Nu exista fundatii absolut sigure precum cele cautate de Descartes (din acest punct de vedere fundationalismul clasic este neconvingator – aici postmodernii au dreptate), dar impreuna cu Pascal, Reid, Plantinga sau Wolterstorff cred ca exista adevar, dar ca viata noastra suntem chemati de Domnul sa o traim sub conditia nesigurantei, a probabilitatii, a riscului epistemic si failibilismului (desigur, exista si un gen de siguranta a credintei ce poate veni pe cale experientiala, dar asta e un alt subiect…). Sunt de acord ca suntem chemati la dialog si smerenie, dar nu cred ca ‘doar pentru a invata, a ne edifica si a slavi pe Domnul’ (desi toate astea sunt intr-adevar bune si de dorit): cred ca insa uneori cuvintele noastre vor deranja pe altii (dupa cum si unele cuvinte ale lor ne pot deranja), si ca ‘deranjul’ creat s-ar putea sa ne duca, in anumite cazuri, la suferinta si martiriu (nu-i exclus ca si aceste situatii sa poata fi cuprinse sub expresia “a slavi pe Domnul”, dar nu vad totusi cum le-am putea numi ‘dialoguri’).
    In plus, nu cred ca apologetica este o inventie a modernitatii (si a rationalismului cuplat cu ea). Intamplator, chiar zilele astea am citit ‘apologiile’ lui Iustin Martirul: seamana extrem de mult cu ceea ce C.S. Lewis, N.T. Wright, John Polkinghorne (sau Francis Collins) au facut (sau fac) in zilele noastre…Si nu uita ca Justin, desi a incercat dialogul cu mai marii zilei, a fost martirizat…

    Like

  19. Valentin,
    De acord aproape in intregime cu raspunsul de mai sus. Nu am vrut sa dau de inteles ca sunt de acord cu propozita ca nu exista adevar, ci epistemologia nostra e limitata, de aceea acesul nostru la acest adevar e profund limitata de persepectiva nostra, etc….
    Recunosc ca termenul ‘dialog’ propus de mine e limitat in scop. Totusi cred ca ‘apologetica’, ‘both in terminology and methodology’ sunt greu de reabilitat. Mai degraba poate ar fi de preferat ‘marturie’ (martiria?) care ar cuprinde dialog si apologetica (in sensul depunerii de marturie in ceea ce cred), dar din nou nu in termeni de certitudine absoluta, ci in smerenie si adevar. Poate ‘apologetica’ lui Iustin arata in felul asta (e drept nu l-am ctit in intregime, ci doar portiuni). Pe de alta parte ‘aplogiile’ lui Wright et all sunt totusi inramate in contexul rationalismului modern.

    Like

  20. Sunt de acord si eu ca accesul la adevar e limitat de perspectiva noastra, dar in acelasi timp cred (impreuna cu majoritatea adeptilor realismului metafizic) ca intre perspectivele noastre exista, dincolo de diferentele inerente, si multe lucruri in comun. De fapt sunt atat de multe lucruri in comun incat putem discuta si argumenta rational cu interlocutorii nostri, putem fi de acord sau critici fata de perspectiva lor (si a noastra, bineanteles), putem cadea de acord asupra faptului ca unele perspective rezolva multumitor anumite probleme in timp ce altele nu, etc. Nu stiu cum definiti dumneavoastra ‘rationalismul modern’; insa majoritatea epistemologilor contemporani accepta ideea ca atat in stiinta cat si in alte domenii exista un anumit gen de rationalitate, numai ca aceasta nu este ghidata de vreun algoritm sau de anumite reguli rigide. Oameni precum N.T.Wright, Allister McGrath (desi nu stiu daca pe el il putem numi ‘apologet’), sau John Polkinghorne accepta, dupa parerea mea, legitimitatea acestui tip de rationalitate si sunt cu toti adepti ai unei ontologii de factura realista (de altfel cu totii considera constructivismului social al multor postmoderni drept bizar si implauzibil). Am citit cateva carti ale lui N.T. Wright si le apreciez mult (desi, ca sa fiu sincer, am si eu rezerve asupra unor idei ale sale). In orice caz, daca Wright este rationalist, atunci dupa parerea mea rationalismul nu este un lucru chiar atat de rau…

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s