Ce s-a intamplat cu votantii catolici din America?

Deşi probabil ar fi vremea să lăsăm deoparte alegerile din America şi să ne îndreptăm înspre alte subiecte, cel puţin la fel de importante (slavă Domnului, lumea nu se reduce la America), voi încerca să vă pun la dispoziţie, pentru obiectivitate, două analize, radical diferita asupra situaţiei, făcute, una, cea de aici, de un analist catolic, şi a doua, de un autor ortodox din Stele Unite.

Textul de mai jos este preluat de pe situl Catholica.

Care e problema cu votanţii catolici? 36 / 167
07.11.2008, Washington (Catholica)

Sub titlul “What`s wrong with Catholic voters? What`s wrong with Catholics?”, Phil Lawler, directorul agenţiei Catholic World News (CWNews) a publicat o analiză despre rezultatul alegerilor americane care l-au adus pe Barack Obama în fruntea SUA. Este vorba de un text subiectiv, dar care merită atenţia noastră, ţinând cont că şi românii se apropie de alegeri. “Conform analizelor de la ieşirea de la vot, între 53 şi 54% dintre americanii catolici l-au votat pe Barack Obama, în ciuda sprijinului entuziast al acestuia pentru avort fără restricţii. Protestanţii au votat însă pentru John McCain. Catolicii pentru Obama. De ce?”, se întreabă Lawler.

“La începutul acestei săptămâni, Conferinţa Episcopilor Catolici Americani a dat o listă a celor 50 de state americane cu procentul catolic din fiecare stat. În şapte state, catolicii formează peste 30% din populaţie. Obama a învins în toate acele şapte state. În opt state catolicii numără sub 5% din populaţie. În şapte din acele state victoria i-a aparţinut lui McCain (în al optulea situaţia nu era clară în momentul scrierii analizei). Populaţia americană catolică este puternic concentrată în state care au o înclinaţie spre politica liberală. Este oare o coincidenţă? Sunt aceste state focare de liberalism în ciuda masivei prezenţe catolice sau tocmai din cauza ei? Da, catolicii au fost în mod tradiţional mai înclinaţi spre Partidul Democratic din raţiuni istorice. Dar de ce votanţii catolici au rămas loiali unui partid care a devenit, la început de secol XXI, un aliat al “culturii morţii” în probleme precum avortul, eutanasia, căsătoriile între persoane de acelaşi sex şi cercetarea pe celule rădăcină?”

“Sprijinul pe care Obama l-a primit de la votanţii catolici este notabil, deoarece în anterioara cursă prezidenţială, din 2004, preşedintele Bush a câştigat 52% dintre voturile catolice în timp ce oponentul său, John Kerry, un catolic!, doar 46%. Sprijinul catolic pentru candidatul democrat a crescut hotărât în acea campanie, deşi era cel mai militant pro-avort candidat de până atunci. Tendinţa a devenit mai remarcabilă în ultimele săptămâni, când zeci de Episcopi americani au dat declaraţii puternice în care aminteau credincioşilor de obligaţia lor de a vota în apărarea vieţii umane. Declaraţiile au variat în candoare şi calitate, dar impactul per ansamblu a fost remarcabil. Campania din 2008 a produs o schimbare seismică în atitudinea Ierarhiei americane; Episcopii au fost mai categorici ca niciodată, mai expliciţi ca niciodată. Şi totuşi, majoritatea catolicilor au votat pentru Obama. Încă o dată: de ce?”

“Înainte să răspund la această întrebare, permiteţi-mi să citez o informaţie vitală oferită de sondaje: de la catolicii care merg săptămânal la biserică, McCain a obţinut majoritatea: 54 la 45. În rândul celor ce nu merg săptămânal la biserică, tabăra pro-Obama a fost covârşitoare: 61 la 37. Astfel Obama şi-a atras sprijin din partea catolicilor nepracticanţi. Şi, din păcate, majoritatea catolicilor americani sunt nepracticanţi. Într-un interviu din chiar preziua alegerilor, Arhiepiscopul Charles Chaput de Denver explica faptul că a decis să ia o poziţie publică mai proeminentă despre obligaţiile votanţilor catolici deoarece `abordarea tăcută a acestor lucruri nu s-a dovedit eficientă`. Câtă dreptate avea! El şi mulţi alţi prelaţi merită recunoştinţa catolicilor pentru disponibilitatea de a aborda cu energie problema. În acest an, în sfârşit, Episcopii catolici au fost clari în învăţăturile lor. Şi totuşi, ziua alegerilor a demonstrat faptul că milioanele de americani catolici nu i-au ascultat.”

“Ar trebui să fim surprinşi de faptul că atâţia catolici ignoră indicaţiile date de Ierarhie? Ar trebui să fim surprinşi de faptul că credincioşii catolici care nu merg regulat la biserică – încălcând deci o poruncă a Bisericii – ignoră de asemenea învăţătura Bisericii în alte domenii? Nu, acest rezultat era predictibil.” Analiza continuă cu prezumţiile lui Lawler despre rădăcinile situaţiei de astăzi, punând responsabilitatea inclusiv pe reacţia anemică a Episcopilor acum 35 de ani, după celebrul proces Roe vs. Wade, legat de avort. Dar “avortul nu este o problemă izolată. Catolicii americani nu ignoră Biserica doar în această problemă, ci într-o serie întreagă de învăţături. Majoritatea catolicilor nu merg de regulă la Liturghia de duminică. Majoritatea nu merg la Spovadă. Majoritatea folosesc contraceptive. Majoritatea nu cred în prezenţa reală a lui Isus în Euharistie. Majoritatea nu acceptă autoritatea Bisericii în nici o problemă. De ce ne-am mira atunci că în ziua alegerilor majoritatea catolicilor au ales să ignore obligaţiile lor morale de a vota în apărarea vieţii umane?”

La final, Phil Lawler scrie: “Pentru a repara răul, trebuie să recunoaştem că problema nu se reduce la avort, nici la problemele pro-viaţă. Într-adevăr, nu este, strict vorbind, o problemă politică. Pentru a reface integritatea votului catolic trebuie mai întâi să refacem integritatea credinţei catolice şi să reconstruim temeliile unei culturi catolice. Acesta va fi scopul meu – cruciada mea – în anii ce vin. Sper şi mă rog să vă alăturaţi acestei cauze.”

________

Şi, pentru că nu am vreme să traduc textul, vă recomand, pentru echilibru, o altă perspectivă, de data aceasta din tabăra baptistă, respectiv articolul lui Ben Cole fost pastor Southern Baptist, implicat prezent în acţiuni de promovare de politici publice in Washington DC. Atrticolul lui, intitulat “Baptiştii, birgotismul şi Barack Obama”, poate fi citit AICI. Vă urez lectură provocatoare (nu pot zice “plăcută”, pentru ca ştiu sigur că unii se vor enerve şi nu pot spune nici “enervare uţoară” pentru că ar suna cam cinic. Sau de ce nu?