Preocupari teologice

Ian Mandijn (elev al lui Hieronimus Bosch), Peisaj cu legenda Sf. Cristofor, Ermitaj
__________________________________________________

Voi incerca sa detaliez mai jos cinci dintre preocuparile mele teologice cele mai importante.

1. Ecclesiologia – am ales sa studiez doctrina Bisericii pentru a incerca sa dau un oarecare sens experientelor mele eclesiale (mai degraba traumatice, cu exceptia a circa doi ani, la inceputurile experientei numita Filocalia, despre care sper sa pot scrie cindva o carte). Daca am reusit sau nu in aceasta incercare ramine sa decida cititorii, atunci cind, in urmatorii circa zece ani, sper sa pun la dispozitia comunitatii evanghelice din Romania o incercare de reconstructie eclesiologicã, pornind de la conceptul de pericoreza, in jurul caruia este construita lucrarea mea de doctorat. Pina atunci sper sa-mi fi publicat de mult teza, in engleza si in limba romana.

Asa cum spuneam in textul precedent, ptudiile mele teologice si experientele prin care am trecut in ultimele doua decenii m-au condus la o intelegere mai liturgica si mai sacramentala a crestinismului decit cea a traditiei baptiste, cu care m-am identificat in mare masura pina nu demult. Tocmai de aceea gasesc multa inspiratie in lectura cartilor lui Rober E. Webber, cu a carui teologie anglicana evanghelica ma identific acum in mare masura. In aceeasi directie de gindire se inscrie si intentia mea de formula in anii care vor urma o ‘teologie evanghelica a traditiei’.

2. Dialogul teologic ortodox-evanghelic – acesta este un domeniu in care sper sa pot avea cit de curind o contributie concreta. Impreuna cu Par. Prof. Dr. Stelian Tofana, lucrez la crearea unui forum de dialog intre teologii ortodocsi si cei evanghelici din Romania care au interes in acest domeniu. In pregatirea lansarii acestei initiative va fi publicata intr-o revista ortodoxa de prestigiu un articol despre stadiul dialogului intre evanghelici si ortodocsi in plan mondial . Autorul acestuia, teologul ortodox antiohian Dr. Bradley Nassif, este cel mai important expert in aceasta problema. De asemenea, suntem intr-un stadiu avansat de editare si vom publica in limba romana traducerea cartii Trei perspective asupra ortodoxiei si a evanghelicismului, publicata nu demult in Statele Unite. Propunerea noastra este pentru un dialog neinstitutional, intre teologi romani din cele doua traditii care sunt dedicati atit propriilor lor Biserici, cit si dialogului dintre ele. Am optat pentru aceasta abordare deoarece consideram ca nici institutiile eclesiale ortodoxe, nici cele evanghelice nu sunt inca pregatite sau deschise pentru un dialog la nivel oficial.

3. Spiritualitatea – de un numar de ani am fost fascinat de spiritualitatea celtica. Cele doua vizite pe care le-am facut in insula Iona, precum si contactul cu John Bell si cu Comunitatea Iona, au contribuit in buna masura la acest interes special. Evaluez de o vreme posibilitatea de a deveni membru al Comunitatii Iona, un grup monastic ecumenic contemporan (pentru oameni casatoriti si necasatoriti) ale carui radacini spirituale se afla in miscarea initiata in anul 563, atunci cind Sf. Columba, un calugar celt irlandez a pasit pe insula Iona impreuna cu doisprezece dintre ucenicii sai. La putin timp dupa asezarea pe insula, unde au constituit o comunitate crestina dinamica, adunata in jurul manastirii create de Columba (Iona Abbey), membrii noii comunitati au lansat o campanie misionara care a dus Evanghelia in Scotia si apoi in Europa, pina undeva in nordul tinutului locuit de daco-romani, zona din care au pornit celtii in migratia lor spre vest, catre Bretania, Spania si, in cele din urma, Irlanda. Acest soi de spiritualitate, realista, apropiata de natura, orientata social, neierarhica, creativa, trinitara, inradacinata in Scripturi si in rugaciune, dar si misionara, chiar daca nu lipsita de slabiciuni, poate constitui un model vrednic de explorat pentru innoirea spiritualitatii evanghelice, care, dupa parerea mea, trece in present printr-o criza profunda. In 2006 am inceput sa predau un curs de formare spirituala pentru Eastern University din Statele Unite si in cadrul acestuia am reusit sa valorific multe dintre perspectivele capatate in contactul cu spiritualitatea celtica, dar si din prietenia care ma leaga de citiva ani de Dr. James Houston, unul dintre pionierii teologiei spirituale in lumea evanghelica (el a detinut la Regents College in Vancouver, universitate pe care a infiintat-o in anii ’70, prima catedra de formare spirituala din lumea evanghelica). Aceasta prietenie este unul dintre cele mai pretioase daruri pe care mi le-a facut Dumnezeu in ultimii ani.

4. Holismul – eu am fost interesat dintotdeauna de chestiuni sociale si politice. Mi-au ramas destul de bine in memorie discutiile pe care le aveam cu tatal meu in copilarie, dupa ce ascultam impreuna in secret emisiunile de la Radio Europa libera. Astfel, imi aduc aminte de asasinarea lui Patrice Lummumba, liderul comunist congolez din Katanga. Nu aveam inca sapte ani in 1961, atunci cind s-a intimplat acest lucru.

Eu cred cu tarie in responsabilitatea sociala si politica a crestinului. De aceea ma simt acasa in World Vision, organizatie care promoveaza o intelegere holista a Evangheliei. Noi credem ca crestinii sunt chemati sa transforme lumea prin puterea Duhului, chiar daca lumea nu va deveni crestina in sensul deplin al cuvintului decit atunci cind va reveni Cristos. Credinciosii sunt chemati sa fie ‘sare si lumina’ in lume, sa aduca vindecare in jurul lor si sa ofere speranta imparatiei lui Dumnezeu celor saraci si oprimati. In acest sens as putea spune ca accept tezele lui Weber, cel putin intr-o oarecare masura, cu toate ca sunt mai degraba critic cu privire la valentele spirituale ale capitalismului.

Nu sunt in mod necesar un pacifist strict, in sensul anabaptist al termenului. Astfel, chiar daca am micile mele indoieli in acest sens, sunt fascinat de participarea lui Dietrich Bonhoeffer la incercarea de asasinare a lui Hitler, care a si condus la executarea lui. Cu toate acestea, cred cu tarie in nonviolenta si il consider pe Mahatma Ghandi un veritabil model in acest sens.

Cred de asemenea ca misiunea de reconciliere la care a fost chemata Biserica lui Cristos este un element central al mesajului crestin, nu doar in sensul de a mijloci impacarea pacatosilor cu Dumnezeu, ci si de a fi mediatori ai impacarii, in spiritul predicii de pe munte, intre oameni si si intre natiuni. In acest sens, gasesc inspiratie in initiativa Comisiei pentru Adevar si Reconciliere din Africa de sud, ai carei initiatori au fost personalitati crestine de marca, precum Nelson Mandela si Desmond Tutu. Speranta mea (poate naiva) este ca intr-o zi Biserica lui Cristos din Romania va putea initia un proces similar de reconciliere, pentru vindecarea traumelor profunde produse in cei circa patruzeci si cinci de ani de opresiune comunista in tara noastra.

5. Angajarea culturala – cartile lui Francis A. Schaeffer au jucat un rol important in primii mei ani de formare crestina. Acest veritabil profet al secolului al douazecilea, cum pe buna dreptate l-au numit unii, mi-a deschis ochii cu privire la responsabilitatea culturala a crestinului. Chiar daca am anumite rezerve fata de hermeneutica rationalista pe care a promovat-o si fata de anumite atitudini restaurationiste in ceea ce priveste angajarea sociala, Schaeffer continua sa fie unul dintre eroii mei. Ani de zile m-am distrat incercind sa-i identific, dupa modul de argumentare si filosofia de viata, pe cei care fusesera influentati de gindirea lui. Pastrez si acum, ca pe o relicva, o scrisoare de la el, care a fost introdusa clandestin in tara, de niste turisti elvetieni, ascunsa intr-un tub de medicamente.

In ceea ce priveste teologia culturii, impartasesc o versiune soft a perspectivei reformate, pe care Niebuhr o descrie cu sintagma ‘Cristos care transforma cultura’. Cred ca aceasta transformare a culturii dupa principiile imparatiei lui Dumnezeu se realizeaza in mod treptat, atunci cind crestinii individuali si Biserica in ansamblul ei isi joaca in mod foarte practic si angajat rolul profetic in societate. Prin aceasta nu inteleg nicicum o incercare de instaurare a unui stat crestin (un concept fata de care am rezerve teologice foarte serioase) si cu atit mai putin de restaurare a crestinatatii ca sistem politic si social.

Consider ca Europa dominata de Biserica crestina a facut de fapt un deserviciu Evangheliei si este in mare masura raspunzatoare pentru criza secularista si laicista care domina in prezent acest leagan al civilizatiei occidentale. Cred ca mai degraba postmodernitatea, atit de demonizata de a parte importanta a ginditorilor crestini contemporani, este un prieten si nu un dusman al credintei crestine. Este pentru prima data, dupa aproape saptesprezece veacuri, cind Biserica are din nou sansa de a fi, ca la inceputurile ei, o voce intre multe altele si nu mesajul totalitar unic, impus adesea cu forta armelor si cu colaborarea mai mult sau mai putin explicita a autoritatilor civile. Si mai cred cu tarie ca, in umilinta crestina si in ciuda slabiciunii ei de acum, sau tocmai din pricina acestora, mesajul ei va fi auzit de nou, caci, potrivit promisiunii mintuitorului, Cristos este cel care a zidit Biserica ‘si portile locuintei mortilor n-o vor birui’.