Sever Voinescu
Sectiunea de spiritualitate a revistei Formula As a publicat recent un foarte interesant interviu cu domnul Sever Voinescu, redactor-şef al revistei Dilema, un intelectual care nu face un secret din angajarea lui religioasa.
Redau aici inceputul acestui interviu. Multumesc pentru acest link prietenului meu, domnul Ioan T Morar.
* * *
– În ultimii ani, cititorii dvs. v-au putut cunoaşte o latură neştiută a personalităţii dvs.: aceea de creştin practicant. Cum a început drumul dvs. spre Dumnezeu? Cum aţi descoperit bucuria credinţei?
– Am simţit misterul teribil al lui Dumnezeu, încă înainte să ştiu bine ce-i cu el. Credinţa a crescut în mine natural, cumva firesc, fără să fi existat vreun moment zero, vreo revelaţie sau vreun şoc existenţial, cum au fost, de exemplu, cele ale Sfântului Apostol Pavel sau al Fericitului Augustin. Pur şi simplu, în procesul de descoperire de sine, prin care trece orice om în anii primei tinereţi, eu am descoperit în mine un credincios. Nu am fost niciodată altfel. Lecturile şi un anumit anturaj m-au ajutat enorm să înţeleg ce e cu mine, abia mai târziu. Cât despre mărturisirea credinţei mele – simt nevoia să o fac tot mai des, cu cât văd că lumea devine tot mai necredincioasă. În cazul meu, mărturisirea credinţei creştine este, mai ales, o apologetică. Pe măsură ce se înteţesc atacurile la adresa creştinismului, simt nevoia să vorbesc lumii despre splendoarea credinţei mele. Sunt sigur că dacă aş fi trăit într-o lume mai încreştinată şi mai îmbisericită, precum cea medievală, de pildă, nu aş fi vorbit prea mult despre credinţa mea. Precizez că nu împărtăşesc deloc prejudecata Evului Mediu ca ev întunecat, obscurantist, plin de demoni şi ignoranţă, în mare diferenţă faţă de vremurile noastre, inteligente, luminoase şi deschise. Nici vorbă! Evul Mediu a fost o vreme cu lumini şi umbre precum este şi cea de astăzi. Iar ignoranţa şi prostia colectivă de azi nu este cu nimic mai prejos decât cea din Evul Mediu.
– Aţi avut o educaţie religioasă în familie?
– Mai degrabă, nu. Cum v-am spus, întâi am fost credincios şi abia apoi mi-am dat seama de asta…
– Care este cea mai veche amintire a dvs. legată de biserică, de credinţă, de Dumnezeu? Aţi trăit o experienţă religioasă în copilărie care merită povestită?
– Nu neapărat. Poate doar un anume Crăciun… Dar nu e nimic epic, este doar o trăire, un crâmpei de imagine cu ger, zăpadă, lumina clară a unei dimineţi, biserica şi eu însumi, copil spre adolescenţă, în mijlocul acelei imagini…
…
Cititi AICI intregul interviu.
Persona 