Cami continua aici, din propria perspectiva, consideratiile lui Dyo de pe blogul lui despre filmul Spotlight.
Cred ca intrebarile puse de Cami sunt legitime. ESte evident ca traim, in lumea vestica, din care facem tot mai mult parte, ideatic vorbind, o atmosfera atnticrestina. Si poate ca filmul reflecta aceasta atitudine. Nu ma pot pronunta, caci nu l-am vazut inca.
Pe mine insa nu ma deranjeaza acest lucru atit de mult ca pe Cami. Pentruca aasta mi se pare normalitatea. Nu a fost asa pentru multe secole, cita vreme crestinatatea – ca sistem politico-religios – a dominat Europa, cel putin de la Carol Quintul incoace, daca nu cumva chiar de la Constantin cel Mare, dar a fost asa, intr-o masura mai mare sau mai mica, pina la ei. Si, repet, nu cred ca perioada crestinatatii ca sistem a fost cea a normalitatii, ci asta, in care biserica este ‘turma mica’, nu pumnul de fier care arde pe rug oponentii si controleaza prin manevre perverse regii (sau presedintii, ca e tot un drac). Chiar daca asta incearca sa faca, cu perfidie, dreapta religioasa americana, sau ierarhia ortodoxa un unele dintre tarile in care biserica lor este majoritara.
Sunt constient ca exprim aici o opinie impopulara, dar, oricum, am renuntat de multa vreme deja la speranta ca voi fi vreodata popular. Asa fiind, prefer sa pun intrebari incomode, in egala masura pentru mine si pentru altii.
În cazul meu (ca răspuns impresiilor tale, Dyo, în sfârșit am reușit să verbalizez cât de cât impresia mea), paradoxul este că nu am ce-i reproșa filmului Spotlight în sine, nici adevărului pe care au ales să îl dezvăluie. Este și interesant, nu m-am plictisit la el. Însă am o mare problemă cu momentul ales pentru lansarea acestui film, să zicem că mi se pare suspect să apară acum când toate se îndreaptă spre denigrarea și eliminarea creștinismului, începând de la școli până la statuile din parcurile bisericilor pentru că îi discriminează pe cei de alte religii, până la redefinirea conceptelor fundamentale ale societății pentru a nu-i discrimina pe ceilalți care sunt ”diferiți” (nu e voie să spui anormali).
La mai mult de 10 ani de la publicarea cărții care trata același subiect ca filmul, acum era momentul (nu spun că așa este!, dar că îmi ridică bănuieli), pentru…
View original post 193 more words
Persona 
Nu ma indoiesc de faptul ca asemenea oameni exista. Si sper ca si noi incercam sa fim asta. Sa ne ajuta Dumnezeu. Cu mila lui
LikeLike
🙂
Eu zic că în fiecare generație sunt oameni (dar întotdeauna cei simpli de lângă noi și nebăgați în seamă) care pot fi modele. Cele mai frumoase modele le-am văzut în oameni (sau pui de oameni) neimportanți. Deci cred că avem nevoie doar de o lupă ca să-i zărim mai bine și răbdare să descoperim surprize. 🙂
LikeLike
Eu am vazut si altfel de manifestari, desigur, slava Domnului, fara agresivitati fizice, ci doar verbale si de atitudine, care pentru mine sunt si ele foarte grave. Am decis insa sa ma tin dparte de acest fenomen toxic, fiindca mi-am pierdut nadejdea ca aceasta generatie evanghelica mai poate fi salvata. Nu ma intreba din ce.
LikeLike
Sigur că depinde de la caz la caz. Nu cunosc în alte orașe (dar cred că am fi aflat de la tv dacă era cazul), dar la noi în oraș demonstrațiile cu pricina (adică probabil la acelea ne referim) nu au fost deloc agresive, nici amenințătoare și pe deasupra au avut participarea celorlalte culte din oraș, ceea ce schimbă datele problemei.. Nu am văzut altceva decât folosirea unui drept civil acolo în stradă.
LikeLike
Poate ca ai dreptate. Cu toate ca atunci cind ma uit la demonstratiile organizate de Cristi Ionescu parca mi se pare ca nu ai. Deci, depine, de la caz la caz.
LikeLike
Corect, suntem o minoritate, dar nu una care să devină vocală în mod agresiv prin militare și amenințare cu pretenții de impunere a propriilor valori celorlalți care sunt majoritari (și nu doar pretenții de impunere, cu realizări). Suntem un alt gen de minoritate, la ani lumină distanță de cei despre care scriu..
Da, voi fi curioasă să văd impresiile după ce vezi filmul. Vizion
LikeLike
POvestea cu schimbarea grada este plauzibila. Dar ma tem ca si inevitabila. A ne plinge de ea nu va schimba nimic. dar a o observa, asa cum sugerezi, este necesar.
Nu uita isa, Cami, ca si noi suntem o minoritate. Si ce spunem despre alti minoritari ni se aplica si noua.
Oricum, abia astept sa vad filmul si atunci mai vorbim, poate.
LikeLike
Redau și aici răspunsul meu. (mulțumesc pentru reblog)
Nu cred că ar trebui să privim problema ca având legătură cu creștinismul ca sistem, nu propun și nu am propus întoarcerea în perioada în care creștinismul se impunea cu forța (nu ne-am putea întoarce acolo nici de-am vrea). Și cred că nu ne este de niciun folos să prezentăm doar două alternative alb/negru: biserica drept turmă mică sau pumn de fier; în societate (mai ales în cea de azi) vedem că lucrurile sunt mult mai nuanțate de atât. Momentul în care mi se pare mie că ne aflăm în prezent e undeva de la mijloc(care ar fi echilibrul perfect al democrației în care toate au o libertate în care pot trăi și cu care nu deranjează și nu limitează libertatea celorlalți, adică echilibrul ideal și imposibil de aflat în realitate) spre biserica – turmă tot mai mică, tot mai mică…
Scriam într-un comentariu în felul următor:
~Acum un pas, care e normal și e dorit de toată lumea. Apoi încă un pas care pare normal, chiar dacă nu e dorit de chiar toată lumea. Apoi încă un pas care nu pare chiar anormal, deci poate fi acceptat încă, îi dăm drumul. Apoi încă un pas care deja pare anormal, dar s-ar putea să fie percepția noastră greșită. Încă un pas care va revolta pe majoritatea (pentru că e dorit doar de o minoritate și câțuva susținători ai minorităților), dar care trebuie aprobat pentru că toți pașii anteriori acceptați deja îndreptățește și chiar obligă adoptarea ultimului pas anormal. Noi am ajuns – după părerea mea – în această etapă. Dar aici mă refer la poziția societății față de creștinism care se manifestă în ț aspecte. Cinematografia se pare că e și el unul dintre acele aspecte.~
Probabil încă nu deranjează pentru că zona noastră de trai nu suferă încă. Minoritățile, însă, și tot ceea ce înseamnă ”periferie” și ”marginal” va deveni centrul civilizației care va oprima majoritatea și mă întreb câtă libertate vom mai avea DOAR ca să ne închinăm.
Sigur, Biserica a avut și are nevoie întotdeauna de critici (nici nu a dus parte) și de descoperire a adevărului urât din cadrul ei. Dar la fel e nevoie și ca grupările minoritare să fie acuzabile de adevărul urât din sânul lor fără ca gestul să fie expediat (și dat în judecată pentru) drept disciminatoriu, ci să fie tratat ca ”un adevăr” și e nevoie ca Biserica să poată să-și promoveze ȘI adevărul frumos pe care îl are. Aceste două elemente consider a fi necesare. Însă ar fi utopic probabil. 🙂
Ceea ce prezintă filmul nu sunt doar informații și luarea măsurilor în privința răului făcut și răilor care l-au făcut. Ci reacția celor liberi cugetători care au fost cândva în cadrul bisericii și trag concluzia că nici nu se vor mai întoarce acolo date fiind descoperirile făcute. Aceasta e atmosfera pe care o lasă filmul.
Un film de altfel interesant, după cum spuneam. Și deloc plictisitor.
LikeLike