Interviu CBEE despre Ionatan Pirosca – UPDATE

Puteti gasi AICI interviul despre poetul Ionatan Pirosca pe care l-am acordat ieri Iuliei Tuns pentru Radio CBEE.

Redau mai jos transcrierea editata a acestui interviu.

* * *

Iulia Tuns in dialog cu Danut Manastireanu despre Ionatan Piroșca – 20 mai 2013

De câtă sare e nevoie pentru a da gust sufletului? Se împrăștie și-n jurul lui? Și dacă se împrăștie, se și risipește? Și dacă se risipește se și alterează? Există grade în sărărie date de sărăcie? În Jurnalul de pe Strada Sărăriei (Salt Street Journal) figurează doi bulgări de sare: unul a rămas gust, celălalt are și formă. Unul e Ionatan, celălalt e Dănuț Mănăstireanu.

D.M. Mă onorează apropierea. Cred că este totuși acolo o discrepanță de valoare. Ionatan este foarte sus pe scara valorii și prin ceea ce el a făcut în modul lui unic pentru spațiul evanghelic românesc. Nu cred că mă pot compara cu el, dar, repet, apropierea mă onorează.

I.T. Câte urme ați presărat în umbletul împreună?

D.M. Nu foarte multe. Ne-am întâlnit de vreo două-trei ori în persoană. Am comunicat însă mai des prin e-mail, prin intermediul internetului, dar în persoană ne-am întâlnit rareori.

I.T. Care mai erau locurile de intersecție a drumurilor voastre? Unde vă mai întâlneați?

D.M. Cred că prima dată ne-am întâlnit nu în persoană ci prin intermediul unei corespondențe în perioada în care lucram la Editura Logos. Atunci Ionatan ne oferea un volum de poezie. Din nefericire, profilul editurii și interesul mai degrabă pentru texte teologice traduse din limba engleză ne-au făcut să refuzăm oferta. Spun asta cu părere de rău. Apoi ne-am întâlnit în contextul grupului de la Salt Street Journal și mai târziu prin intermediul Bisericii Străjerul, în care mă închin și astăzi, și în care poezia lui Ionatan a fost întotdeauna foarte prețuită. De fapt, Ionatan a vizitat de câteva ori biserica și are acolo prieteni constanți care își amintesc cu bucurie de el și după trecerea lui la cele veșnice.

I.T. Ce vă aduceți aminte de prima întâlnire, prima dată când l-ați văzut?

D.M. Cred că fragilitatea lui. Fragilitatea persoanei lui fizice și vibrația spiritului în contrast foarte mare cu fragilitatea lui fizică. Asta a fost prima impresie.

I.T. S-a menținut impresia asta pe toată perioada cât l-ați cunoscut?

D.M. S-a întărit, aș putea spune. Mi se pare că spiritul lui a continuat să strălucească tot mai mult pe măsură ce sănătatea i se șubrezea.

I.T. A fost Ionatan asemeni unui profet ce stă la sfat cu Dumnezeu?

D.M. Am spus lucrul ăsta în mai multe rânduri. Cred că poeții sunt profeții noștri de astăzi. Teologii ar trebui să fie profeți, dar adeseori se lasă angajați în tot felul de cauze instituționale sau de alt gen, care sunt mai degrabă pedestre. Și atunci le rămâne poeților șansa de a rosti cuvântul profetic cu toate riscurile lui. Mă refer aici la riscul respingerii, al neînțelegerii, lucru care, dacă înțelegem istoria profeților biblici, nu e deloc surprinzător. Așa a fost în vremea Israelului vechi și așa este și astăzi în biserică. Așa i s-a întâmplat și lui Ionatan din nefericire.

I.T. Profeții n-au fost deloc plăcuți, asta de fapt s-a întâmplat și cu Ionatan. Este el plăcut după trecerea prin icoană?

D.M. E greu de spus. Cred că sunt oameni care l-au prețuit înainte de dispariția lui fizică și care continuă să-i prețuiască poezia. El se bucură acum în ochii lor de o prețuire mai mare decât a avut în timpul vieții. Mărturisesc că nu sunt foarte aproape de curentul principal al lumii evanghelice românești ca să mă pot pronunța,dar aceasta este opinia mea. Și mai cred că rezonanța lui în afara mediului evanghelic este insuficientă, în raport cu talentul lui. Cred că dacă ar fi fost cunoscut în afara mediului evanghelic, se poate să fi fost prețuit acolo mai mult decât în spațiul nostru confesional. Dar nu cred că e mai prețuit acum decât când a trăit. Există riscul să se aștearnă o umbră peste opera lui și peste persoana lui pentru că trăim vremuri stranii și profeții nu se impun strigând sau făcând gesturi grandilocvente. Pentru receptarea lor e nevoie de o anumită sensibilitate pe care nu o găsești în majoritate. Ea este mai ușor de receptat de către o minoritate sensibilă, atentă la lucrurile acestea, care poate duce mai departe mesajul.

I.T. Cum ar putea poezia lui să iasă în afara spațiului nostru strâmt?

D.M. Cred că asta este în primul rând datoria poeților dimprejurul lui, care l-au cunoscut și l-au prețuit și care ar putea să facă cunoscută poezia lui în afară. Adevărul este că lumea poetică este destul de sectară. Ține cumva de spațiul postmodernității o anume fragmentare pe grupuri, pe școli și nu e foarte ușor să pătrunzi în aceste cercuri. Sincer să fiu nu sunt foarte optimist cu privire la cunoașterea lui în afara mediului evanghelic, dacă lucrul ăsta nu s-a realizat în perioada în care trăia – dar ce știu eu, minuni sunt posibile oricând, dar nu cred că trebuie să contăm pe ele. Cei care l-au cunoscut și au fost aproape de el, care au o sensibilitate și o cunoaștere inclusiv profesionistă a poeziei ar trebui, ar putea face mai mult pentru asta. Acum când răspund la această întrebare mă gândesc la un prieten de-al meu care este asistent universitar, Mircea Păduraru, de la Universitatea din Iași. El este unul din cei care l-au prețuit foarte mult pe Ionatan și care cred că ar putea face mai mult decât noi laicii în lumea poeziei, pentru  cunoașterea operei lui și în general pentru cunoașterea cu discernământ a spațiului poetic evanghelic, în care adevărul este că sunt puținele stele care strălucesc precum cea a lui Ionatan.

I.T. Credeți că s-ar preta ca poezia lui Ionatan să fie învățată în școală?

D.M. Cred că asta ar trebui să se întâmple în primul rând prin intermediul programei de educație religioasă în spațiul evanghelic. Dar nu sunt foarte sigur că între profesorii evanghelici de religie există destui care să aibă sensibilitate poetică. În orice caz, poezia lui nu se pretează la clasele mici. E mai degrabă potrivită pentru nivelul liceului, pentru că presupune o anumită capacitate de abstractizare, de operare cu metafore, de cunoaștere atât a Scripturii, cât și unor elemente de spiritualitateș presupune un anume nivel de maturitate. Cred că școala ar putea fi o cale de extindere a cunoașterii poeziei lui. Nu sunt însă foarte optimist că lucrul ăsta s-ar putea realiza, decât dacă găsim un campion care să aibă și echiparea necesară și curajul de a introduce poezia lui acolo. Problema complicată este că Ionatan n-a fost niciodată printre favoriții liderilor evangheliști de la noi. Ori ei ar trebui să aprobe aceste programe, deci, din nou, sunt sceptic.

I.T. De ce credeți că n-a fost acceptat?

D.M. Cred că aceasta ține de nivelul general de cultură al liderilor noștri. Ei sunt în general oameni de show, cu o cultură mai degrabă precară; sunt mai degrabă ambițioși decât profunzi, ori receptarea poeziei lui Ionatan presupune o anume capacitate de abstractizare, o anume sofisticare intelectuală pe care nu cred că o găsim la foarte mulți dintre liderii noștri confesionali. De asemenea, genul de poezie care se cultivă cu obstinație în bisericile noastre este una siropoasă, pietistă, pe care cu greu o poți numi poezie. O poți numi eventual versificare. Rimele sunt facile, imaginile folosite se apropie uneori de penibil, dar răspund cumva unui anume gust elementar al masei. Este bine că există măcar și atât, pentru că dacă ne uităm în lumea vestică, poezia a dispărut aproape complet din închinarea. Având aceste elemente în spațiul liturgic evanghelic, cred că ar merita să fie cultivată poezia de calitate. Nu știu însă dacă are cine. Mă gândesc la faptul că cei care conduc închinarea în biserici sunt în general tineri imaturi sub raport spiritual și intelectual. Amatori mai degrabă de zgomot și de senzație, de show, de serviciu religios de tip concert-rock. E greu să-mi imaginez că poezia sofisticată și profundă a lui Ionatan se potrivește cu zgomotul, cu tobele, cu ritmul, ori cu nivelul de zgomot care îl presupun asemenea forme de închinare. Cred că ea își are locul mai degrabă într-o închinare de tip liturgic, cum este de exemplu cea din Biserica Străjerul din Iași, unde eu mă închin și pe care Ionatan a prețuit-o foarte mult și în care poezia lui este și ea prețuită.

I.T. A trăit mereu înconjurat de martori, nu s-a sfiit a se arăta lumii. În această expunere la alții a luat ceva, a împrumutat ceva din ei?

D.M. Ionatan a fost un om al dialogului. Uneori al dialogului abrupt. În orice caz autentic și riscant chiar. Fără discuție a fost un om deschis să învețe. S-a atins de alții și s-a îmbogățit. S-a certat .uneori cu ei, așa cum este normal pentru orice om viu. S-a împăcat cu ei, sau nu. A fost un om real, deschis să învețe și să se schimbe. Observăm evoluția asta și în poezia lui. Creșterea în calitate se datorează pe de o parte talentului său și creșterii în profunzime a trăirii lui religioase, spirituale, dar și interacțiunii cu prietenii, cu cei din grupul Cuvinte la schimb, despre care însă știu foarte puține lucruri pentru că, din păcate, nu sunt poet. Sunt un modest consumator de poezie, dar cei care au fost în apropierea lui știu mai multe despre asta. Noi  cei din afara cercului ezoteric al poeților, am văzut mai degrabă efectele, decât laboratorul în care s-au copt aceste lucruri.

I.T. Ce impact a avut efectul Ionatan asupra dvs?

D.M. Vă mărturisesc faptul că Ionatan este cel care mi-a redeschis gustul pentru poezia cu caracter religios în spațiul evanghelic. În general am fost rezervat față de ea. Am câțiva poeți pe care i-am apreciat. L-am apreciat pe Costache Ioanid; am apreciat poeții de inspirație ortodoxă, pe Dorz, pe Moldoveanu. Dar din spațiul evanghelic sunt puțini cu care am rezonat. Ionatan mi-a deschis gustul. Mi-a dat o speranță că se poate face poezie de bună calitate și în spațiul evanghelic. Din păcate, nu foarte mulți i-au călcat pe urme. Dacă am o speranță este că între cei care continuă să citească poezia lui, se vor găsi poate cândva unii care să-i calce pe urme și să ducă mai departe moștenirea pe care el a lăsat-o în urmă.

I.T. Pe scara aceasta a poeților evanghelici unde s-ar afla Ionatan?

D.M. După mine e cel mai bun poet evanghelic pe care l-au avut românii. Nu cred că are concurență.

I.T. Ce am putea spera sau spune celor care nu-i înțeleg poezia. De ce ar avea nevoie să se apropie de ea?

D.M. Îmi puneți o întrebare dificilă. Nu am răspunsul la ea. Cred că e vorba de o anumită sensibilitate, parte înnăscută, parte cultivată. Când este vorba de oameni trecuți de o anumită vârstă, răspunsul meu ar fi: nici o nădejde. Cred că oamenii trecuți de 35 de ani nu prea se schimbă decât în prezența unei minuni și nu trebuie să contăm prea mult pe asta. Nu e realist. Pentru ca cineva să poată recepta și prețui poezia lui Ionatan, trebuie să aibă lecturi poetice serioase. Aici nu mă refer doar la poeții religioși, ci la poezia mare în general. Ca în orice formă de artă, în pictură sau în muzică, la fel în poezie ai nevoie de un anumit nivel de educație, de un anumit nivel de cultivare, de înțelegere a mijloacelor, de cunoaștere a maeștrilor. Fără asta mi-e greu să-mi imaginez că cineva ar putea recepta o poezie care este complexă, care nu se dezvăluie de la prima lectură. De obicei, operele care se dezvăluie complet de la prima lectură sunt superficiale, ori se adresează unei vârste foarte reduse. Cu toate că și acolo, știți, sunt cărți pentru copii, precum seria Cronicilor din Narnia a lui C. S. Lewis care au o mulțime de niveluri de receptare. Există un nivel superficial al narațiunii, dar există dincolo de ele o mulțime de reverberații profunde. În perioada când studiam teologie, profesorul meu de hermeneutică folosea curent imagini sau motive din Cronicile din Narnia pentru a ilustra idei teologice profunde. Cred că același lucru se întâmplă și cu poezia profundă. Ea poate fi citită la un anumit nivel, dar dacă se dezvăluie complet la nivelul ăsta, atunci e ceva facil. Nu cred că poezia lui Ionatan este așa. Pentru receptarea ei este nevoie de cultivarea unei experiențe cu poezia mare, iar lucrul ăsta se întâmplă rar, trebuie să recunoaștem.

I.T. Dacă ar fi să punem în proză o caracterizare a lui Ionatan cum ar suna aceasta?

D.M. Pentru mine imaginea trecerii prin icoană este poate una dintre cele mai puternice imagini create de Ionatan. Ea rezonează pe multiple planuri. Mai întâi, ea are o încărcătură teologică. Pentru cine a studiat teologia ortodoxă răsăriteană și înțelege sensul icoanei, acest lucru este evident. Metafora este și ea un fel de icoană, una este extrem de puternică. Pentru mine , desigur, icoana nu este un idol, ci o reprezentare a inefabilului, este ca un soi de scară pe care pătrunzi către dincolo. Icoana un soi de metaforă plastică. Metafora trecerii prin icoană este un soi de invitație pentru a atinge lucrul către care icoana țintește, și  care este realitatea transcendentă. Asta e pentru mine cea mai puternică imaginedin poezia lui Ionatan.

I.T. Urcând pe scara lui Ionatan am putea ajunge “fără greș” la ceruri?

D.M. „Fără greș?”. Nu putem spune că poezia, chiar dacă ea încearcă să ne apropie transcendența, poate fi pusă pe același plan cu revelația. Mi-e greu să spun „fără greș” și chiar dacă ea însăși ar fi apropiată de valoarea revelației. Nici prin Scriptură nu ne apropiem „fără greș” de transcendență pentru că și acolo trebuie să avem instrumentarul necesar. Sunt în jurul nostru oameni care pot cita Scripturile într-o veselie, dar care nu pricep nimic din ele. Nu vreau să numesc un grup sau vreun tipar anume, căci avem destule exemple și în bisericile noastre. Ca să te poți urca pe scara Scripturii la Dumnezeul pe care Scriptura îl revelează ai nevoie de o anume echipare, de o anume sensibilitate, de o anume deschidere a sufletului, și nu toată lumea o are; trebuie să recunoaștem asta. Același lucru este adevărat și cu poezia. Trebuie să punem lucrurile în ordine. Nu putem pune poezia pe același nivel cu revelația. Dar dacă folosim instrumentarul corect atunci pot spune că poezia este o metaforă care ne îndreaptă privirile spre revelație și spre Cel revelat și poate fi un mod de receptare prin ochii poetului a revelației însăși.

* * *

La sugestia Iuliei Tuns, adaug in final una dintre poeziile lui Ionatan care pune intr-o lumina unica lucrurile discutate in interviu. Iata:

Ce gust ai tu, ce hrană poţi săra?

Matei 5:13

Ce gust ai tu, ce hrană poţi săra
cu pulberea din cugetarea ta?
De care vânturi ţi se-nchină chipul
ce-l desenează-n plaje vagi, nisipul?

Cine mai poate, acestui pământ
să-ntoarcă sarea dusă de vânt?
Pe care drumeag, din paşi, îşi păstrară
urmele, albe cămări de vioară

ce-n cântec  ştie să ţină gustul,
măsura iubirii, nu frica, nu lustrul
ce-ntunecă negrul făcându-l străluce?
Pe ce limbă sarea mai zice, atunce?

O dală pe drum, călcată-n picioare,
călătorie stearpă, care doare…
Sarea vărsată din gura Domnului
afară, sub urmele omului…

Şi mă întreb: câtă sare sunt eu
când hrana lumii-o gustă Dumnezeu?
În care colţ din bucătăria Sa
se află fiinţa mea?

Învrednicit să fiu sarea pământului,
m-am dat apei, m-am dat vântului?
Fă-mă, Doamne, limpede bocnă
la Tine în ocnă!

(Sursa, AICI)

 

//