Din perspectiva unui bărbat II – Despre demnitatea femeii în slujirea creştină

Priscila: Deci tu crezi in implicarea femeii in lucrarea spirituala. Care este argumentul tau biblic/teologic pentru asta?

DM – Răspunsul la această întrebare mi se pare a fi unul de bun simţ şi aş fi tentat să trec cu uşurinţă peste el, dacă n-aş cunoaşte prea bine misogonismul (atitudinea negativă faţă de femei) care domină mentalitatea celor mai mulţi dintre liderii creştini de la noi. Pentru aceşti lideri, locul de onoare al femeii este la cratiţă şi la scutece. „Oare nu spune Biblia că «femeia se va mântui prin naştere de prunci?»”, se întreabă unii în mod făţarnic, făcându-se a nu şti că aici textul biblic nu se referă la naştere ca la un mijloc de împăcare a omului cu Dumnezeu. Aşa cum bine ştim, nu există decît o singură cale de mântuire: credinţa personală în Christos, care a fost om şi Dumnezeu, în acelaşi timp.

Scriptura ne spune că bărbatul şi femeia sunt egali în demnitate, pentru că nu doar bărbatul singur, ci ei împreună sunt purtătorii chipului lui Dumnezeu (Gen 1:26-28). La fel, în Noul Legământ, sfântul apostol Pavel ne spune că „nu mai este nici bărbat, nici femeie”, căci toti suntem una în Christos Isus (Gal. 3:28).

Aceasta nu înseamnă însă că bărbatul şi femeia sunt chemaţi să facă aceleaşi lucruri. De exemplu, bărbaţii, spre fericirea lor, nu sunt chemaţi să nască prunci. Pe de altă parte, deşi asupra acestui lucru creştinii nu au cu toţii aceleaşi opinii, convingerea mea este că mărturia Scripturii şi practica quasi-universală a Bisericii de-a lungul istoriei ei susţine ideea că femeia nu poate fi consacrată (ordinată, hirotonită) în poziţii de presbiter (pastor sau preot). În acelaşi timp, avem cel puţin un exemplu biblic de diaconiţă şi (poate) chiar de femei apostol. Cu alte cuvinte, chiar dacă bărbatul şi femeia sunt egali în valoare înaintea lui Dumnezeu, ei nu sunt identici sub raport funcţional. Observaţi că n-am spus „egali”, ceea ce ar presupune o ierarhie, deşi, din perspectivă biblică se poate vorbi totuşi de existenţa unor niveluri diferite de autoritate. Astfel, din nou apostolul Pavel ne spune că „Christos este capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii şi că Dumnezeu este capul lui Christos).

Şi iarăşi, aceasta nu presupune nicidecum că femeia ar fi inferioară bărbatului sub raport ontologic (fiinţial), aşa cum Christos nu este inferior lui Dumnezeu. A afirma acest lucru ar însemna să cădem într-o erezie foarte gravă, căci, aşa cum spune Crezul creştin, pe care bine am face sa-l mai rostim din când în când în bisericile noastre, Isus Christos este „de o fiinţă cu Tatăl”.

Scriptura spune multe alte lucruri despre demnitatea şi slujirea femeilor în biserică, dar mă voi referi în cele din urmă la unul dintre textele cele mai semnificative pentru lucrarea pe care o faceţi voi, femeile din jurul revistei Priscila. Astfel, spune din nou Pavel, femeile mature au responsabilitatea de a le învăţa pe cele mai tinere (Tit 2:4). Pe texte ca acesta, şi sunt destule altele, se fundamentează, cred eu, legitimitatea lucrării voastre de ucenicie a femeilor. Mă rog ca Domnul să vă binecuvînteze în această lucrare de mare răspundere, spre binele bisericii, al nostru, al bărbaţilor, precum şi al copiilor noştri.

Priscila: Aş dori să continuăm discuţia în legătură cu slujirea femeii în biserica locală.

DM – Aşa cum spuneam deja în prima parte a interviului, bărbatul şi femeia sunt egali în demnitate înaintea lui Dumnezeu. Ei sunt fiinţe complementare, purtând împreună chipul lui Dumnezeu. În acelaşi timp ]nsă, ei sunt diferiţi din punct de vedere structural – genetic, fizic, emoţional etc. – şi, ca urmare a acestui lucru, bărbatul şi femeia sunt chemaţi să împlinească responsabilităţi diferite în familie şi societate.

Acest adevăr generic nu trebuie însă absolutizat, deoarece, din diverse pricini, Dumnezeu poate alege să-l ignore. Astfel, atunci când bărbaţii din Israel mureau de frica canaaniţilor, Dumnezeu a ridicat-o ca judecător pe Debora (Jud. 4 şi 5). Nu este de mirare că în cântarea Deborei găsim secvenţe de ascuţită ironie la adresa laşităţii bărbaţilor evrei.

Sincer sa fiu, cred ca vremurile pe care le trăim în prezent nu sunt foarte diferite. În acest context, unele biserici au ales să ordineze femei, pentru a compensa lipsa de vocaţii eclesiale între bărbaţi sau calitatea dezamăgitoare a slujirii acestora. Cu toate că, aşa cum spuneam, această decizie este disputată între creştini şi lipsită de precedente în istoria bisericii, vă mărturisesc faptul că în vizitele mele în bisericile britanice (în care predicarea se află în general la cote foarte scăzute), prefer să ascult predica competentă şi cu ungere de sus a unei femei, decât să ascult mesajul jalnic rostit de un bărbat, a cărui singură calitate este că poartă pantaloni. Trăim, cred eu, vremurile unui sfârşit de ciclu spiritual, în care regulile normale nu mai sunt neapărat aplicabile în acelaşi fel ca în vremuri normale.

Priscila: Dacă femeile au un asemenea potenţial de slujire, de ce crezi tu că există diferenţe atât de mari între păstori cu privire la locul pe care ar trebui să-l ocupe femeia în biserică?

DM – Oricât ar fi de neplăcut, trebuie să recunoaştem faptul că societatea românească este dominată în mod tradiţional de misoginism (atitudine negativă faţă de femei) şi, din păcate, bărbaţii din bisericile evanghelice nu fac excepţie, chiar dacă ei încearcă, în mod derizoriu, să se acopere cu argumente mai mult sau mai puţin teologice.

Ba chiar unii îşi fac un titlu de glorie din promovarea ideii că singura chemare legitimă pentru o femeie este bucătăria, îngrijirea casei şi creşterea copiilor. Cea mai înaltă demnitate pe care aceşti apostoli ai misoginismului eclesial îl rezervă femeii este, în cel mai bun caz, acela de anexă (dispensabilă) a slujirii bărbatului. Ca atare, ea n-ar putea avea nici o carieră profesională şi nici o slujire creştină distinctă de cea a soţului.

Chiar şi fără argumente, un om de bun simţ va simţi că ceva nu este în regulă cu această concepţie. Eroarea fundamentală a promotorilor acestei cruciade constă în faptul că ei privesc femeia doar ca soţie şi mamă, uitând de calitatea ei de fiinţă umană. Femeia însă are acelaşi drept la împlinire personală (inclusiv în afara familiei) ca şi un bărbat. Desigur, în mod ideal, acest lucru ar trebui realizat fără a afecta în chip major familia. Mi se pare însă nedrept ca aceşti adepţi ai patriahalismului desuet să fie extrem de critici faţă de neglijarea familiei de către femeile de carieră sau de cele implicate în slujire creştină în afara căminului, în vreme ce vădesc o toleranţă extremă faţă de neglijarea familiei de către bărbaţi, fie din pricini profesionale, fie din cauza slujirii eclesiale. Aveam de-a face aici în mod clar cu o inconsecvenţă interesată şi vinovată.

Pe de altă parte însă, trebuie să recunoaşteţi şi voi că multe femei se complac, din comoditate, în această situaţie de pasivitate, Mă bucur totuşi să observ că lucrurile încep să se schimbe încetul cu încetul şi este posibil ca şi voi să fi jucat un rol în acest sens. Vă doresc succes în continuare.

Advertisements

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

6 thoughts on “Din perspectiva unui bărbat II – Despre demnitatea femeii în slujirea creştină”

  1. Scriptura, la Efeseni 5:21, ne invata cabarbatul si femeia ar trebui sa se supuna unul altuia. Desigur, borbatii care predica din Efeseni 5 despre roluri in casnicie incep de obiocei de la v. 22. Probabil pentru ca v. 21 nu le prea convive.
    Banuiesc ca femeile care predica dfin acest capitol lasa alte versete afara.

    Like

  2. Fara-ndoiala ca noi barbatii crestini -inclusiv evanghelici- suntem vonovatsi fatsa de sotii. Ne-a convenit pozitita traditionala a femeii, ce parea sustinuta de Scriptura. Lipsa noastra de consideratie fatsa de femei -macar ca in Hristos nu e deosbire intre sexe- e condamnabila… Reactia femeilor crestine moderne este insa plina de “feminism” adica de teorii moderne nu numai ne-biblice dar adesea si pacatoase.
    Slujirea in biserica e una iar raporturile din familie sunt un alt capitol..
    Acum citiva ani, un pastor din Texas a primit amenintari cu bomba daca predica la nunta din Ef. 5 (nu e gluma)… Supararea necrestina pe Scriptura este mult prea reala printre “Evele” moderne..
    Da, barbatii n-au dreptul sa ceara femeii sa-si sacrifice cariera… Cunosc barbati in AMerica si Frantsa care au ales sa stea acasa cu copii lasindu-si nevasta sa-si profeseze cariera ,fiind mai favorabila familiei decit ale barabtilor. Desi stinjenitor, bine au facut… Foarte “frumos” a fost din partea unor crestine care dupa ce-au acceptat sacrificiul sotului, l-au dispretuit, iar in citeva cazuri l-au parasit ne-mai corespunzind noului lor statut socio-profesional (sunt cazuri “evanghelice” reale) …O alta situatie reala este ca o femeie ce vrea sa profeseze ca si medic specialist, sau ca si savant cu doctorat academic, in cele mai multe cazuri, trebuie sa-si amine casatoria si mai ales primul copil pina pe …dupa 30 de ani. Cu barbatii e la fel… dar mai usor.. Chestiunea asta ridica mari probleme pt [mai ales] crestinele sincere… Modelul mundan e ca tinerii traiesc liber -sexual activi- cu cine vor si cum vor fara sa deranjeze pe cineva, dupa care se casatoresc fiind “usa de biserica” cu toata pompa necesara. Dupa scripturi, lucrurile acestea nu sunt acceptabile! Concret: o profesionista crestina isi pune mari piedici in realizarea unei casnicii in etica evanghelica, daca aceasta presupune aminarea casatorie sau a copilului pina dupa 35 de ani. Nu ne bagam in patul nimanui, dar nici nu suntem copii care n-am trait pe Pamint in carne si oase… Iar in ce priveste numarul redus de copii din crestinatatea europeano-americana, n-are rost sa mai vorbim… Daca cineva vrea sa sacrifice sau macar sa riste in domeniul acesta e liber s-o faca! La urma urmei, Ap. Pavel propune celibatul pt crestini… desi, dupa parerea mea, el se refera la cei implicati in misionarismul de durata precum si la vremurile grele pe care le traia… Din pacate, tot mai mult adaptam Scriptura la monden…iar rezultatele se vad… Cu sigranta, Dumnezeu nu e misogin si nici eu nu sunt. Dar modelul familial modern nu e de copiat.. pt “cei ce sunt in Hristos”.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s