In a recent article on Rob Bell’s recent book Love Wins, Justin Mulwee from Blackbird Press recommends what he describes as ‘the most thorough review of the book to surface so far (and by someone who’s actually read it!)’, that of Kevin DeYoung, pastor of the University Reformed Church in East Lansing, Michigan
Here is how DeYoung summarises the book:
Love Wins, by megachurch pastor Rob Bell, is, as the subtitle suggests, “a book about heaven, hell, and the fate of every person who ever lived.” Here’s the gist: Hell is what we create for ourselves when we reject God’s love. Hell is both a present reality for those who resist God and a future reality for those who die unready for God’s love. Hell is what we make of heaven when we cannot accept the good news of God’s forgiveness and mercy. But hell is not forever. God will have his way. How can his good purposes fail? Every sinner will turn to God and realize he has already been reconciled to God, in this life or in the next. There will be no eternal conscious torment. God says no to injustice in the age to come, but he does not pour out wrath (we bring the temporary suffering upon ourselves), and he certainly does not punish for eternity. In the end, love wins.
DeYoung finds many problems with the book, which is not surprising for a ‘truth-lover’ neo-Calvinist and he concludes that the book does more damage than good. No surprise here either. One thing is clear. The same kind of criticism was leveled against John Stott’s belief in a a limited punishment in hell. He was labelled too, with the same degree of unfairness, as a universalist. Nothing new under the sun.
I point this review out because it is fair to hear the critics, however you evaluate that critique. This is along article. You may read HERE as a 20 pages PDF file, or as an online text, on the neo-Reformed site The Gospel Coalition.
Persona 
Danut, daca “netraditionalistii intind argumentul prea tare” unde considerati ca ar fi trebuit sa se opreasca? Concret, care e pozitia dvs. despre iad? Multumesc. Sunt unele subiecte biblice care nu lasa prea mult loc de nuante.
LikeLike
Atunci ma veti ierta daca raportez de la fata locului ca nu TOT ce e in America e marketing, si, chiar si in America, se poate si altfel, inclusiv in “dezbateri” teologice.
LikeLike
Ca si dvs. nici mie nu imi plac extrmele, prostia, frica si fundamentalismul prost aplicat. Si eu consider ca un credincios al Domnului trebuie sa fie curajos, sa inteleaga vremurile in care traieste si sa ia viata crestina ca pe ceva dinamic si credinta ca pe un curaj. Ca si dvs., admit ca tensiunea e necesara si nu trebuie sa ne grabim sa o indepartam. Insa contrar optiunii dvs. eu am dubii pe cine sa prefer. Pentru ca nu poti merge in pas cu lumea decat pana la un punct. Altfel n-ar fi vorba in Scripturi de nebunia propovaduirii crucii. Imi pare ca printre acesti fundamentalisti prosti si pe drept vrednic de ridiculizat sunt si cei care au inteles ca lumea ii va privi ca niste nebuni. Intr-un veac al ‘inteligentei globale’, e tot mai greu sa crezi in ceva ce nu poti argumenta pe deplin. Si mie imi plac oamenii curajosi si care se avanta, dar nu cu orice costuri. In fond, liberalismul, in teorie, este optiunea mea. Inseamna progresivism. Dar in practica exista o agenda ascunsa. Tot asa cum minoritatile de orice fel trebuie respectate si au drepturi de a trai in felul lor… dar exista o agenda care trece dincolo de drepturi…
Chestiunea cu emergentii imi pare similara cu Jesus Movement. Ei s-au pierdut in masa evangelica si evangelicalismul s-a obisnuit cu ei pana la urma. Dar cu fiecare val din acesta se muta centrul de greutate mai incolo. Nu-i bai, daca e vorba de stil si cultura. Dar devine serioasa treaba cand se umbla la esentele teologiei…
LikeLike
Nu cred ca sunt de acord cu dvs. in legatura cu emergentii. Dar nu pot pretinde ca sunt profet. Ii prefer insa oricind pe cei care isi asuma riscuri fata de cei care ‘play safe’.
Si inca ceva. Nu cred ca putem iesi din aceasta tensiune si nici nu trebuie. Numai imaturii au nevoie de certitudini pe toate planurile.
LikeLike
Da, e mai clar, multumesc pentru raspuns. Totusi, pozitia asta seamana foarte mult cu emergent movement, care, din cate inteleg eu, nici ea nu s-a conturat pe deplin. Nu vrea sa fie in cardasie cu liberalii postmoderni, dar in acelasi timp, ca si dvs., nu-i mai sufera pe traditionalisti. Si mie imi pare ca ceva trebuie reasezat, dar am intuitia ca emergentii vor sfarsi tocmai acolo, towards postliberal theology. Prin aceasta nu vreau sa pun o eticheta pe dvs., ci cu tot respectul sa va provoc sa ne spuneti care credeti ca ar fi iesirea de dorit din aceasta tensiune a vremurilor noastre.
LikeLike
Nu m-ati iritat cu ce ati spus. Va asigur ca raspundeam altfel daca acesta era cazul.
Mi se pare insa superficial sa rostiti verdicte atit de pripite.
In ce priveste marketingul, TOT ce se intimnpla in America este marketing. De ce ar fi trebuit sa se sustraga aceasta chestiune?
Diferenta este facuta de intentie, ori tocmai acesta, spuneam eu, este teritoriul lui Dumnezeu.
Si inca ceva. Pentru mine, ca modest teolog, ceea ce se intimpla este o dezbatere teologica, chiar daca nu seamana cu cea de la Chalcedon (si nici cu trebuie). daca pentru dvs., ca inginer, nivelul dezbaterii nu ste suficient atunci probabil operam cu standarde diferite, ceea ce este OK, atita vreme cit nu ni le impunem un ul altuia.
LikeLike
Draga domnule Danut Manastireanu,
Imi pare rau ca iar v-am iritat cu comentariul meu la blogul dumneavoastra. Eu nu am afirmat ca am cunostinta de ce-l mana pe Rob Bell in lupta teologica, dar am facut observatia de bun simt (mi se pare mie, poate ma insel) ca o astfel de abordare ridica semne de intrebare, iar ca Rob Bell nu se straduieste nici macar sa salveze aparentele (ba chiar dimpotriva).
Eu fiind traitor in mediul cu pricina am motive sa nu fiu incantat ca, iata, inca o specie de crestinism cu iz de marketing apare pe canalele de infotainment.
Nu cred ca e o dezbatere teologica ce se intampla acum, dar admit ca e cu putinta sa ma insel. Timpul o sa le cearna pe toate.
LikeLike
Domnul meu,
Argumentele dvs. sunt de un cinism care il depaseste chiar si pe al meu (ma refer la cel legat de alte chestiuni, nu de asta). Dar nu asta ma deramjeaza. Fiecare are dreptul lui la cinism. Mi se pare deplasat ca pretindeti a sti motivatiile interioare ale lui John Bell in aceasta poveste. Ori acest lucru este numai de apanajul lui Dumnezeu.
Pe mine nu ma deranjeaza atit de mult aceasta dezbatree ca pe dvs. Asa cum spuneam, Stott a abordat si el chestiunea si a ajuns la o concluzie netraditionala. Si nu cred ca-=l puteti acuza pe el de dandysm. La fel a facut si CS Lewis. Iata doua nume importante, care, chiar daca daca nu au in mod automat dreptate, ar trebui sa va dea de gindit si sa va faca, poate sa nu catalogati cu atita usuratate aceasta dezbatere drept una neserioasa.
LikeLike
Ce e rau in asta ?
Mai nimic, in afara de faptul ca imaginea crestinismului in societatea americana continua sa fie discreditata de stilul asta de a face “misiune” (ma refer aici la tot spectrul ideologic, adica de la Rob Bell la John Piper) .
Problema individului in cauza este daca s-a intrebat cu toata umilinta daca e cazul sa se bage (si dansul) in seama. Dar, probabil, pe criteriul ca efortul editorial se va dovedi profitabil, isi va fi dat un raspuns pozitiv. Ca doar e la #4 in Amazon sales rank.
Rob Bell, al carui stil lasa olecutica impresia ca se ia prea tare in serios (intr-o alta carte se prezinta direct urmasul lui Luther argumentand ca asa cum biserica a avut nevoie de reforma lui Luther, tot asa e nevoie acuma de el), ne propune ca e nevoie de toata distractia asta ca sa aducem in turma lui Hristos si pe cei care nu au apetenta pentru abordarile “traditionale”.
Pentru cei care nu sunt in pielea lui, se ridica implicit problema daca Rob Bell crede ce crede pentru ca asa doreste segmentul lui de piata, sau doar asa a fost voia sortii ca dansul crede din absoluta convingere si convingerile cu pricina se lipesc bine la segementul de piata cel mai atractiv. Si pentru ca toate astea trebuiau sa poarte un nume, s-au chemat Rob Bell, ca n-am gasit alta rima.
Ca Rob Bell nu se straduieste prea tare nici macar sa salveze aparentele … ma rog, eu nu o sa interpretez pentru ca oricum nu fac parte din “target audience”. Poate ca nici Rob Bell insusi nu stie …
LikeLike
Motivul meu e simplu. Cred ca aceasta dezbatere este necesara. Si este corect sa se auda ambele parti, chiar dac consider ca pozitia traditionalista este adesea aparata cu argumente ridicole si patima inacceptabila, iar netraditionalistii intind argumentul prea tare, in dorinta de a-i face pe oameni sa regindeasca chestiunea. Daca e sa aleg intre ei, este clar ca netraditionalistii imi sunt mult mai simpatici, chiar daca nu sunt neaparat de acord cu ei 100%. Sper ca e mai clar acum.
LikeLike
Danut, eu ma intreb ce ati dorit dvs. sa comunicati prin postarea aceasta. Suport pentru cei inclinati spre vederi traditionaliste precum DeYoung, suport pentru cei care reconsidera lucruri traditionaliste precum Bell, sau doar simpla dorinta de a indica ca exista o noua dezbatere care conteaza? Inclin spre ultima, dar nu pot sa nu observ un oarecare dispret aruncat inspre ograda traditionalista, fara o identificare cu noii veniti. Mi-ar place sa cunosc unde va plasati dvs. fata de subiectul in cauza.
LikeLike
Dar de ce ar trebui neaparat sa scrie ceva nou? Poate sa scrie ceva vechi care trebuie reconsiderat. Ce e rau in asta?
Ca este vorba si de business? Fara indoiala, doar e vorba de America. Fara business nici ca se poate pe meleagurile alea.
LikeLike
un mega-pastor la o mega-congregation scrie o mega-book in care nu spune nimic nou, dar se lasa cu mega-publicitate si mega-bucks pentru persoanele interesate (inclusiv “opozantii” mega calvinisti)
nimic nou sub soare
LikeLike
Cred că merită în contrabalanță arătat și un review (dacă vrem să îl numim așa) din partea unui universalist.
http://www.baptisttimes.co.uk/bellshells.htm
LikeLike
Daca De Young ofera o recenzie de buna credinta a cartii (in sensul ca discuta despre ceea ce Bell intr-adevar afirma acolo), atunci se pare ca Bell este in problema universalismului incoerent. In anumite locuri nu pare a fi universalist, in alte locuri pare a fi. Personal nu simpatizez cu ideea universalista, pentru ca, din cate inteleg eu Biblia, aceasta vorbeste despre pierzare vesnica si moarte vesnica; in opinia mea, textele biblice cu conotatii aparent universaliste, numai daca la fortezi, facand abstractie de contextul mai larg al cartilor din care fac parte, pot fi transformate in argumente pro-universaliste. In plus, universalismul pare a intra in contradictie cu ideea de libertate umana, cu ideea ca a spune un ‘nu’ absolut lui Dumnezeu are consecinte foarte serioase, implicatii eterne. In mod paradoxal, se pare ca pentru cei ce cred in dubla predestinare (si care in general rezolva foarte simplu problema celor ce nu au auzit vreodata de evanghelie – vor fi pierduti, de vreme ce nu au fost alesi), universalismul este o tentatie mult mai mare decat pentru arminieni sau metodisti. Daca Dumnezeu alege pe pamant doar pe unii, este foarte tentant, daca esti o persoana mai sensibila, sa speri ca pana la urma, in vesnicie, toti vor fi alesi. Asa a gandit de exemplu George MacDonald, mentorul literar al lui C.S.Lewis. Din cate arata istoria bisericii, se pare ca multi alti calvinisti au migrat candva catre cercuri mai universaliste si mai liberale tocmai din acest motiv (cel putin asa am citit eu, nu mai stiu unde, despre cazul multor presbiterieni liberali de pe coasta de est a Americii). Eu vad, in alta ordine de idei, o diferenta serioasa intre anihilationismul lui Stott, si (posibilul) universalism al lui Bell. Daca ideea de anihilare dupa o perioada de suferinta in iad (proportionala cu raul facut pe pamant) poate fi (probabil) impacata cu ideea de ‘pierzare vesnica’ sau ‘moarte vesnica’, nu acelasi lucru s-ar putea spune despre sugestia universalista ca toti vor fi salvati. C.S.Lewis pare a avea aceeasi pozitie (anihilationista) cu cea a lui Stott, cand descrie, in cartea ‘The Great Divorce’ -in care el incearca sa explice cum ar arata iadul – cum o anumita persoana care toata viata ei pe pamant a obisnuit sa bombaneasca, la un moment dat, dupa ce a stat o vreme in iad (unde, bineanteles, a continuat sa bombane), s-a transformat intr-un fel de reziduu uman, care mai putea fi numit doar ‘un fel de bombaneala continua (grumble) fara centru de constiinta’. In anumit sens, acel pacatos a fost anihilat, a devenit un fel de deseu impersonal, a mai ramas doar pacatul din el. C.S. Lewis mai sugereaza ca iadul va fi vesnic (in sensul de mai sus), tocmai pentru ca cei de acolo vor continua sa respinga vesnic pe Dumnezeu. Vesnicia iadului se explica deci, dupa parerea lui, datorita libertatii (post-mortem) de a spune ‘nu’ lui Dumnezeu…Eu nu stiu cum va arata iadul; dar cred ca este mai precaut ca, acolo unde nu intelegem anumite lucruri, sa nu facem speculatii care par a ne duce nu doar dincolo de Scriptura, ci mai mult, impotriva a ceea ce aceasta pare a afirma…
LikeLike