Pr. Marian Marcus – Din tine am venit, iubire

Marturisesc, cu rusine, ca n-am ascultat pina astazi vocea superba a Pr. Marian Marcus, de la Episcopia Ortodoxa a Caransebesului (multumesc Rodicai pentru semnalare; ramin indatorat). Parintele reda cu o sensibilitate pe care numai credinta profunda o poate, superba cintare pe care ne-a lasat-o, dupa plecarea la cele vesnice, Traian Dorz, unul dintre cei mai pretuiti lideri ai oastei Dmnului.

Pe linga profunzimea ei spirituala deosebita, ce face sa vibreze ce este mai profund in sufletele noastre de romani credinciosi, aceasta cintare are o valoare sentimentala inestimabila pentru mine si sotia mea, deoarece am cintat-o impreuna in biserica cu ocazia logodnei noastre, pe 5 septembrie 1974.

Redau mai jos textul acestei cintari, pentru cei care inca n-o cunosc.

* * *

Din Tine am venit iubire
Şi tot spre Tine merg mereu
Frumuseţe şi desăvârşire
Doar Tu dai sufletului meu.

Cor: /: O iubire, o iubire
Har etern venit de sus
Mântuire, mântuire
Prin Golgota ne-ai adus. :/

Deşi întruna eşti cu mine
Şi necurmat mă fericeşti
Mă arde dorul după Tine
Să Te pătrund aşa cum eşti.

Fă clipele vieţii mele
Izvoare prospete de har
Ca să ţâşneşti doar Tu din ele
Îmbelşugat pe-orice hotar.

Din Tine am venit iubire
Şi merg spre Tine ne-ncetat
Că-n binecuvântata-Ţi fire
E Dumnezeu cu-adevărat.

Sursa, AICI.

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

10 thoughts on “Pr. Marian Marcus – Din tine am venit, iubire”

  1. Ma tem ca ideea dvs. despre soteriologia (theologia mintuitii) ortodoxa ese cam ‘dupa ureche’.
    Nu stiu exact ce intelegeti dvs. din aceasta expresie sau din ce context ati extras-o, dar in studiile mele doctorale legate de teologia ortodoxa n-am gasit nimic care sa contrazica textul lui Traian Dorz, care era de fapt ortodox 100%.
    Oricum, daca sunteti evanghelic, cred ca este mai productiv sa va preocupati de ‘ereziile’ evanghelicilor decit de cele ale ortodocsilor. In legatura cu primele ati mai putea face, eventual, cite ceva. Celelalte sunt treaba altora.

    Like

  2. O iubire, o iubire
    Har etern venit de sus
    Mântuire, mântuire
    Prin Golgota ne-ai adus

    Cum înţelegeţi afirmaţia refrenului din perspectiva Ortodoxă?
    Una din învăţăturile ale Bisericii Ortodoxe este că ea este depozitara harului.
    Revin la întrebarea de mai sus nu vi se pare ciudat faptul că un preot ortodox (fie el şi din Oaste, care tot Ortodoxă e) cântă un cântec cu o astfel de afirmaţie?
    Vă mărturisesc cu onestitate că acest cântec sună “ca nuca-n perete”. O spun fără răutate sau prejudecăţi.

    Like

  3. Doru si Danut,
    citind si invatind mai multe despre istoria adevarata a ‘Oastei Domnului’ vad in ei oameni asa de sinceri si iubitori care au suferit imens, fiind in ilegalitate. Am crescut doar citiva anisori in Romania, dar am ramas cu impresii (half-truths cum se zice) pentru ca stiam ca unii evanghelici erau tratati rau de unii frati ortodocsi, pe la unele sate dar nu stiam ca erau cei de la Oastea Domnului persecutati si ei pina nu am citit despre Traian Dorz si Parintele Iosif Trifa mult mai tirziu in viata. Chiar recent am dat si eu peste toate poeziile lui Traian Dorz si mi-am dat seama cit ii datoram noi evanghelicii, pentru ca am folosit versurile lui in nenumarate cintari.

    Like

  4. Fratele Niculita isi alesese in Constanta un grup de foarte buni cantareti pe care ii invata in fiecare vara cand venea la mare ,cantari noi .Ajunsesem sa cunoastem peste 100 de cantari pe timpul acela .Erau trei tinere Milica ,Grati si Rodica multi le spunea, trio do,re,mi. Pastorul bisercii se ferea sa le puna la program dar cand ne intilneam la grup era casa inundata de cantarile fr.Niculita pe versuri de fr.Traian Dorz .Amintiri ,frumoase amintiri!

    Like

  5. Imi amintesc de problemele enorme cu Securitatea pe care le-a avut ptin anii ’70 fratele (Ioan?) Mauer, din biserica baptista din Mihai Bravu, pastorita de Vasile Talos. Acesta adunase citeva volume serioase de poezie care circula pina atunci in samizdat, le-a transcris, batindu-le la masina si le-a transmis in strainatate. Securitatea l-a persecutat pentru ca era constienta de puterea de penetrare a artei.

    Like

  6. Ce forta au avut cintarile si poeziile? Comunistii au oprit -cit de cit- dstribuirea de matriale scrise si inregistrate. Dar viersurile si cintarile erau invatate pe de rost si circulau prin contacte personale. Cine le putea opri? Cred ca Duhul lui Dumnezeu a ales in special pe Traian Dorz si pe Nicolae Moldoveanu pt a ne intari/zidi sufleteste 35-40 ani. Predicile si studiile nu puteau sa circule cu asa eficienta si la mase atit de mari de oameni.
    Cei din inchisoare le invatau pe de rost. Cine scapa primul avea obligatia sa le scrie. In felul acesta, una singura dintre sutele de cintari scrise-n temnita de Moldoveanu s-a pierdut. Restul, s-au pastrat. Iar muzica penetreaza adincurile sufletului…
    In plus, asa cum spunea DM, ele sunt creatii romanesti si nu traduceri din Vest care intilneau o anumita rezistenta emotionala sau nu erau potrivite sufletului romanesc.

    Like

  7. Intr-adevar, ce vremuri!
    In afara de ‘ostasi’ si de ‘uniti’, mai toti ceilalti crestini erau ‘la suprafata’, dar toti crestinii angajati traiau in vremea aceea o viata duble. Anumite lucruri erau facute in mod deliberat sau pentru ca nu se putea altfel, ‘la vedere’, acestea fiind paravanul in spatele caruia se faceau lucrurile ‘de subterana’, adesea ilegale, conform legislatiei comuniste – colportaj de Biblii si literatura religioasa, legaturile cu strainii, studiile biblice, evanghelizarea, transmiterea informatiilor legate de persecutie, etc etc.

    Zilele trecute a fost pe la mine Iosif Morcan si mi-a spus ca prima data cind l-a chemat la Securitate la Iasi a fost din cauza lui Moisescu, care, culmea, nu fusese la el, ci la Costel Ghica, vecinul cu care statea in aceeasi curte. Iosof s-a intilnit cu Moisescu in curte. Inspectorul de culte Calarasu l-a avertizat sa fie atent, ca vecinii au si ei ochi (pentru astfel de lucruri).

    Like

  8. Splendid, cintarea, verurile, interpretarea, fata preotului, etc.
    Multumesc.
    Pt Rodi…
    Nuntile la Oastea Domnului erau pretext de intilnire; dinsii fiind in ilegalitate.
    Stiu, stiu DM era in legalitate. Dar uneori si noi foloseam nuntile pt a invita proscrisi si/sau a interpreta versuri/cintari din afara imnologiei clasice baptiste… Totul depindea de curajul si gradul de toleranta al pastorului/comunitatii locale…
    in Arad, culmea curajului era sa-l inviti pe Moisescu la nunta/logodna…
    Vremuri, ciudate!!! O sa scapam vreodata de complexul de supravietuire?
    PS- in Arad era cintare pt care-l chema pe pastor la Securitate: “Nu te teme turma mica, Domnul e pastorul tau”… Fiica unui informator o solicita des dirijorului de orchestra. Pina cind lumea s-a prins… Bietii de ei, mai erau si prostuti…

    Like

  9. Aveti un trecut foarte frumos si interesant. La rare nunti am fost in care mirii isi cintau unul altuia (sau chiar impreuna) inainte de anii ’90. Frumos!

    Like

  10. Nu. Deloc (vad ca ai invatat cuvintul, si il folosesti corect). Este muzica autentic romaneasca, in stit popular, ceea ce este cu totul altceva.

    Like

Leave a comment