(Sursa imaginii, AICI)
Lacrimile de durere era un cîntec creştin pe care îl cântam cu lacrimi de emoţie în perioada persecuţiei comuniste. Cântecul era, în egală măsură, expresia durerii şi a speranţei în eliberarea de opresiunea sufocantă sub care ne ţinea regimul comunist. Ca şi în cazul mai tuturor imnurilor pe care le cântam în perioada aceea, nu ştiu cine este autorul muzicii şi al textului. Redau mai jos textul original al cântecului (veţi înţelege imediat de ce trebuie să fac asta). Din pacate, n-am reuşit încă să găsesc o înregistrare muzicală a acestei versiuni. Poate mă ajută cineva în acest sens.
Lacrimile de durere când se vor sfârşi?
O, poporul meu, liber când vei fi?
Lanţul greu sfăr’mându-l,
Ca un şoim să zbor aş vrea,
Să zbor spre ţara mea.
/:Inima zboară spre ceruri:/
Gândul se-avântă departe…
Acolo-i ţara mea!
Oare-atâtea chinuri grele când se vor sfârşi?
Oare pentru noi dreptatea va-nflori?
Lanţul greu sfăr’mându-l,
Ca un şoim să zbor aş vrea,
Să zbor spre ţara mea.
* * *
Cu câteva zile în urmă am avut însă dureroasa experienţă de a asculta pe YouTube versiunea curentă (cea de mai jos) a cântecului mai sus amintit şi am rămas interzis.
Am crezut că este vorba de o excepţie şi am căutat mai departe pe web, dar toate prezenţele acestuia în spaţiul virtual reluau aceeaşi versiune pervertită. Nu numai că muzica, complet manelizată, nu mai transmitea nimic din sentimentele care ne animau pe noi atunci cînd ne întîlneam pe ascuns, pentru rugăciune şi studierea Scripturii, în anexele dosite ale bisericilor, în apartamentele de bloc în care ne strecuram pe ascuns, ori în păduri, în tabere de tineret încropite ad hoc.
Meneliştii noştri au stricat nu numai muzica, ci şi textul – nu doar abuzând, din ignoranţă şi lipsă de bun simţ, de cele două strofe ale cântării, dar şi adăugîndu-i o a treia, de-a dreptul idioată şi defetistă, care transformă un cântec al rezistenţei în faţa opresiunii comuniste, într-o expresia a fugii de realitate care caracterizează escatologia premilenistă ce domină mentalul evanghelic românesc. Redau mai jos această pervertire, spre exemplificare (cu câteva corecturi ortografice absolut necesare pentru a face cât de cât lizibil un text absolut indigest – sursa AICI).
Lacrimile de durere când se vor sfârşi.
Of poporul meu liber când vei fi,
Lanţul sfărâmat,să zbor ca şi un şoim aş vrea
S-ajung în Ţara mea
Inima, inima zboară spre ceruri,
Dorul se-avântă departe,
Acolo-i Ţara mea
Oare atâta zbucium trist când se va sfârşi,
Oare pentru noi dreptatea va-nflori
Lanţul sfărâmat, să zbor ca şi un soim aş vrea,
S-ajung în Ţara mea
Oare cu Isus pe nor când tu vei veni
Atunci fericiţi cu toţii noi vom fi
Lanţul sfărâmat să zbor ca şi un şoim aş vrea,
S-ajung în Ţara mea.
Mă întreb acum: cum este posibil ca oameni care pretind că au Duhul lui Dumnezeu – Duhul luminii şi al frumuseţii – să suporte asemenea grozăvii poetice şi muzicale?
Doamne, ai milă de noi, căci ne copleşeşte prostul gust şi urâţenia!
Persona 
stiu; eu am pus acest clip
LikeLike
nemanelizata draga domnule.
LikeLike
Sper sa pot oferi cit mai curind o inregistrare cu versiounea originala, nemanelizata.
LikeLike
ador cantarea asta
LikeLike
Nu, Loredana. Ambele sunt manelite, ca si celelalte.
Abia astept sa cinte corul nostru varianta corecta si s-o pun, in sfirsit, pe internet.
LikeLike
Am gasit inca 2 variante dar nu stiu daca se apropie de varianta corului de copii:
Emanuel Boca: http://www.youtube.com/watch?v=Nl7jCJ5SmAs
Simion Stanciu: http://www.youtube.com/watch?v=ei1mj_tlWi4
Din pacate toate sunt cu ritm de populara. Ce imi imaginez eu este mult diferit.
LikeLike
Sigur, fara probleme. Oricind. Si nu e nevoie sa-mi ceri permisiunea atita vreme cit pui link-ul spre sursa, chiar daca ma bucur sa aflu cind se intimpla asta.
LikeLike
Frate Dănuţ,
Mi-am propus să dau link de pe blogul meu către acest articol. Vreau să ştiu dacă am acceptul dumneavoastră.
LikeLike
D-le Razvan, sunt de acord cu ce spuneti, ca exista o diversitate de exprimare muzicala, si ca ea este expresia contextului in care este folosita. Dar dincolo de acest aspect, de altfel pragmatic al practicii liturgice sau devotionale, ceea ce ma deranjeaza este ca din ce in ce mai mult asistam la o coborare a standardelor in muzica. Daca in acele sate de care aminteati muzica este cantata cu inflorituri si cu accente mai putin clasice, va rog sa nu uitati ca acolo este prezent din plin aspectul duhovnicesc. Tocmai asta cred ca i-a schimbat pe acei oameni. Dar ce facem cand nu este nici Duh si nici calitate artistica? Asta este of-ul meu, ca aceste compozitii lipsite si de Duh si de rafinament sunt tot mai promovate, sau ca sa-i parafrazez pe doi autori dragi mie, e vorba de compozitii fara inima si fara arta. In rest, credeti-ma, eu ma pot inchina foarte bine intr-un mediu in care contextul “cere” o muzica mai putin culta, la fel ca intr-un context care cere compozitii mai cizelate. Dar nu pot accepta ca o anumita forma sa fie impusa fortat in detrimentul alteia. Macar daca forma impusa ar fi mai duhovniceasca si mai artistica, dar din pacate se cam intampla ca genul promovat sa fie unul mediocru.
LikeLike
Nu credeti ca ar fi potrivit sa facem o pauza, macar in noaptea de Craciun si sa revenim la subiect peste citeva zile? Din respect pentru spiritul sarbatorii, daca eventual acest lucru are vreo importanta pentru dvs.
LikeLike
P.S.: Sper totusi sa nu ma mai cosiderati un aparator al manelelor pentru simplul fapt ca am pus pe tapet o realitate, este adevarat, neplacuta, dar care nu poate fi schimbata, oricat de mult va doriti acest lucru… Dupa ce v-am asigurat ca nu-mi plac manelele continuati sa ma etichetati ca aparator al acestora; nu va face deloc cinste acest lucru, ca sa va reproduc…
LikeLike
Cu amaraciunea generata de constatarea ca va mentineti cu vehementa un punct de vedere elitist, desi sunt convins ca intelegeti foarte bine sensul interventiilor mele aici, ma vad nevoit, macar pentru cititorii acestor comentarii, sa va destainui urmatoarea realitate, atat de ignorata de intelectualii si artistii evanghelici ai acestor vremuri, printre care va situati si dumneavoastra:
Am cunoscut cateva asezari rurale din zona in care locuiesc, in care pana acum 7-8 ani iti era teama sa opresti masina din cauza locuitorilor certati si cu legea si cu bunul simt, care te jefuiau ziua in amiaza-mare, fara nici o sansa ca autoritatile politienesti sau administrative sa poata interveni sau sa stopeze asemenea fenomene. Astazi acele sate cu tigani agresivi au fost evanghelizate si sute de locuitori s-au pocait, si-au schimbat viata si au renuntat la practicile de odinioara, orice trecator auzind pana noaptea tarziu cantece cantate cu mult foc spre slava lui Dumnezeu. Ei bine, asa cum probabil intuiti, aici toate cantarile compuse cu mult har de Nicolae Moldoveanu si de alti compozitori asemenea lui, sunt intonate in stil manelizat, tiganesc, cu accentele si “floricelele muzicale” caracteristice acestor oameni. Insa tocmai cu aceste cantari sunt sensibilizati si alti oameni si castigati pentru Imparatia lui Dumnezeu care, stupoare pentru unii, ii primeste si pe acestia. Vreau sa va asigur ca si cu creerea acelei facultati de muzica bisericeasca pe care v-o doriti, ei tot asa vor canta, manelizat si fara “o solida cultura muzicala, care ar putea crea modele viabile pentru promovarea unei muzici eclesiale de calitate”. Acesta este adevarul, oricat de mult va displace. Mergand pe acelasi fagas al exemplificarii de mai sus, cred ca realizati ca nici taranii evanghelici, atat cei de la sate, cat si cei de la orase, adusi aici de regimul comunist, nu vor depasi stadiul de “incultura crasa” pe care o deplangeti mai sus, facand front comun cu d-l Vasile Gabrian, dealfel un apreciat editor de carte crestina, care nici dumnealui nu sesizeaza faptul ca, oricat de mult ne-am dori, oamenii vor canta potrivit cu nivelul lor intelectual, artistic si spiritual. Prin urmare, nu o scoala de muzica bisericeasca, dar nici douazeci, nu vor reusi sa imprime in bisericile evanghelice o muzica eclesiala culta, profesionista, de calitate. Niciodata! Pentru ca miscarea evanghelica, vrem sau nu vrem, cuprinde toate paturile sociale care vor da exact atat cat stiu si pot. Si, fiti sigur, veti tot intalni in spatiul virtual, din ce in ce mai multe exemple de cantari manelizate, pentru ca, deh, internetul a ajuns si la tara si la fratii fara cultura…
LikeLike
Domnule Gabrian,
Sunt absolut de acord ca inima – inteleasa ca experienta doxologica a umblarii personale cu Dumnezeu – este cea care ar trebui sa primeze in innoirea inchinarii. Acolo unde nu este innoire, avem dovada unei carente de Duh – cel care este, cum zice Crezul, ‘Domnul, de viata facatorul’. Daca ceva nu merge in muzica crestina romaneasca (orice va fi insemnind asta), tocmai aici ar trebui cautata cauza prima.
In al doilea rind, este importanta cultura muzicala a celor ce cinta si a celor care ‘consuma’ acest gen de muzica, inclusiv in sensul unei inradacinari a acesteia in traditia muzicii crestine de-a lungul secolelor. Exista in acest sens, intre evanghelici, o incultura crasa, care duce la proliferarea fenomenelor maneliste de care vorbeam in aceasta postare.
De ani de zile incerc sa-i conving pe prietenii mei de la Institutul Penticostal din Bucuresti de importanta crearii acolo a unei scoli/facultati de muzica bisericeasca. Ideea nu este aceea a instaurarii unei instante de control. Cine cunoaste dinamica miscarii penticostale stie bine ca asa ceva ar fi inutil si imposibil de realizat. Sugestia mea viza formarea unei generatii de slujitori eclesiali cu o solida cultura muzicala, care ar putea crea modele viabile pentru promovarea unei muzici eclesiale de calitate. Am trait aceasta experienta la London School of Theology si sunt convins de valoarea ei. De asemenea, Biserica Strajerul, in care ma inchin, este, cred eu, un asemenea exemplu, dar nu orice biserica are harul de a avea o astfel de echipa de muzicieni profesionisti si cu gusturi muzicale si teologice bine cultivate.
In sfirsit, contextul este si el foarte important, caci muzica ar trebui sa reflecte specificitatea culturala a mediului caruia i se adreseaza sau din care se naste. In acest sens, importul unei cantitati uriase de muzica (mai ales carismatica) de sorginte anglo-saxona, de cele mai multe ori fara nicio legatura cu sensibilitatile spirituale romanesti, este o forma de violentare si pervertire a sufletului romanului.
V-ati intrebat de ce oare rezonam aproape instantaneu cu muzica lui Niculita Moldoveanu – Dumezeu sa-l odihneasca? Si de ce muzica de genul ‘happy-clappy’ sau ‘jumpy stuff’, cum ii spun eu, nu pare sa ne atinga decit la superficii? Motivul este unul simplu. Prima se naste din strafundurile fiintei noastre romanesti, iar cea de a doua, desi la moda (moda MTV, varianta ‘crestina’) este complet straina acestei sensibilitati, pe care am putea-o numi, teologic, ‘chipul romanesc al lui Isus’
LikeLike
E adevarat ce scria Vasilica, nu mai putem reproduce cantarile in versiunea lor veche, lipsindu-ne contextul care le-a generat. Dar cred ca si mai trist este ca lipsa unei culturi muzicale – si nu ma refer neaparat la cei care canta astazi, cat la cei care ar trebui sa fie in stare sa-i invete pe credinciosi ce inseamna muzica si inchinarea prin muzica – a dus la formarea unui alt context grotesc uneori in care sunt promovate si apreciate compozitiile (oare merita acest cuvant?) lautaresti, maneliste etc. Ceea ce ne lipseste astazi este tocmai spiritul in care cantam in trecut si datorita caruia cantarile insemnau cu totul altceva. Daca acel spirit este dependent obligatoriu de context si nu de inima, atunci ma tem ca am pierdut cam tot ce inseamna muzica si inchinare prin muzica. Restul e tacere (ar fi mai bine decat caderea in grotesc).
LikeLike
Nu cred ca am dat un alt sens comentariului dvs. Si imi pare bine daca nu va plac manelele. Este un semn bun.
Ca aparati insa un asemenea gen muzical, care este o pervertire a bunului gust, este ceva ce nu va face cinste.
Desigur, e dreptul fecaruia sa aiba propriile pareri si placeri. Si nu-mi fac iluzii ca ii voi influenta pe cei deja poluatii de aceste subproductii pseudoartistice. Incerc insa, pe cit cu putinta, sa-i avertizez pe cei care, sper, nu s-au stricat insa.
Cind am vorbit de sacrilegiu si blasfemie, nu m-am referit la intentii, ci la efecte. Intentiile nu sunt ptreaba mea, ci a lui Dumnezeu. Dar, nu uitati, ‘drumul spre iad e pavat cu intentii bune’
Aveti dreptate, nu suntem toti la fel. Slava Domnului. Dar daca impingem prea departe aceasta afirmatie riscam sa cadem in relativism si nu cred ca vreti asta.
Exista valori si nonvalor. Pe primele trebuie sa le pazim cu grija, iar pe celelalte sa le punem la stilpul infamei, ca sa scapam macar pe citiva de efectul lor nociv.i
LikeLike
Domnule Manastireanu, regret sa constant ca ati dat un alt sens comentariului meu, avansand ipoteza ca sunt adeptul manelelor. Gresiti: nu sunt. Si gresiti si cand afirmati in termeni categorici ca este o blasfemie ca acel cantec sa fie cantat in alt mod decat cel cunoscut si apreciat de dumneavoastra. Va intelegeam aprigul demers si critica publica daca acel cantec ar fi fost “manelizat” si cantat astfel de aceiasi oameni, o asemenea schimbare de macaz fiind surprinzatoare si vrednica de deplangerea dumneavoastra. Daca veti avea rabdarea sa recititi comentariul meu, veti constata ca am afirmat un adevar cu care nu puteti sa nu fiti de acors: Nu toti oamenii suntem la fel! Si veti mai constata ca nu m-am referit la diferenta de gusturi, ci la capacitatea ce a comunica, de a da si de a primi in mod diferit, functie de nivelul fiecarui om, fie el si evanghelic. Este cat se poate de evidenta pregatirea dumneavoastra teologica si, prin urmare si asteptarile de la confratii nostri de credinta; dar aceasta nu va scuza sa suspectati pe cineva de rea-credinta sau de lipsa unei dorinte sfinte de a-l lauda pe Domnul, de blasfemie sau pervertire constienta a ceea ce dumneavoastra agreati. Presupun ca cei care canta “manelizat” piesele pe care dumneavoastra “le cantati cu lacrimi de emotie” nu sunt in preajma dumneavoastra, nici nu vin la dumneavoastra si nici nu-i cautati. Ei sunt acolo unde asemenea cantece “merg”, in comunitatile si adunarile lor de oameni care accepta asemenea modificari poetice, muzicale sau spirituale.
I-ati gasit in spatiul public si v-au deranjat, insa uitati ca si evanghelicii, asemenea tuturor oamenilor, reprezinta o miscare religioasa destul de pestrita din foarte multe puncte de vedere, inclusiv cel muzical. Cred ca sunteti constient ca nu veti primi rasplatire pentru critica dumneavoastra, oricat de bine intentionat sunteti si nici nu veti reusi sa schimbati cu ceva aceasta situatie. Tocmai din aceste motive, va recomand sa acceptati aceste modificari de esenta ca o realitate ce nu poate fi controlata si schimbata in vre-un fel, oricat de multe demersuri ati face pe acest site. Cu pretuire in Domnul, Razvan.
LikeLike
E greu de spus. Probabil sunt la fel de multe, dar pentru motive diferite. In ciuda terorii comniste, vremurile acelea aveau un farmec pe care acestea nu-l au nicicum, Si nu e vorba, neaparat de nostangie. Acum aproape totul s-a banalizat. Sunt vremuri triste si lipsite de viata.
LikeLike
Frate Dănuţ…mă gândeam azi la muncă la piesa “Lacrimile de durere”.
Dumneavoastră le-aţi cunoscut sub comunism şi poate mai aveţi unele şi acum dar de altă factură. Ca unul care puteţi să faceţi o comparaţie cât de cât echilibrată, aţi putea spune care lacrimi sunt mai multe şi mai mari? Cele de atunci sau cele de acum?
LikeLike
Corect
LikeLike
Desigur, ai mare dreotate, Vasilica. Si totusi, cred ca atunci cind memoria celor timpuro este calcata in picioare de asemenea productii manelistice, cred ca este important sa protestam, Macar atit. ca tot nu ne baga nimeni in seama.
LikeLike
„Cum să cântăm noi cântările Domnului pe un pământ străin?” La asta se gândeau fiii robiei când constatau că muzica de la Templu nu mergea în Babilon – pur și simplu nu era un cadru în care aceasta să își mai păstreze melodicitatea și semnificația. De aceea și-au atârnat harfele „în sălciile din ținutul acela”.
Morala? Mă îndoiesc că se mai pot reproduce fidel „cântările robiei comuniste”, cântările bisericii subterane în contextul actual de negare a persecuției și a suferinței, când foștii informatori dau tonul la cântări și agenții acoperiți conduc „programul”. Niciodată muzica asta nu va mai suna ca în anii prigoanei.
LikeLike
Razvan,
Eu nu cred ca Danut nu a intentionat acest post sa fie impotriva cintaretilor si audientei iubitoare de manele. Ei au fost si vor mai fi atita timp cit exista cerere si audienta pt ele. Sia sta e o alta discutie oricum.
Problema e atunci cind un cintaret crede ca are ceva de spus in public si pune mina pe orice compozitie care-i iese in cale, fara sa se intrebe daca cel ce a compus piesa ar fi de acord cu produsul final. Sau, oare pt ce fel de interpreti/audienta/imprejurare a fost intentionata acea piesa/poezie cind a fost scrisa. De ce oare se apeleaza atit de usor la piesele/versurile compuse de altii. Existra 7 note, de ce nu isi compun/aranjeaza singuri productiile. Cred ca exista piese de care trebuie sa te apropii cu mare sfiala si buna cuviinta. Nu poti pur si simplu s-o iei si sa faci ce vrei cu ea, s-o inregistrezi, sa scrii simplu”autor necunoscut” si gata, esti acoperit. Din cite am auzit, la Nicolae Moldoveanu au venit foarte, foarte putini interpreti sa-i arate o piesa inainte de a fi inregistrata. Printre cei f putini a fost si prof. Theodor Caciora. Poate nu intotdeauna era de acord cu aranjamentul/varianta gata de inregistrare, poate dadea un sfat pe ici pe colo, dar aprecia pe cel care avea minima decenta sa-i calce pragul. Pe Ligia o cunosc, are studii muzicale, e capabile de mult mai bine si a si demonstrat in alte ocazii. Cred ca a intrat pe tarimul acesta pt a satisface cererea, mai ales a unei parti a diasporei evanghelice europene. Eu cred ca daca as avea un studio de inregistrare, nu as permite ca astfel de lucruri sa fie inregistrate si multiplicate. Cu riscul de a da faliment. Si poate nu ar fi tocmai o idee rea ca studiourile sa aiba consilieri muzicali, textieri si teologi. Nu o data mi-a fost rusine de piesele asa zis evanghelice care se difuzeaza la radiouri crestine pe FM si mai nou online. Cind aparem in public (solisti, radio, tv, internet) trebuie sa fim constienti ca reprezentam pe Cineva. Si atunci chiar nu mai poti cinta/recita/scrie oricum, orice si oriunde.
LikeLike
Traian Remeş?
LikeLike
Sunteţi nostalgic frate Dănuţ, dar vă înţeleg…într-o situaţie similară şi eu aş fi…
Îmi pare rău că nu se găseşte piesa pe net…sunt convins că ar fi o oază binecuvântată pentru dumneavoastră
LikeLike
🙂 Pre limba lui Decebal, ‘toate lucrurile excelente sunt rare’.
LikeLike
Omnia praeclara rara sunt.
LikeLike
Pe mine ma deranjeaza foarte tare. De aceea am si scris.
Sper si eu sa puna cineva pe net versiunea originala. sa vedem daca se mobilizeaza cineva. Silvia este in Spania si nu stiu daca are vreme. Nici Cristi Tepes nu are o inregistrare, din pacate.
LikeLike
Nu, Corneliu. Nu aceasta este versiunea originala.
Aceasta nu este atit de rea ca celelalte, dar se simte in spatele ei acelasi melos manelistic.
Sper sa gasesc cindva versiunea buna.
LikeLike
Domnul meu,
Ceea ce am semnalat eu aici nu este o chestiune de gust, ci una de esenta.
Aceste clipuri sunt publice. Asa trebuie sa fie si critica adusa lor.
Daca dvs. va plac manele evanghelice, este treaba dvs. Pentru mine insa acest gen reprezinta o forma de pervertire a gustului si aproape o blasfemie.
In ce priveste acest imn, manelizarea lui este un adevarat sacrilegiu. De aceea am scris.
LikeLike
Dupa cum vedeti, am facut-o.
LikeLike
Sper ca veti avea totusi capacitatea de a face public punctul de vedere exprimat de subsemnatul in comentariul anterior.
LikeLike
Domnule Manastireanu, la intrebarea finala a articolului de mai sus as dori sa raspund tot cu o intrebare, folosind aceiasi termeni: cum este posibil ca oameni care pretind că au Duhul lui Dumnezeu – Duhul luminii şi al frumuseţii sa nu aiba capacitatea de a intelege ca nu toti suntem identici, ca nu toti avem aceeasi inteligenta si finete artistica, ca nu toti ridicam aceleasi probleme teologice si ca, in consecinta, comunicam diferit ceea ce stim, credem si simtim, si deasemenea si acceptam formele de exprimare lipsite de inalta valoare literara si artistica, potrivit nivelului de perceptie total diferit de cel al dumneavoastra? De ce puneti la indoiala faptul ca nu exista bucurie, dorinta sfanta si adevar si in asfel de formulari mai putin academice?
Cred ca asemenea pretentii le puteti ridica cel mai bine in cercul de credinciosi in mijlocul carora va invartiti si nu trebuie sa le dati o dimensiune generala..
LikeLike
E cumva aceasta versiune a cunoscută de dumneavoastră?
LikeLike