Despre diaspora evanghelica romaneasca – 3

Câteva observaţii personale – continuare

5. Evanghelicul român din diaspora votează în principiu cu dreapta şi în particular cu republicanii. Ferească Dumnezeu să îndrăzneşti a sugera altceva. Republicanii sunt binele (aproape) absolut, în vreme ce nenorociţii de „liberali” de la Partidul Democrat sunt, dincolo de orice îndoială. răul absolut. Nu ştiu exact în baza căror criterii morale, susţinerea de către majoritatea democrată a libertăţii avorturilor este considerată mult mai imorală decât condamnarea de către neoconservatorii liberali a milioane de oameni la o viaţă de mizerie. Se pare că aceştia cred în viaţa de dinainte de naştere, dar nu şi în dreptul omului la o viaţă decentă după naştere. Este aici o făţărnicie implicită pe care, din pricina orbirii ideologice, cei mai mulţi dintre cei care votează automat cu republicanii nu sunt capabili s-o observe. În timpul ultimei mele călătorii în America, în preajma alegerilor prezidenţiale, am văzut familii de români aproape în pragul divorţului, pentru că unul dintre soţi a îndrăznit să opteze pentru Obama. Este suficient să „răsfoiţi” comentariile de pe acest blog ca să vă convingeţi că am dreptate. Desigur, faptul că românii au emigrat dintr-un spaţiu comunist sau postcomunist explică în mare măsură această demonizare a stângii, dar lipsa de nuanţare şi de reflectare în aceste chestiuni sunt întotdeauna periculoase, făcându-i pe aceştis să se lase anexaţi unor cauze care n-au nimic de-a face cu Evanghelia lui Isus Cristos.

6. Evanghelicul român din diaspora este în general sionist şi susţine fără limite şi discernământ regimul secular de la Ierusalim, indiferent de nedreptăţile şi atrocităţile săvârşite de acesta împotriva palestinienilor. Aceasta se datorează, cel puţin în parte, faptului că mulţi dintre liderii acestei comunităţi sunt dispensaţionalişti. De asemenea, canalele de televiziune creştine pe care le urmăresc, gen CBN şi Club 700, sunt toate dedicate trup şi suflet cauzei sioniste şi nu-şi fac nici un fel de scrupule din a aduna bani pentru tancuri şi muniţie, cu care Tsahalul israelian ucide nu numai „terorişti”, ci şi copii şi oameni nevinovaţi (trataţi cu cinism drept simple „victime colaterale” – desigur, dacă este vorba nu de nişte cantităţi neglijabile, precum palestinienii, ci de oameni cu adevărat importanţi, precum americanii şi israelienii, lucrurile se schimbă radical şi crima nu se mai justifică). Pentru romanii evanghelici din exil, Israelul, prin simplul fapt că este „poporul ales”, este în mod automat justificat în tot ce face, oricât de disproporţionat de violent ar acţiona acesta împotriva celor care luptă, cu disperare,  şi nu de puţine ori cu mijloace inacceptabile din punct de vedere al lumii civilizate, precum bombele sinucigaşe, împotriva ocupaţiei evreieşti a teritoriului palestinian. Este ca şi cum Dumnezeul Predicii de pe munte ar fi în război cu Dumnezeu Vechiului Testament. Asemenea considerente nu par însă a-i tulbure pe foştii noştri conaţionali. Ei au adoptat fără rezerve şi reflectare ideologia sionistă şi restul vine de la sine.

7. Deşi încremeniţi în timp, şi nostalgici după cele lăsate acasă, românii din diaspora păstrează legături culturale minime cu spaţiul românesc. Acest lucru se datorează nu numai înrădăcinării culturale reduse a evanghelicilor români în general, ci şi faptului că, odată ajunşi în occident, cei mai mulţi dintre ei se lasă înghiţiţi de modul de viaţă absolut inuman din noul spaţiu cultural în care se află. salariile mari, în raport cu restul lumii, se plătesc cu un preţ enorm: programe şi ritmuri de lucru demenţiale, vacanţe puţine şi scurte, asigurări medicale precare, etc. etc. Dacă adăugăm la aceasta încercarea, absolut nerealistă, de a realiza, mai ales în plan material – prin angajarea simultană în două sau mai multe slujbe, ceea ce occidentalii au acumulat într-o viaţă, sau chiar în mai multe generaţii, rezultatul este unul catastrofal pentru fiinţa socială a est-europeanului. Spre deosebire de occidental – fiinţă devenită în mod fundamental individualistă, după modernitate – românul are nevoie de relaţii şi de comunitate pentru a fi om întreg. Îndrăznesc să spun că acest mod de a fiinţa este, din  punct de vedere teologic, mult mai coerent cu viziunea creştină despre lume, în vreme ce proiectul occidental, deşi înrădăcinat iniţial în ceea ce Weber numea „etica protestantă”, a dus această angajare la extrem, rezultatul fiind dezumanizarea, transformarea omului din stăpân al creaţiei într-un simplu subansamblu al unui mecanism inanimat şi înrobitor.

8. Un fapt care a fost deja subliniat în unele comentarii, şi care are destule legături cu cele discutate mai sus este antiintelectualismul care domină mediul evanghelic în general (vezi cartea lui Mark Noll, The Scandal of the Evangelical Mind) şi pe cel al diasporei evanghelice în special. Este adevărat că nu mulţi dintre cei ce am emigrat sunt intelectuali şi oameni cu pregătire superioară. Aşa fiind, în general ei nu-şi încurajează copiii spre a face performanţă academică, ci spre obiective absolut pragmatice, precum succesul în afaceri, case, maşini şi alte asemenea. De aceea, prea puţini dintre cei emigraţi au avut cu adevărat succes în lumea intelectuală şi, atunci când acest lucru s-a întâmplat (din fericire sunt şi câteva asemenea cazuri), el s-a realizat nu încurajării primite de la conaţionali, ci mai degrabă în ciuda descurajărilor primite de la aceştia. Această atitudine este în contrast izbitor cu aceea a comunităţilor evreieşti şi asiatice din America, acestea susţinându-i în general cu mare dedicare pe cei capabili de performanţe. La fel ca şi în ţară, unde antiintelectualismul continuă să domine spaţiul cultural evanghelic, cei din diaspora care au optat pentru o carieră academică sunt adesea suspectaţi de elitism şi acuzaţi de mândrie deşartă. N-am înţeles niciodată de ce acestea ar fi mai de condamnat decât ignoranţa şi fudulia ieftină ridicate la rang de virtute în comunităţile noastre.