O aventura afghana – 1 – Preliminarii

Sursa imaginii: AICI.

Am pornit înspre Afghanistan într-o zi rece şi senină de sfârşit de iarnă, zburând de la Iaşi la Viena în circa nouăzeci de minute. Ştiind câte ceva despre situaţia dramatică din ţara spre care mă îndreptam, prietenii m-au întrebat dacă mi-e frică să merg acolo. Le-am spus, fără a brava, că nu m-a încercat niciodată teama în călătoriile mele. Aşa cum obişnuiesc să spun, călătoresc cu îngerii. Dacă ar fi altfel, n-aş putea face această slujbă. Teama m-ar paraliza şi aceasta nu mi-ar permite să mă concentrez asupra a ceea ce am de făcut acolo unde merg. Desigur, aceasta nu înseamnă că sunt inconştient cu privire la pericole sau că nu mă rog înainte de a pleca în călătorie, mai ales în locuri mai puţin sigure, aşa cum sunt Kosova, Liban, zona palestiniană a Israelului, sau, ca acum, în Afghanistan.

Aceasta era a doua mea încercare de a ajunge în Afghanistan. Prima, făcută cu câteva luni în urmă, s-a încheiat prematur, deoarece angajaţii Austrian Airlines nu mi-au permis să urc în avionul de Dubai, din lipsa vizei. In principiu nu aveam nevoie de viza de Dubai, fiind în tranzit. Trebuia însă să dorm acolo o noapte, pentru a obţine viza de Afghanistan şi în acest caz obţinerea vizei de Dubai era necesară, ceea ce eu nu ştiam. Ca atare, vrând-nevrând am revenit în ţară, ceea ce nu m-a deranjat foarte tare, dat fiind că eram terminat după o călătorie în Statele Unite (atmosfera de acolo mă oboseşte teribil de fiecare dată).

De data aceasta mi-am făcut temele aşa cum trebuie şi am obţinut dinainte viza de Dubai, aşa încât lucrurile au mers ca pe roate.

Înainte însă de a urca în avionul de Dubai a trebuit să petrec aproape opt ore în aeroportul din Viena. Dacă vă întrebaţi cumva, nu, nu călătoresc niciodată la clasa business, decât dacă reuşesc să obţin un upgrade gratuit. Lucrând pentru un ONG, şi nu pentru o societate comercială, nu aruncăm banii săracilor pe condiţii de călătorie şi hoteluri din clasa de lux. În acelaşi timp, trebuie să adaug faptul că, aşa cum se şi cuvine, World Vision ne asigură condiţii decente în călătoriile pe care le facem.

Numărul mare de călătorii pe care le fac (câteva sute bune anual, dacă adun fiecare zbor) îmi asigură însă statutul de frequent flyer, care îmi oferă uneori bilete gratuite şi îmi permite accesul gratuit în saloanele de business din aeroporturi. Petrec în acestea sute de ore anual, în intervalul dintre zboruri. Locul meu preferat este salonul business, micuţ şi cochet, din terminalul A al Aeroportul din Viena. Mâncarea şi băutura (gratuită) este de buna calitate (austriecii sunt mari specialişti la vinuri, mai ales cele roşii, dar nici berea lor nu este de lepădat, deşi eu prefer Kaiser, si asta nu găsesc acolo), iar accesul la internet este gratuit.

Desigur, atunci când timpul de aşteptare este lung, ca în acest caz, şi mai ales atunci când urmează un zbor lung de noapte, povestea devine extrem de obositoare. Acesta este însă riscul meseriei.