Zvonuri false… Concluzii

Sursa: AICI

A sosit vremea să punem punct acestei penibile poveşti a zvonurilor false cu privire la cei 22 de misionari care, chipurile, ar fi fost răpiţi în Afghanistan şi urmau să fie executaţi. Aceste zvonuri, răspândite prin email şi SMS au atins rapid proporţii gigantice, din pricina naivităţii noastre, a lenii noastre intelectuale  şi a iresponsabilităţii cu care folosim  tehnologiile moderne de comunicaţii.

Iată, deci, câteva concluzii în legătură cu această încâlcită poveste:

1. Este evident că zvonul este fals. Punctul de pornire pentru acesta este un eveniment care s-a petrecut cu circa doi ani în urmă şi a avut un final nefericit, cîţiva dintre misionari fiind ucişi de talibani.

2. În ciuda eforturilor mele, n-am reuşit să aflu sursa iniţială a zvonului. Ceea ce am putut afla până acum este că domnul Mihai Gavril (pastor şi liderul unui ONG creştin) a trimis un SMS (ori a dat un telefon) domnului Ioan Poenar (un lider creştin din zona Braşovului). El a trimis un mesaj email, primit, între alţii, de Ana Gabriela Olaru, de la care am primit prin email mesajul cu pricina, atât eu, cât şi un al prieten al meu. Toate acestea s-au petrecut probabil pe parcursul unei singure zile, cea de 24 februarie. De aici, tăvălugul s-a rostogolit ameţitor, mesajul fals ajungând în câteva zile la mii de persoane, fiind trimis adeseori mai departe de oameni foarte serioşi, care ar fi trebuit să ştie mai bine cum să procedeze în asemenea situaţii. Cred că cel care a pornit moara asta stă şi râde şi acum de naivitatea celor are au participat, din lipsă de înţelepciune, la acest circ ridicol.

3. Analiza mea făcută în treacăt, cu privire la responsabilitatea (sau iresponsabilitatea) deciziei de a trimite aceşti tineri misionari în Afghanistan a născut patimi. Sunt între noi oameni care consideră că, indiferent de înţelepciunea sau lipsa de raţiune care îl însoţeşte, misionarismul este un act legitim în sine (desigur, cel creştin, în vreme ce cel islamic de exemplu este, tot prin definiţie, nelegitim şi agresiv). Această abordare iraţională este o dovadă cu privire la faptul că evanghelismul românesc continuă să fie dominat de fundamentalism.

4. Unii dintre cei implicaţi în acest incident consideră că simplul fapt că acest zvon fals i-a făcut să se roage pentru Afghanistan, îi salvează ori le justifică naivitatea. Nicunuia dintre ei nu le trece prin cap să se întrebe ce anume îi împiedică să se roage pentru Afghanistan fără aceste mijloace îndoielnice. Este, pentru mine cel puţin, o dovadă de supremă neseriozitate, atât cu privire la rugăciune, cât şi cu privire la reaponsabilitatea noastră misionară.

5. În mod straniu, foarte puţini dintre cei care a comentat textul meu pe această temă au părut a se simţi vinovaţi cât de cât pentru faptul că, din prostie, au pus în pericol viaţa celor care slujesc în Afghanistan. Propria lor justificare este pentru ei mai importantă decât viaţa altora. Şi aceştia se numesc cu mândrie creştini. Vă rog să mă credeţi că mă apucă sila. Cred că este uşor să găseşti mai mult bun simţ şi raţionalitate între cei fără Dumnezeu. Dacă nu reuşiţi încă să pricepeţi cât de mult rău poate face un “nevinovat” email, vă rog să citiţi AICI. Poate veţi reuşi să vă convingeţi că “micile noastre neseriozităţi” pot să producă foarte uşor victime.

6. În final, mi se pare de-a dreptul jenant că acest circ blogheristic, iar nu temele serioase abordate aici pe Persona, au făcut ca acest blog să capete vizibilitate (cu 4.174 de vizite într-o singură zi),. Când mă gândesc la asta, mă apucă ruşinea. Aceasta spune câte ceva despre seriozitatea noastră, dar ce anume, vă las pe voi să decideţi.

7. Sper să fi învăţat cu toţii câte ceva din acest nefericit incident. Vorba ceia, “speranţa moare ultima”