Marturia convertirii

Rembrandt, Întoarcerea fiului risipitor, Ermitaj
__________________________________

M-am nascut la 30 noiembrie 1954 intr-o familie crestina. Parintii se inchinau intr-o biserica (adunare) crestina dupa Evanghelie si m-au luat cu ei la inchinare inca de mic. Bunicul meu dupa mama a fost unul dintre pionierii acestei mici confesiuni si un om pentru care am avut intotdeauna o adevarata veneratie.

Am fost dintotdeauna interesat de dimensiunea politica si sociala a vietii. Imi amintesc inca de la virsta de sase ani cum ascultam Europa libera impreuna cu tatal meu la un aparat de radio Blaupunkt preistoric. Tocmai acest interes m-a facut sa ma indepartez de credinta in vremea liceului, atunci cind am fost frapat de faptul ca biserica in care se inchinau parintii mei parea preocupata mai mult de lumea de apoi decit de cea de aici. De aceea, atunci cind tatal meu, care trecea in vremea aceea printr-o serioasa criza spirituala a rarit-o cu mersul la biserica, nu n-am suparat prea mult.

Am inceput in acelasi timp sa citesc literatura de inspiratie marxista: Feuerbach, Marx, Lenin etc. Mi s-a parut ca marxismul este mult mai coerent si mai angajat social decit crestinismul, cel putin asa cum il cunoscusem eu pina atunci, astfel incit in ultimii ani de liceu am ajuns sa ma consider mai degraba marxist decit crestin, chiar daca gindul posibilei existente a lui Dumnezeu nu m-a parasit niciodata. Am fost insa un marxist idealist, si nicidecum un comunist, caci, in ciuda putinelor lucruri pe care le cunosteam atunci despre sistemul politic din Romania, eram absolut constient de natura problematica a acestuia.

Inainte insa de a implini optsprezece ani, am trecut printr-o serie de crize existentiale care m-au facut sa testez masura in care noile mele convingeri marxiste erau capabile sa-mi ofere o solutie. Prima dintre ele a fost legata de prabusirea unui vis din copilarie: acela de a deveni ofiter de marina. De cind ma stiu am fost fascinat de mare si de corabii. Romanul lui Stevenson Comoara din insula mi-a incintat copilaria; pina acolo incit am incercat sa scriu un roman imitind acel model (proiect care, din fericire, n-a fost niciodata terminat J). Nu puteam concepe sa fac altceva in viata. De dragul acestui vis eram gata sa suport cu stoicism chiar si matematica si fizica, discipline pe care le-am urit intotdeauna din strafundul sufletului, pentru motive pe care mi-e greu sa le inteleg, dincolo de faptul ca primii mei profesori la aceste discipline mai degraba m-au descurajat decit sa ma faca sa ma indragostesc de ele). Pe cind eram in ultimul an de liceu am aflat insa ca o problema de vedere ma impiedica in mod absolut sa urmez aceasta cariera. A doua problema, la fel de serioasa si mult mai dureroasa, mai ales la virsta adolescentei, a fost aceea unei povesti de iubire care a sfirsit prost (din motive de discretie, nu voi intra in detalii). Este suficient sa spun aici ca m-am simtit tradat si ca am suferit enorm din pricina acestui lucru. Aceste doua crize, care s-au suprapus in buna masura, au facut ca intreaga mea lume interioara sa se prabuseasca.

Am incercat atunci sa gasesc in marxism o solutie la problemele cu care ma confruntam, insa, oricit m-am straduit, eforturile mele au fost zadarnice. Dintr-o data, am realizat ca daca marxismul nu ma putea ajuta in rezolvarea propriilor probleme, atunci el nu putea oferi o solutie nici la probleme societatii, asa cum pretindea; caci societatea nu este o abstractie, ci o comunitate formata din oameni ca noi toti. Imi amintesc foarte bine seara in care, in disperarea mea, m-am asezat in genunchi la marginea patului si am spus: ‘Doamne, daca existi cu adevarat, nu stiu ce sa fac cu viata mea.’ Am ‘auzit’ atunci o voce inlauntrul meu care mi-a spus: ‘Tu trebuie sa ma slujesti pe mine’. Nu ma intrebati cum, dar am stiut ca cel care imi vorbea era Cristos insusi. Nu stiu cum mi-am dat seama ca cel care-mi vorbea nu era Marx, dar am fost sigur de asta. Am spus da acelei invitatii si aceasta experienta a schimbat pentru totdeauna directia vietii mele. Putin dupa aceea am fost botezat in biserica baptista din Iasi si curind m-am implicat in tot felul de activitati eclesiale, dar mai ales in activitatile cu tinerii, in care am avut nenumarate satisfactii de-a lungul anilor.

Atunci cind am auzit acea voce, am crezut ca Dumnezeu ma cheama sa devin pastor. Spre surprinderea mea, atit familia cit si biserica mea au fost totalmente impotriva acestei idei. Fiind un spirit foarte independent, acest lucru nu m-a clintit din decizia mea. Dumnezeu a folosit insa citiva dintre mentorii mei din acea perioada pentru a ma ajuta sa inteleg ca alta era chemarea lui Dumnezeu pentru mine. Acum ii multumesc mereu lui Dumnezeu ca nu m-a chemat la slujire pastorala si ca a dat aceasta chemare altora. Drept sa va spun, nu-i invidiez deloc pe acestia, cind ma gindesc ca trebuie sa suporte membri incomozi asa cum sunt eu..

As fi dorit sa studiez sociologia si filosofia, dar in anul in care am terminat liceul, 1973, partidul comunist a decis ca in domenii cu o puternica incarcatura sociala, asa cum erau cele de mai sus, candidatii aveau nevoie de o recomandare din partea organizatiei locale a tineretului comunist. Dat fiind ca convertirea si angajarea mea crestina erau deja cunoscute, nu aveam nici o sansa de a obtine acea hirtie. Ca atare, am sfirsit prin a studia stiintele economice, care se apropiau cit de cit de preocuparile mele sociale. Si, in ciuda faptului ca nu aveam nici un fel de vocatie pentru o asemenea cariera, am lucrat ca economist timp de zece ani dupa terminarea studiilor.

Viata mea dupa convertire n-a fost deloc una usoara. Am platit un pret destul de serios pentru angajarea mea crestina, chiar daca nu unul atit de mare ca altii. Niciodata insa n-am regretat acea decizie. Credinta in Cristos si sentimentul prezentei lui alaturi de mine mi-au dat o perspectiva unica asupra realitatii, fara de care m-as fi simtit pierdut in momentele hotaritoare ale vietii.