Vox populi, vox (derbe)dei

Sarah Marie McNabb – Crafting the Schism

O femeie văzu un înger zburând spre ea cu o torţă şi o găleată cu apă. “Unde mergi cu torţa şi cu apa aceea şi ce vei face cu ele?”, întrebă femeia.

“Cu apa, răspunse îngerul, voi stinge flăcările iadului, iar cu torţa voi da foc locuinţelor cereşti. Şi atunci vom vedea cine îl iubeşte cu adevărat pe Dumnezeu.”

Se îndreaptă oare baptiştii romăni către o schismă?

Deşi în urmă cu câţiva ani am părăsit definitiv confesiunea baptistă, faptul că am trăit mai mult de treizeci de ani din viaţă în această comunitate religioasă mă face să nu pot manifesta lipsă de interes pentru soarta acesteia.

Am cunoscut baptismul românesc, cu bunele şi relele lui, atât dinăuntru, cât şi din afara acestuia, şi trebuie să recunosc faptul că în comunităţile eclesiale din această confesiune există o mulţime de oameni de cea mai înaltă calitate spirituală şi umană. Mare lui problemă au constituit-o dintotdeauna liderii, a căror calitate adeseori îndoielnică şi a căror lipsă cronică de viziune a făcut ca această confesiune să joace un rol mult mai neînsemnat în societatea românească decât ar fi meritat ori ar fi fost capabilă. Liderii, iar nu credincioşii baptişti, sunt cei care m-au făcut în cele din urmă să părăsesc această biserică.

În lume există, din păcate, nenumărate confesiuni baptiste. Dihonia protestantă a fragmentarii eclesiale a atins şi această tradiţie evanghelică. În România însă, spre cinstea lor, baptiştii au fiinţat dintotdeauna, în cei peste 150 de ani de existenţă, într-o singură instituţie eclesială, deşi în cadrul acesteia a existat mereu o mare diversitate de orientări.

Din punct de vedere teologic, baptiştii români au fost în tot cursul istoriei lor relativ moderaţi (am fi putut spune chiar „conservatori”, dacă sensul acestui epitet n-ar fi fost deturnat în ultimii ani, din raţiuni de politică eclesială). Baptiştii din România au reuşit, până nu demult, să evite atât extrema fundamentalistă, cât şi pe cea liberală.

Lucrurile s-au schimbat însă treptat în ultimii cincisprezece ani. Motivul principal îl constituie dependenţa, mai ales financiară, a unei părţi a comunităţii baptiste, de cea mai mare şi mai bogată confesiune baptistă din lume, Convenţia Baptistă de Sud, din Statele Unite. Proiectele megalomanice ale unora dintre liderii baptişti români, care depăşesc cu mult posibilităţile financiare ale acestei comunităţi, i-au făcut pe aceştia să-şi „contextualizeze” conştiinţele şi să cânte după partituri care nu numai că erau scrise în alte părţi ale lumii, ci nu aveau nici o relevanţă pentru contextul în care baptiştii români erau chemaţi să-şi trăiască credinţa.

În Statele Unite, după o perioadă în care a fost dominată de o teologie înclinată spre liberalismul teologic, conducerea Convenţiei Baptiste de Sud a fost preluată, printr-o veritabilă lovitură de forţă, de un grup ultraconservator, ispitit nu de puţine ori de înclinaţii fundamentaliste. Acesta nu s-a mulţumit să controleze Convenţia Baptistă de Sud, ci, folosind aceleaşi strategii politice îndoielnice, a început să facă presiuni asupra Alianţei Mondiale Baptiste, organizaţia umbrelă a majorităţii baptiştilor din lume, s-o urmeze în opţiunile ei criptofundamentaliste. Atunci când aceste stratageme n-au fost încununate de succes, liderii Convenţiei Baptiste de Sud s-au retras din Alianţa Mondială Baptistă, declarând-o liberală (sounds familiar?) şi au declanşat o amplă campanie pentru atragerea, mai ales prin „argumente” financiare, a altor uniuni baptiste naţionale s-o urmeze, părăsind Alianţa Mondială Baptistă, pentru a forma alături de aceasta o alianţă baptistă paralelă, aşa-zis „conservatoare”. Aşa cum se întâmplă adesea, cei care strigă mai tare, au mai multe şanse de a câştiga, indiferent dacă au dreptate sau nu. Vorba lui Wurmbrand, vox populi, vox (derbe)dei.

Uniunii Baptiste din România, sub vechea conducere a acesteia, îi fusese prescrise rolul de cap de pod (sau, dacă vreţi, de berbec) în atragerea uniunilor baptiste din fostele state comuniste din Europa de est în această aventură schismatică. În acest scop, „complotiştii” Convenţiei Baptiste de Sud au şi iniţiat o întâlnire subversivă, în Polonia, în preajma ultimului mare congres al Alianţei Mondiale Baptiste, organizat în Marea Britanie.

Din fericire, bunul simţ al unora dintre liderii baptişti est-europeni, care avuseseră nenumărate experienţe nefaste cu imperialismul eclesial tipic Convenţiei Baptiste de Sud, şi nu erau atât de grăbiţi a-şi vinde conştiinţele pentru un pumn de arginţi, au zădărnicit, cel puţin pentru o vreme, acele planuri malefice. Între timp, conducerea din acea vreme a Uniunii baptiste din România, care era favorabilă intereselor Convenţiei Baptiste de Sud, a pierdut ultimele alegeri şi aceasta a pus noi piedici planului conceput dincolo de ocean. Nu pentru multă vreme însă.

Se pare că, de o vreme, îngerul negru al schismei a început să dea din nou târcoale baptiştilor români. Ca şi în cazul preluării conducerii Convenţiei Baptiste de Sud de către facţiunea ei ultraconservatoare, justificările oferite de cei care intenţionează să rupă acum unitatea instituţională a Uniunii Baptiste din România sunt pretins teologice. Cunoscându-i destul de bine şi pe unii şi pe alţii, vă asigur că nici cei care urmăresc schisma nu sunt de fapt conservatori, aşa cum, slavă Domnului, nici cei care sunt de partea actualei conduceri a Uniunii nu sunt liberali. În realitate, este vorba doar de interese dintre cele mai pământeşti: putere, influenţă, concurenţă, orgolii, proprietăţi şi, mai ales, bani – pentru propriile „buticuri” eclesiale.

Conferinţa Naţională a Uniunii Baptiste din România, care va avea loc la Lugoj, în zilele de 27 şi 28 martie 2009 poate fi hotărâtoare în privinţa păstrării, ori, dimpotrivă, a ruperii unităţii baptiştilor români.

Dincolo de catastrofa, din perspectivă teologică, a unei noi rupturi a unităţii Bisericii – cea „una, sfântă, catholică şi apostolică”, este legitim să ne întrebăm dacă nu cumva, din perspectivă pragmatică, separarea este mai preferabilă actualelor lupte de culise între cei doi poli actuali ai Uniunii, Bucureşti şi Oradea.

Povestind acum câţiva ani despre riscul unei schisme cu un prieten teolog ortodox, acesta sugera, spre surprinderea mea, că separarea ar putea face mai puţin rău Evangheliei decât luptele neprincipiale care au loc acum între cele două grupări. În definitiv, în cele din urmă, în timp se va putea vedea care dintre cele două facţiuni are binecuvântarea lui Dumnezeu. În ce mă priveşte, sunt totuşi extrem de sceptic cu privire la „binele” potenţial care ar putea veni din acest rău evident. De aceea aş vrea să-i încurajez pe toţi cei cărora le pasă de Evanghelie şi de soarta mărturiei baptiste în România să se roage ca Dumnezeu să nu permită împlinirea planurilor celui rău.

Şi, cu toate că sunt sigur că nimeni nu mă va lua în serios, aş vrea să sugerez o soluţie radicală la problema tensiunilor din cadrul Uniunii Baptiste din România. Propun ca actuala conducere a Uniunii să solicite un audit independent extern al actelor financiare şi de proprietate ale Uniunii baptiste, din 1990 până în prezent. Iar dacă nu au curajul s-o facă, de teamă că ceea ce se va descoperi îi va pune într-o lumină proastă şi pe unii dintre susţinătorii lor, atunci mi-aş dori ca organele financiare de control să iniţieze ele un asemenea audit. Cine ştie, poate că în felul acesta curăţirea care nu s-a putut face cu dosarele Securităţii, se va putea face cu actele contabile. Probabil că nu la voia întâmplării faptul care a declanşat dihonia actuală a fost concedierea, perfect justificată din punct de vedere legal, a unui angajat apropiat fostei conduceri a Uniunii. Numai Dumnezeu ştie ce era de păzit în acele documente contabile. Dacă nu au nimic de ascuns, foştii lideri ai Uniunii din perioada post 1989 ar trebui să susţină cu toată inima o asemenea idee. Ceva însă mă face să fiu foarte sceptic în această privinţă.

Oricum ar fi, sunt sigur că o asemenea iniţiativă, oricât ar fi de costisitoare, îşi merită preţul, căci ea ar linişti pentru multă vreme patimile, pretins dogmatice, ale ambelor tabere. Preocupate de a-şi salva pielea, ele vor avea astfel mai puţină energie pentru luptele lor inutile, ridicole şi demolatoare de conştiinţe. Dumnezeu cu mila!