Teofil pune punctul pe i intr-o chestiune care tine, sub raport psihologic, de exhibitionism, si de care se fac vinovate mai toate traditiile eclesiale de la noi, dar mai ales evanghelicii si ortodocsii.

Cu drezina

Ideea textului de față am cules-o dintr-un schimb de emailuri și am considerat că ar merita puțin dezvoltată. Cred că nu există evanghelic care să nu fi auzit de vreun preot ori călugăr convertit la baptiști sau penticostali. Nu arareori, acești proaspăt convertiți devin mici vedete locale sau naționale grație și mijloacelor audio-vizuale de care dispun confesiunile (neo)protestante.

Ar trebui să precizez însă, înainte să trec mai departe, că nu contest autenticitatea convertirilor, nici fermitatea noilor convingeri pe care le împărtășesc cei care-și schimbă confesiunea. Sunt prea multe elemente personale în joc și prea multe necunoscute în asemenea ecuații sufletești, ca să-mi permit să contest validitatea acestei transformări.

Găsesc însă destul de riscant și nelalocul lui entuziasmul cu care sunt purtați acești prozeliți precum niște trofee ale evanghelicilor (sau ortodocșilor) și expuși în toate vitrinele disponibile. Sunt prezentați ca niște achiziții la echipele de fotbal, cu același fast și aceeași…

View original post 697 more words