Voicu Bojan – Ierusalim − un oras, trei credinte. Si niste zapada

Jer-6

Cândva, demult, Karen Armstrong și-a propus să-l găsească pe Dumnezeu. Pentru asta s-a călugărit. Vreme de 7 ani, l-a tot căutat între zidurile unei mănăstiri catolice. Apoi a renunțat. S-a întors printre oameni și s-a apucat de cercetare și de scris.

A urcat la catedră. A făcut emisiuni tv, cum ar fi seria despre Sfântul Apostol Pavel. A devenit expert în istorie religioasă. Azi le dă lecții rabinilor și face parte din înalta societate de studii sociale musulmane. E peste tot și deopotrivă nicăieri, așa cum îi stă bine unui true British scholar.

Când a apărut în românește cartea ei Istoria lui Dumnezeu, am privit titlul cu mirare și mi-am pus două întrebări:

1. L-o fi găsit Armstrong, în sfârșit, pe Dumnezeu?

2. Poate fi Yahve circumscris de istorie, de timp?

Cartea e povestea unei căutări, nu a unei găsiri. Mare, echidistantă, sobră și destul de greu digerabilă. Continue reading “Voicu Bojan – Ierusalim − un oras, trei credinte. Si niste zapada”

Advertisement

Voicu Bojan – Un corporatist bucurestean printre refugiatii din Lesbos


Gabi Macovei – soț și tată, biciclist solitar,
poet pentru prieteni și specialist în comunicare
din București. Crede în supraviețuirea rasei
umane prin rock’n’roll și mașini electrice.

Dialogul de mai jos a fost publicat de amicul Voicu Bojan pe platforma pressone.ro. Este un text care trebuie citit neaparat.

* * *

Gabriel Macovei își pusese de o vreme în cap să petreacă o săptămână ca voluntar într-o tabără de refugiați. Voia să verifice dacă el – familist dedicat, city boy sofisticat și ușor hipsterish – e în continuare viu, capabil să-și ajute semenii, și dacă e sensibil la drama unor necunoscuți aflați între spaima de moarte și limanul speranței.
Așa a ajuns în tabăra Moria din Lesbos, ca voluntar pentru EuroRelief, unul dintre zecile de ONG-uri care activează în această insulă elenă aflată foarte aproape de coastele Turciei.
Experiența l-a schimbat. Cum și de ce? Peste ce poți da într-o tabără de refugiați? Nu cumva, în final, dai chiar de tine însuți, dar altfel decât te știai înainte?
Iată dialogul nostru. Continue reading “Voicu Bojan – Un corporatist bucurestean printre refugiatii din Lesbos”

Semnal Aqua Forte – Sunt creștin / I am a Christian

Sunt crestin

Sunt creștin / I am a Christian

(volum bilingv, coordonat de Voicu Bojan, 108+114 pagini, format A5, copertă găurită, preț 29 lei)

Trei ani, cinsprezece autori, patru traducători, trei editori, un designer, un grafician, o grămadă de tipografi. O carte personală în care autorii încearcă să își argumenteze traseul credinței, răspunzând mai degrabă întrebării: ‘Totuși, dacă nu sunt hindus sau bahai, de ce sunt creștin?’

Chiar, în ce credem fiecare dintre noi și de ce? Cum ar arăta puse pe hârtie declarațiile noastre de credință? Ce înseamnă ‘primejdia mărturisirii’ mai ales azi când relativismul e la modă: să fi apolitic, neutru, vag, mai degrabă să te identifici cu un anumit grup social, decât pur și simplu să fii ceva?

Acestă carte e atipică, seamănă mai degrabă cu o hartă care arată drumul unei călătorii interioare.

Autorii: Andreea Sepi, Anne Garrett, Cristian Mihuț, Dănuț Mănăstireanu, Dionis Bodiu, Don Lothrop, Dorin Axente, Dorin Mureșan, Doru Pop, George Ille, Marius David Cruceru, Mihaela Ursa, Silvian Guranda, Teofil Stanciu, Voicu Bojan

(Cartea inca nu apare pe situl editurii.)

Sunt crestin – I Am A Christian

A iesit, in sfirsit, de la tipar cartea Sunt crestin (I Am A Christian), editata de Voicu Bojan si publicata de Editura Aqua Forte din Cluj. Volumul va putea fi comandat curind pe situl editurii.

Asa cum spuneam recent si pe Facebook, cartea, care nu apare inca pe situl editurii, este o lucrare colectiva, in limba romana si engleza (desi poza primita pe facebook arata doua copertem nu stiu inca cu siguranta daca este vorba de doua versiuni separate, una in romana si una in engleza, sau de o editie bilingva), care cuprinde 15 scurte marturii personale ale unor credinciosi, mai ales romani, care incearca sa raspunda la intrebarea ‘de ce sunt crestin?’

Iata lista integrala a autorilor, in ordinea alfabetica a numelor:

Andreea Sepi, Anne Garrett, Cristian Mihut, Danut Manastireanu,
Dionis Bodiu, Don Lothrop, Dorin Axente, Dorin Muresan,
Doru Pop, George Ille, Marius David Cruceru, Mihaela Ursa,
Silvian Guranda, Teofil Stanciu si Voicu Bojan.

Redau mai jos explicatia lui Voicu Bojan despre felul straniu in care s-a nascut aceasta carte. Sper ca aceasta va va trezi interesul si ca veti dori s-o rasfoiti si, poate, s-o oferiti si altora, interesati de aceleasi intrebari existentiale care i-au framintat si pe autorii acestor pagini.

Va doresc lectura spornica si cu folos! Continue reading “Sunt crestin – I Am A Christian”

Cosmin Bumbut, Voicu Bojan – Atelier foto – Cuba 2012

Despre vizita lui Voicu Bojan in Cuba am mai scris pe acest blog (in cinci episoade; primul AICI).

Acum, iata, ma anunta Voicu, cartea lui si a colegului lui despre aceasta calatorie este disponibila in format electronic. GRATUIT.

Detalii, AICI.

Multumim, Voicu, pentru marinimie, si la mai mare.

Voicu Bjan – Glamour, mon amour


Foto: Voicu Bojan

Amicul Voicu Bojan a publicat recent un text excelent sub titlul de mai sus. Il recomand cu bucurie celor care citesc si altceva decit texte pe teme religioase (exista un soi de oamni carora daca le furi cumva aceasta dimensiune, nu mai ramin cu nimic; la ei ma refer). Continue reading “Voicu Bjan – Glamour, mon amour”

Voicu Bojan, un editor fericit


Voicu Bojan                                              Philip Yancey

Public mai jos, cu permisiunea lui Voicu, un text scris de el ‘la cald’ in timpul vizitei lui Yancey in Romania. (Sursa: AquaForte.)

* * *

Philip Yancey la Cluj!

Ma simt ca un copil la care a venit Mos Craciun cu absolut toate jucariile de pe lista, nu cu lucruri enervante dar necesare cum ar fi ciorapi, manusi si pijamale. Ma simt de parca ar fi venit U2 în România. De parca mi-ar fi picat o mostenire din cer si mi-am luat masina visurilor. Prezenta lui Philip Yancey la Cluj intra cumva în logica absurda a harului. A ceva nespus de generos care se da din belsug, din partea casei. Nu ma pot abtine sa nu le multumesc pe aceasta cale organizatorilor: Big Impact si Noua Speranta. Nu stiu ce au facut si au dres, dar bine au facut ca l-au adus pe acest om în România, si la Cluj pe deasupra. Este, dupa parerea mea, cel mai interesant, mai viu si mai lucid autor crestin evanghelic contemporan. Continue reading “Voicu Bojan, un editor fericit”

Proiectul Isus – un nou text pe Agora Christi

voicu-bojan-signs9

Voicu Bojan – Signs

Este vorba de textul unui oaspete, Voicu Bojan, care ne pune la dispozitie articolul lui aparut in numarul din aprilie 2009 al revistei Esquire.

Va invit la lectura acestui text inspirat, foarte adecvat pentru perioada Pastelui.

%d bloggers like this: