Urbi et orbi – 1973, Vanju Mare

Danut militar
DanutM, soldat, Vanju Mare, 1973

Urmărind în ziua de Crăciun transmisiunea de la Vatican a mesajului papal urbi et orbi din ziua Crăciunului 2017, care este întotdeauna emoționantă pentru mine (ce să facem, vor spune unii, „un ecumenist va fi întotdeauna un ecumenist!”; la care eu răspund: „amin!”), mi-am adus aminte de un alt Crăciun, de acum exact 44 de ani.

În decembrie 1973 mă aflam într-o unitate militară la Vânju Mare, în Mehedinți, unde făceam armata la termen redus, la intendență, înainte de începerea studiilor universitare economice. Tocmai împlinisem 19 ani. Cele opt luni petrecute acolo au reprezentat una dintre cele mai dificile perioade din viața mea.

Când am ajuns în unitate, purtam deja asupra mea eticheta unui proscris. Pe dosarul meu scria „baptist”, ceea ce, în limbajul militar comunist se traducea prin „sectant”, „retrograd”, „dușman al patriei”, și altele asemenea. Am fost preluat imediat sub observație de ofițerul de contrainformații, securistul unității militare, care a recrutat imediat câțiva informatori dintre colegii mei (delațiunile lor aveam să le găsesc mulți ani mai târziu, în primul meu dosar de urmărire de la Securitate – au fost în total patru la număr, și care acum se află transcris în întregime pe acest blog – dacă vă interesează, găsiți aceste documente, însoțite de comentarii, dând o căutare după expresia „File I-1065”). Au urmat interogatorii umilitoare, batjocuri („nu avem nevoie de savanți pocăiți în țara noastră”, amenințări („nu vei termina niciodată facultatea”, și multe asemenea. Continue reading “Urbi et orbi – 1973, Vanju Mare”

Urbi et orbi 2014 – Christmas Day Message of Pope Francis


The ceremony begins at minute 9 in the recording

The Message

Dear Brothers and Sisters, Happy Christmas!

Jesus, the Son of God, the Savior of the world, is born for us, born in Bethlehem of a Virgin, fulfilling the ancient prophecies. The Virgin’s name is Mary, the wife of Joseph.

Humble people, full of hope in the goodness of God, are those who welcome Jesus and recognize him. And so the Holy Spirit enlightened the shepherds of Bethlehem, who hastened to the grotto and adored the Child. Then the Spirit led the elderly and humble couple Simeon and Anna into the temple of Jerusalem, and they recognized in Jesus the Messiah. “My eyes have seen your salvation”, Simeon exclaimed, “the salvation prepared by God in the sight of all peoples” (Lk 2:30).

Yes, brothers and sisters, Jesus is the salvation for every person and for every people! Today I ask him, the Savior of the world, to look upon our brothers and sisters in Iraq and Syria, who for too long now have suffered the effects of ongoing conflict, and who, together with those belonging to other ethnic and religious groups, are suffering a brutal persecution. May Christmas bring them hope, as indeed also to the many displaced persons, exiles and refugees, children, adults and elderly, from this region and from the whole world. May indifference be changed into closeness and rejection into hospitality, so that all who now are suffering may receive the necessary humanitarian help to overcome the rigors of winter, return to their countries and live with dignity. Continue reading “Urbi et orbi 2014 – Christmas Day Message of Pope Francis”