Va incurajez sa citit avest text si, daca aceti vreme (se merita) sa urmariti si inregistrarea discutie intre Plesu si Liiceanu.
Iata si un citat semnificativ:
Intrebarea cheie ramane: Cine are dreptul sa ierte in numele celor ucisi? Sigur, cei morti nu mai pot depune marturie, ei au murit in zori (spre a relua versul marelui poet polonez Zbigniew Herbert, adeseori citat de Adam Michnik), dar cei vii au obligatia de a vorbi un numele celor fara de voce. Este posibila reconcilierea dintre victima si calau cata vreme acesta din urma nu numai ca nu se caieste, dar chiar ranjeste cinic? Este ea dezirabila in atari conditii? In Africa de Sud, Comisia pentru Adevar si Reconcilere a acordat faimoasele iertari doar dupa ce criminalii se spovedeau si se caiau public. Altminteri se interzice ispasirea, iar exorcizarea Raului este un penibil simulacru. Scria Nadejda Mandelstam: “La ceasul totalitarismului, tacerea este crima impotriva umanitatii”.
Persona 