Dialog despre Pr. Ferenc Visky – 1

Viskys
Ferenc & Julia Visky in gradina lor din Paleu

Nota: Cu ceva timp in urma, am primit de la domnul Tudor Petcu provocarea de a-i raspunde la citeva intrevari legate de relatia mea cu preotul reformat Ferenc Visky. Redau aici, in doua episoade, raspunsurile mele la cele cinci intrebari primite.

* * *

  1. Spuneți-mi, pentru început, vă rog, în ce împrejurări l-ați cunoscut pe pastorul Ferenc Visky și cum v-au marcat acesta din urmă preocupările și personalitatea.

L-am cunoscut pe Pr Visky, Feri bacsi (unchiul Feri), cum îi spuneau cei apropiați, la mijlocul anilor 70. Cele doua fete ale lui, Lidia și Hugi, au venit sa studieze la universitate la Iași, și au început să frecventeze biserica baptistă (în Iași nu exista o biserică reformată) și de asemenea orele de tineret pe care le conduceam acolo. Astfel, după ce ne-am împrietenit, am aflat încetul cu încetul povestea extraordinară a acestei familii. Am fost extrem de intrigat de această poveste și am dorit să-i cunosc. Așa că m-am autoinvitat în vizită. În prima vacanță de Crăciun am mers în vizită în satul Paleu, de lângă Oradea, unde Pr. Visky era paroh. Aveau o casă parohială destul de mare, care era mereu plină de musafiri, maghiari din Transilvania și Ungaria, români, germani, olandezi, americani și de multe alte naționalități. Erau nu doar reformați, ci si catolici, luterani, membri în Oastea Domnului, baptiști, penticostali, creștini după evanghelie. Pentru mine era prima dată când am avut experiența unei asemenea ecumenicități spirituale, pe care din acel moment mi-am însușit-o ca pe un mod de viață pe care îl respect cu rigoare până astăzi. Continue reading “Dialog despre Pr. Ferenc Visky – 1”