Interviu: Partea a XI-a – Evanghelicii şi captivitatea culturală

Andrei Ivan – Adoptarea unor astfel de mijloace, chiar şi într-o măsură moderată, nu ar putea cumva să aibă consecinţe negative pentru următoarele generaţii de creştini, în sensul că se introduce o schimbare de principiu, prin adoptarea unor tehnici culturale îndoielnice? Moderaţia generaţiei actuale nu poate să fie considerată ca fiind retrogradă de către generaţiile viitoare?

Dănuţ Mănăstireanu – Dacă principiile în baza cărora adoptăm aceste metode sunt strict sociologice, atunci riscul este real. Dacă apelăm la aceste mijloace sub controlul unei teologii solide, înrădăcinată în Scriptură şi în istoria Bisericii, atunci cred că avem instrumentele prin care să ne protejam de asemenea efecte. Cu această întrebare revenim la discuţia despre relevanţă. Biserica lui Cristos, ca realitate a întrupării, este chemată să-şi comunice mesajul în forme care pot fi înţelese cultural. Aceasta este, până la urmă, esenţa relevanţei culturale, adică a contextualizării. Dar dacă această inculturare este fără limite şi dacă nu este guvernată de principii teologice solide, atunci există riscul ca nu revelaţia, ci cultura să fie cea care dictează condiţiile care controlează procesul adaptării culturale. Atâta vreme cât revelaţia şi modelul întrupării guvernează raportarea noastră la cultură şi adoptarea anumitor metode culturale, vom putea fi protejaţi; altfel riscăm să umblăm după mode şi ne vom trezi că aceste metode, adoptate fără discernământ, ne pervertesc în mod fundamental identitatea.

Continue reading “Interviu: Partea a XI-a – Evanghelicii şi captivitatea culturală”