Evanghelicii intre liberalism şi fundamentalism – III

Fundamentalismul şi noii evanghelici – o comparaţie

Dacă este să revenim la istoria generală a tradiţiei evanghelice, trebuie să remarcăm că începutul anilor patruzeci este de fapt momentul în care a apărut necesitatea reconsiderării angajării sociale a evanghelicilor. Piatra de temelie a noii mişcări, denumită la început „neoevanghelică”, şi apoi simplu „evanghelică”, a fost pusă de publicarea în 1947 a lucrării lui Carl Henry The Uneasy Conscience of Modern Fundamentalism. Deşi, aşa cum observă John Stott, lucrarea nu face încă distincţie între spiritul fundamentalist şi cel evanghelic, ea critică cu severitate retragerea creştinilor conservatori de pe scena socială, subliniind implicaţiile dezastruoase ale acestei strategii defetiste. Aşa cum afirmă Carl Henry, ca urmare a acestei abordări, „creştinismul evanghelic a devenit din ce în ce mai nearticulat cu privire la componenta socială a Evangheliei”. [12]

Advertisement