Ce inseamna sa fii asistent umanitar in Afghanistan

aid-worker1

Sunt sigur că unii dintre cei care intră pe acest blog se întreabă la modul cel mai serios, cu ce anume mă ocup eu de fapt, de bântui atâta prin lume. Şi chiar dacă nu pot vorbi deschis chiar despre tot ceea ce fac în slujba mea (ştiţi bine că în lume există încă regimuri dictatoriale, inclusiv în unele dintre ţările de care răspund), vă asigur că nu lucrez pentru niciun serviciu secret şi nu adun informaţii militare (deşi există şi agenţi ai diverselor servicii secrete din lume care lucrează sub acoperire, între asistenţii umanitari, punând astfel în grav pericol viaţa acestora; dar cum, din păcate, viaţa altora nu valorează nici cât o ceapă degerată pentru serviciile de securitate, din orice ţară, oricât de civilizată ar fi aceasta, trebuie să ne asumăm acest risc, dacă vrem să-i ajutăm pe cei săraci şi oprimaţi la care ne-a trimis Dumnezeu.

Continue reading “Ce inseamna sa fii asistent umanitar in Afghanistan”