Teofil Stanciu catre internautii evanghelici

Teofil Stanciu a publicat inainte de Craciun pe blogul sau, Cu drezina, in text vitriolant si savonarolic adresat confratilor internauti evanghelici (il gasiti AICI).

Teofil nu lasa nici o piatra nerasturnata in mesajul sau profetic si apocaliptic, o veritabila ieremiada internautica. Nu e de mirare ca un text de incomod a cam fost trecut cu vederea pina acum.

Contextul editorial evanghelic (4) – Relevanta

Unul dintre fenomenele îngrijorătoare de pe piaţa editorială românească este acela al importului de dispute teologice, mai ales din spaţiul american, care nu am nici un fel de relevanţă pentru contextul evanghelic românesc. Aşa cum bine se ştie, imaturitatea culturală care îi caracterizează, dar şi felul în care editurile evanghelice manipulează fără scrupule piaţa, îi face pe americani să se dea în vânt după tot felul de mode editoriale. Acestea fac o vreme deliciul publicului, şi profitul editurilor, după care sunt uitate, pentru a fi înlocuite de alte dispute, la fel de frivole ca şi cele dinainte, dar la fel de aducătoare de profit.

Deşi aş putea da multe exemple, mă voi limita la două.

Un manifest evanghelic – partea II

2. Noi trebuie să ne reformăm comportamentul

A doua noastră preocupare majoră este aceea de a ne reforma propriul comportament. Noi declarăm că a fi evanghelic sau a purta numele de evanghelic înseamnă nu numai a ne modela credința și viețile în concordanță cu învățătura și standardele Căii lui Isus, ci și a persevera în aceasta. Și dacă îndemnul evanghelic este o forță radicală, reformatoare și înnoitoare, noi realizăm cu părere de rău că există astăzi o situație ironică în acest domeniu. Noi, cei care ne-am pronunţat mereu pentru reînnoirea formelor uzate, pentru trezirea bisericilor moarte, pentru încălzirea inimilor reci, pentru reformarea practicilor corupte și a crezurilor eretice, precum și pentru o reformă în societatea noastră față de nedreptățile strigătoare la cer, astăzi noi suntem cei în cumplita nevoie de reformare și reînnoire. Reformatori fiind, avem noi înșine nevoie să fim reformați. Protestanți fiind, noi suntem cei împotriva cărora trebuie să protestăm.

Interviu: Partea a IX-a – Evanghelicii şi contextul social românesc

Andrei Ivan – Care sunt particularităţile societăţii româneşti de care trebuie să ţină seama bisericile evanghelice?

Dănuţ Mănăstireanu – În primul rând, este vorba de faptul că avem de-a face cu o societate orientală, influenţată puternic de ortodoxie, chiar dacă limba pe care o vorbim este de origine latină. Prin limbă am fi mai aproape de spiritul italienilor, al francezilor şi al spaniolilor, care sunt în majoritate catolici. Spiritualitatea noastră însă este profund influenţată de gândirea, de teologia şi de spiritualitatea ortodoxă. Aşa fiind, nu cred că noi putem avea un impact real în societatea românească dacă importăm în mod mecanic structuri, tipare, şi abordări teologice şi liturgice din spaţiul evanghelic occidental, care s-a născut şi s-a dezvoltat mai degrabă în dialog cu catolicismul şi reforma magisterială. Avem nevoie să ţinem cont în acest sens de faptul că societatea românească este influenţată în chip major de lumea răsăriteană, care este mai degrabă relaţională decât raţională. Deci, dacă vom construi instituţii eclesiale preponderent pragmatice şi mai puţin relaţionale, acestea vor fi percepute ca structuri străine spiritului românesc şi vor fi respinse de ansamblul culturii, pentru că vor fi privite ca ceva nepotrivit pentru mentalul românesc. De asemenea, structurile eclesiale care are o dominantă excesiv activistă, dar sunt caracterizate în prea puţină măsură de dimensiunea reflexivă, nu pot fi atrăgătoare, nu poate răspunde aşteptărilor omului religios răsăritean, pentru care religiozitatea implică un anume grad de reflecţie, şi de asemenea de asceză. Când ieşi într-o biserică americană, lumea te întreabă „did you have fun“? Întrebarea aceasta sună absolut şocant pentru o ureche răsăriteană. Ca român, nu te duci la biserică să ai fun, să te distrezi; te duci la acolo ca să te întâlneşti cu Dumnezeu şi cu surorile şi fraţii tăi, să vorbeşti cu Dumnezeu în rugăciune, şi să te căieşti de păcatele tale. Religiozitatea presupune pentru un răsăritean prezenţa dimensiunii ascetice, a negării de sine. Desigur, aceasta nu exclude faptul, mai degrabă raţional, că poţi să ai acolo o revelaţie, că se poate să-ţi vorbească Dumnezeu, prin predică sau în orice alt fel. Datorită influenţei ortodoxiei şi felului în care ea formează orizontul de aşteptare spirituală a românului, fără dimensiunea reflexivă, experienţa religioasă va fi percepută ca fiind străină de spiritul românesc.