Nota: Textul de mai jos, pe care l-am primit in privat de la un bun prieten, inainte de a fi publicat, este, cred eu, unul dintre cele mai consistente pe care le-am citit pina acum in legata cu criza legata de incendiul de la Colectiv.
Autorul, Petre Guran (n. 5 martie 1972 București), este un tânăr istoric român. El este doctor în istorie (2003), cu o teză intitulată Sfințenie regală și putere universală în lumea ortodoxă, susținută la École des Hautes Études en Sciences Sociales, Paris, sub indrumarea profesorilor Alain Boureau și Gilbert Dagron (1998-2003).
* * *
Cu cât se adună informații despre victimele din clubul Colectiv, cu atât răsar noi înțelesuri din această catastrofă. Nu numai că nu avem de-a face cu suflete moarte din cauza Haloweenului sau a rockului – cum s-a spus în multe opinii pripit lansate în spațiul public – , ci dimpotrivă chiar cu eroi ca din poveste – cum nu credeam să mai existe – și mă refer la cei care s-au întors de mai multe ori în club ca să-și salveze prietenii până ce ei înșiși nu au mai putut ieși, apoi la acei soți care au preferat să moară împreună, îmbrățișându-se, decât să se salveze unul fără celălalt, la acele figuri de oameni simpli, singuri și devotați aproapelui, cum era femeia de serviciu – mamă a cinci copiii – sau acel cvasi-nebun întru Hristos, al cărui trup ars a fost târziu identificat Costel (Stashi), și la tinerii olimpici și talentați care venisera acolo pentru a asculta un concert al prietenilor lor. Nu este vorba de sorta tristă a unui grup de oameni îndepărtați de Dumnezeu, ci mult mai mult a ieșit la lumină incapacitatea de a empatiza cu suferința și căutarea acestor tineri a unei tagme clericale care s-a îndepărtat și s-a izolat de oameni.
Neîmbisericirea tinerilor din clubul Colectiv – deși nu știu dacă e cu adevărat cazul – ține mai mult de o neadecvare a cadrelor de conducere ale Bisericii Ortodoxe Române la imperativele misiunii în vremea aceasta din urmă. Tinerii din colectiv și-au făcut din fire lege și încă una de-a dreptul evanghelică: «Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca cineva sufletul său să-şi pună pentru prietenii săi.» (Ioan 15, 13). Perplexitatea în fața unui zid de indiferență spirituală – acel „știe Biserica mai bine ce are de făcut” – a născut un val de revoltă. Revoltă aproape inocentă în ingenuitatea ei. De frica unor tineri care strigă s-a înființat o contramanifestație clericală pentru „pace și unitate”, terminlogie coborâtă direct din epoca de aur. Ce instincte atavice a trezit frica! Continue reading “Petre Guran – De ce trebuie sa ne cerem iertare”