Teodor Baconschi despre principalele directii ale intelectualitatii romanesti si un raspuns

Theodor Baconschi

Într-un comentariu postat astăzi pe Facebook, domnul Teodor Baconschi, unul dintre intelectualii români pe care îi prețuiesc cel mai mult, spunea următoarele, cu privire la actualele orientări politice ale intelectualilor români.

Care sunt principalele direcții ale intelectualității românești?

  1. a) național-comuniști (Securitatea ”bună”, ”patriotică”)
    b) liberali clasici, pro-europeni
    c) conservatori clasici, pro-occidentali, critici ai exceselor PC (political correctness)
    d) naționaliști ortodocși (tente neo-legionare, potențial putiniste, anti-occidentali)
    e) globaliști pro-economie digitală, tehnocrați.
    f) stânga radicală, militant ateistă, anticlericală, pro-LGBT

Cel mai puțin sprijin politico-mediatic îl au cei din categoria în care mă înscriu (c). Și tocmai acest fapt înclină balanța în favoarea opțiunilor anti-occidentale, pentru că grupările a) și d) sunt mai numeroase, pe când grupările c), e) și f) sunt ireconciliabil divizate ideologic.

Dacă situația se menține, România se îndepărtează încet și sigur de Occident.

Iată mai jos și răspunsul meu.

Stimate Domnule Baconschi,

Eu nu mă încadrez în niciuna dintre categoriile de mai sus, de altfel foarte bine definite de dvs.

Eu sunt mai degrabă adeptul social-liberalismului, o poziție aproape nereprezentată în spațiul intelectual și politic romanesc. Deși apreciez unele dintre valorile conservatorismului, sunt în mod aproape visceral alergic la paseismul conservator.

Sunt rezervat și față de liberalismul clasic, pe care îl consider o ideologie a egoismului și o formă de idolatrizare a pieței (așa-zis libere) și a profitului.

Detest naționalismul (mai ales pe cel filetist), pe care îl socotesc aproape o boală mentală, dar consider că patriotismul este o expresie a normalității (deși nu pot spune că sunt „mândru că sunt roman” – în vremurile astea nu prea cred că am prea multe motive, și, nefiind conservator, nu mă satisface sa mă uit pentru asta doar în trecut). Cred, de asemenea, că statul național este un proiect iluminist profund viciat de această ideologie raționalistă.

Eu sunt pro-occidental și pro-european, și, trebuie să adaug, precum conservatorii, apreciez valorile Răsăritului (în definitiv am făcut un doctorat în eclesiologie ortodoxă, și această interacțiune m-a condus la anglicanism), dar sunt extrem de critic față de multele slăbiciuni orientale (așa cum nu prea reușesc a fi naționaliștii și cei mai mulți conservatori).

În egală măsură, sunt un creștin ecumenic, și detest sectarismul și intoleranța, sub toate formele ei (inter-creștină sau inter-religioasă). Definesc ecumenismul nu în sensul efortului de refacere a unității instituționale a Bisericii, ci, în spiritul teologiei Părintelui Stăniloae, ca pe un ecumenism al Spiritului, în care se regăsesc toți cei care-l recunosc pe Cristos ca Domn și Dumnezeu.

Sunt, de asemenea, un susținător fervent al unei Europe unite și federale, așa cum a fost conceput ea de Părinții Fondatori – pe principii profund creștine sociale și liberale), deși sunt conștient de faptul că, mai ales sub influența lui Giscard d’Estaing, UE a devenit un monstru birocratic și din ce în ce mai puțin democratic. Aceasta însă nu mă face sa abandonez proiectul Europei Unite, așa cum au făcut englezii, din lașitate, din prostie, și ca urmare a unor calcule meschine, ci militez pentru revizuirea din temelii a proiectului european și pentru revenirea la principiile de la început (iată cî în asta sunt și eu puțin conservator 🙂 ).

De asemenea, sunt oripilat de atitudinea de respingere, dacă nu chiar de ură (xenofobie) față de migranți, și chiar față de refugiați (există, evident, o deosebire între cele doua concepte), așa cum este manifestată ea de naționaliști și de mai toți conservatorii. Socotesc că aceasta atitudine nu are nicio legătură cu Evanghelia iubirii a lui Isus Cristos, deși înțeleg foarte bine faptul că statele au datoria de a manageria cu înțelepciune, dar și cu compasiune, aceste procese.

Nu sunt anti-LGBT, nici pro. Și, mai ales, deși sunt heterosexual, și socotesc că aceasta este normalitatea în lumea noastră, așa cum a fost ea creată de Dumnezeu, nu sunt homofob și detest homofobia, care este aproape intrinsecă pozițiilor naționaliste și conservatoare (de aceea mă opun cu fermitate manipulărilor coordinate de așa-numita Coaliție pentru Familie, care ar trebui să se numească, mai degrabă, Coaliția pentru Homofobie). Eu cred în libertate (a tuturor, nu doar a celor hetero).
Eu nu cred nici în patriarhalism și nici în misoginie. Dar într-o lume a bărbaților, făcută pentru bărbați, pentru motive de echilibru, sunt un teolog feminist, deși detest marxismul, în care am crezut cândva, dar nu am nici obsesii anti-marxiste, ca majoritatea conservatorilor și liberalilor.

Pentru același motiv nu sunt nici anti political correctness (PC – o alta obsesie conservatoare, cred eu – și nu e de mirare, căci PC este o formă de contestare a status-quo-ului, atât de drag conservatorilor), decât atunci când aceasta devine excesiva, ceea ce, trebuie să recunosc, se întâmpla de foarte multe ori – dar nu este în mod intrinsec așa, dar aceasta se întâmplă în mod inevitabil cu tot ceea ce înseamnă reacție. Cred însă că într-o lume profund nedreaptă și inegală, atenția fata de sensibilitățile minorităților de orice gen este o forma fundamentala de omenie. Poate că, fiind toata viată mea parte a tot felul de minorități, am capacitatea de a vedea ceea ce un majoritar nu va vedea niciodată, decât daca are o neobișnuită dotare empatică.

Cu toate cele de mai sus, Domnule Baconschi, îmi declar încă odată în mod public prețuirea pentru Dvs. ca intelectual creștin.

 

Advertisements

Roger E Olson – Remembering the Difference between Patriotism and Nationalism

roger-olson
Roger E Olson

I’ve become increasingly concerned that many American Christians (and perhaps especially evangelicals) confuse patriotism with nationalism to the extent that idolatry lurks close by.

Patriotism is love for one’s country without blinders about its flaws and defects. Patriotism seeks to actualize the highest and best ideals of one’s country which can sometimes look like disloyalty to nationalists. Nationalists tend to confuse “country” with “government” and reject as disloyal all criticism of either. However, criticism of the government can be patriotic. In fact, in America patriotism should be constructively critical toward government. Continue reading “Roger E Olson – Remembering the Difference between Patriotism and Nationalism”

George Orwell – Notes on Nationalism

George Orwell

“Notes on Nationalism” is an essay completed in May 1945 by George Orwell and published in the first issue of Polemic (October 1945). In this essay, Orwell discusses the notion of nationalism, and argues that it causes people to disregard common sense and become more ignorant towards factuality. Orwell shows his concern for the social state of Europe, and in a broader sense, the entire world, due to an increasing amount of influence of nationalistic sentiment occurring throughout a large number of countries. (Source, Wikipedia)

* * *

NOTE: The idea of publishing here Orwell’s text on nationalism came to me while reading today one of the most interesting text on the situation in the Middle East, Chemi Shalev, ‘The increasingly dystopian dialogue of the deaf about Israel’s Gaza operation‘ (I would really encourage you to read this article; thanks to my friend Manu Rusu for this link). I think the topic is still very relevant, not only for the Middle East and Europe in general, but also for the Eastern European context in which I live.

Here is the first part of the text, as a teaser (emphases are mine).

* * *

Somewhere or other Byron makes use of the French word longeur, and remarks in passing that though in England we happen not to have the word, we have the thing in considerable profusion. In the same way, there is a habit of mind which is now so widespread that it affects our thinking on nearly every subject, but which has not yet been given a name. As the nearest existing equivalent I have chosen the word ‘nationalism’, but it will be seen in a moment that I am not using it in quite the ordinary sense, if only because the emotion I am speaking about does not always attach itself to what is called a nation — that is, a single race or a geographical area. It can attach itself to a church or a class, or it may work in a merely negative sense, against something or other and without the need for any positive object of loyalty.

By ‘nationalism’ I mean first of all the habit of assuming that human beings can be classified like insects and that whole blocks of millions or tens of millions of people can be confidently labelled ‘good’ or ‘bad’. But secondly — and this is much more important — I mean the habit of identifying oneself with a single nation or other unit, placing it beyond good and evil and recognising no other duty than that of advancing its interests. Continue reading “George Orwell – Notes on Nationalism”

Darrell Jackson – Nationalism and Evangelical Mission: Issues for Evangelical Leaders

Darrell Jackson
Darrell Jackson

My friend Darrell Jackson has just published a very interesting article on the Lausanne Movement website, on nationalism, a theme of the greatest interest for me. Here is the entire article, for your evaluation.

* * *

In 1861, the Rev James Adderley was a British Member of Parliament. His prayer for ‘national confession’ included the line, ‘We are truly sorry for all the past sins of this nation. We contemplate in deepest contrition the sins of which we are now guilty’.

Australian Prime Minister, Tony Abbot, recently attacked the state-funded broadcaster, ABC, for its coverage of allegations that Australia had been spying on the Indonesian Prime Minister. Abbot complained that the ABC ‘instinctively takes everyone’s side but Australia’s . . . you should not leap to be critical of your own country’. Journalists were left wondering whether their primary loyalty was to accurate reporting of the truth or to the national interest.

The contrast could not be more apparent. Continue reading “Darrell Jackson – Nationalism and Evangelical Mission: Issues for Evangelical Leaders”

Joseph Cumming – A Christian Response to the Rise of National Religious States

Here is a new presentation made during the Christ at the Checkpoint 2014 conference in Bethlehem, Palestina, March 10-14 2014.

Joseph Cumming is Pastor of the International Church at Yale University, and from this base at Yale he works with Muslim, Christian and Jewish leaders and scholars around the world to promote mutual understanding and reconciliation among the Abrahamic faith communities. He travels regularly to the Middle East, Africa, Asia and elsewhere to meet with religious leaders, to speak at conferences and to teach. He has been interviewed many times on Al-Jazeera (in Arabic), in leading media outlets in North America, and in other media outlets in the Middle East, Asia, Africa and Europe. Continue reading “Joseph Cumming – A Christian Response to the Rise of National Religious States”

Try to Imagine the World Without Romania

I guess, without us, the world would be quite a boring place. Though, maybe, also a bit safer.

A combination of truth and empty nationalistic pride, this short video could, nevertheless, make some people think. It may hurt a bit, but it is for the good of humanity. 🙂

Lucian Boia – Minciuna este mitul fondator al României moderne

Lucian Boia

Ce facem cu România?”. Istoricul Lucian Boia este, poate, omul cel mai potrivit să ne explice de ce ajungem mereu să punem această întrebare . Omul care dărâmă mituri şi stabileşte noi recorduri la vânzările de cărţi despre România ne explică de ce suntem ultimii în toate clasamentele continentale.

Paltoanele n-au ieşit încă din şifoniere. Deasupra Bucureştiului, un soare deloc stins îşi joacă ultima mână, un fel de totul sau nimic înainte să se retragă falit din calea iernii. E octombrie, timp pentru dimineţi reci scăldate în lumină, timp pentru întrebări şi pentru răspunsuri.

Undeva în centrul vechi al Bucureştiului, într-un magazin de antichităţi transformat în cafenea, vocea lui Lucian Boia se strecoară printre ceştile amorţite ale unor cafele cu lapte. Boia nu şi-a lansat încă volumul “De ce este România altfel”, mai e o lună până la târgul Gaudeamus. Astăzi, cu paltoanele ieşite din şifoniere, ştim: a fost cea mai bine vândută carte a evenimentului. Vreme de câteva săptămâni, Boia a apărut peste tot în presa centrală, răspunzând întrebărilor reporterilor şi, mai departe, românilor.

De ce este România altfel? Sunt două decenii de când se caută răspunsuri la întrebarea asta, şi cu fiecare căutare oamenii s-au afundat parcă şi mai mult în nisipurile mişcătoare ale cauzelor. Boia are zâmbetul omului care a început să înţeleagă. După ce a demontat atâtea mituri ale istoriei naţionale, Boia reuşeşte în ultimul său volum să explice simplu totul, creionând o istorie a înapoierii. E o istorie care pleacă de la primele formaţiuni statale apărute în spaţiul românesc şi pune punct la izbucnirea isterică din vara anului trecut, când politica românească a săpat tranşee suficient de adânci cât să găzduiască toată populaţia ţării.

Am amânat vreme de aproape trei luni publicarea interviului cu Lucian Boia, pentru că el face parte dintr-o serie editorială, realizată de Adevărul în colaborare cu platforma independentă “România de la zero”, care a necesitat strângerea şi coroborarea unor mari volume de informaţii. A venit timpul să recuperăm din reportofoane şi notiţe cuvintele lui Boia din acea dimineaţă de octombrie.

Vocea istoricului face jaloane printre antichităţile cafenelei din centrul Bucureştiului. Dăm ceasurile înapoi pentru a înţelege:

Nu cred că România este divizată, fiindcă asta ar implica în mintea mea imaginea Franţei, a felului în care este ea divizată de la Revoluţia franceză încoace. Avem o Franţă catolică şi o Franţă laică, o Franţă progresistă şi una conservatoare. Continue reading “Lucian Boia – Minciuna este mitul fondator al României moderne”