- Trezirea/convertirea sau în școala iubirii
Povestea (1): Plecând din crângul în care trăiau Buddha și ucenicii lui, Siddhartha cade într-un somn profund și are parte de experiența iluminării, care-l face să vadă lumea și frumusețea ei simplă dar desăvârșită cu ochi noi, pe care nu-i mai avusese până atunci. Se eliberează astfel de absurditatea negării totale a realității create, în care își trăise până atunci viața și se aruncă cu toată energia sa de om aflat la maturitatea vieții în a se bucura de noul sens pe care tocmai l-a descoperit.
Citat: Privea în jurul său de parcă vedea lumea pentru prima oară. Cât de frumoasă mai era lumea, cât de multicoloră era lumea, cât de stranie și de enigmatică era lumea! Într-însa, aici, se afla albastrul, aici se afla și galbenul, aici se afla verdele, aici curgeau cerul și fluviul, străjuiau pădurile și munții, totul era frumos, totul era enigmatic și magic, iar în mijlocul acestor lucruri se afla el, Siddhartha, cel care se trezea, cel care se afla pe drumul spre sine însuși… „Cât de surd și cât de obtuz am mai fost! își spunea el pășind grăbit înainte. Când cineva citește o scriere, căutând să-i pătrundă înțelesul, nu-i disprețuiește semnele și literele, numindu-le amăgire, hazard sau coajă lipsită de orice valoare, ci o citește, o studiază și o îndrăgește literă cu literă. Însă eu, cel care voiam să citesc cartea lumii și cartea propriei mele ființe, eu, așadar, am disprețuit, de dragul unui înțeles presupus dinainte, semnele și literele, numind lumea fenomenelor o amăgire, numindu-mi ochiul și limba fenomene accidentale și lipsite de orice valoare. Ei bine nu, toate acestea aparțin acum trecutului, căci, iată, m-am trezit, m-am trezit cu adevărat, născându-mă abia astăzi.”
Povestea (2): Primul proiect concret al lui Siddhartha s-a născut din întâlnirea fulgurantă cu frumusețea fragedă a unei tinere femei, la marginea unui sat și apoi din timpul îndelung cu prea frumoasa curtezană Kamala, căreia îi cere să-l primească ucenic în școala iubirii.
Citat: Am venit la tine, Kamala, pentru a-ți spune toate acestea! Tu ești prima femeie cu care Siddhartha vorbește fără să-și plece ochii. Niciodată nu-mi voi mai pleca ochii când în cale îmi va ieși o femeie frumoasă.” Kamala zâmbea, jucându-se cu evantaiul său din pene de păun. Și îl întrebă: „Și Siddhartha n-a venit la mine decât pentru a-mi spune lucrul acesta?” „Pentru a-ți spune lucrul acesta și pentru a-ți mulțumi că ești atât de frumoasă. Și-aș vrea să te mai rog, Kamala, dacă nu te superi, să-mi fii prietenă și să-mi dai lecții, căci eu nu știu încă nimic din arta aceasta în care tu ești meșteră.”
Lecția – Nu există rețete unice sau infailibile pentru identificarea propriului drum în viață. Identificarea lui este un proces euristic în care, la un moment dat, într-o clipă imposibil de anticipat sau de fabricat în mod artificial, acumulările din anii de formare se coagulează într-o iluminare, ca o convertire, care face ca persoana care o experimentează să vadă oamenii și realitatea cu alți ochi, cum nu le-a mai văzut până atunci. Este ca atunci când te-ai îndrăgostit, și dragostea te face să vezi într-o lumină complet nouă nu doar persoana iubită, ci tot ceea ce o înconjoară.
[Această secvență este doar începutul celei de a doua jumătăți a pelerinajului spiritual al lui Siddhartha. Noi însă ne vom opri aici cu lecțiile despre educație. În nuvela lui Hesse sunt ascunse și alte sugestii, pe care vă invit să le descoperiți singuri mai departe.]
* * *
CONCLUZII: Educația – formarea pentru viață și societate, începe în propria familie a copilului, unde se pun temeliile, se formează deprinderile, se exersează disciplinele și se transmit valorile și tradițiile. Scopul educației, care este un proces exigent și anevoios, este nu acumularea de cunoștințe, ci identificarea sensului existenței – dobândirea înțelepciunii. Profesorii/maeștrii/mentorii sunt esențiali, dacă nu chiar indispensabili ca îndrumători și modele pe această cale a formării, a cărei țintă este descoperirea de către fiecare învățăcel a propriei vocații, suprema împlinire a existenței umane. Așa sa ne ajute Dumnezeu!
NOTA: Iata aici intregul text in format PDF, pentru cine este interesat.
Drumul catre sine – Sapte lectii despre educatie, (dupa Hermann Hesse, Siddhartha)