De ce au succes „sectele”?

Reforma a deschis o cutie a Pandorei: confesionalismul; iar noi traim astazi consecintele, ca sa nu sun patologiile acestui fenomen.
Acest soi de analiza ar trebui sa-l face liderii diverselor confesiuni religioase de la noi, mai ales cele evanghelice, dar acestia par sa fie ocupati, deocamdata cu lucrruri mai importante, de pe alte meleaguri. Cu cit mai indepartate, cu atit mai importante. Dumnezeu cu mila!

Cu drezina

(Sursa)

Sunt probabil tot atâtea motive câți adepți ai sectelor există pe lumea asta, dar aș risca niște răspunsuri care au ca punct de referință creștinismul românesc (fie el ortodox dominant sau evanghelic minoritar). Iar prin „sectă” înțeleg aici orice grup care se desprinde dintr-o biserică recunoscută oficial și care poate fi doar separatistă sau eretică în toată puterea cuvântului.

Dacă vă deranjează prea tare termenul „sectă”, din pricina încărcăturii sale peiorative, am putea discuta despre grupări independente, dizidente, care țin să se delimiteze de bisericile din care s-au desprins. Oameni care, invocând versetul cu „doi sau trei” care se adună în numele Domnului, pun bazele unei noi comunități.

Deși nu am făcut o analiză amănunțită, exită totuși câteva lucruri ce se remarcă în cazul celor care întemeiază sau se alătură unei grupări separatisete, când simte că în bisericile oficiale, instituționale nu se mai regăsește și nu mai experimentează o…

View original post 1,318 more words

Marturia crestina in lumea intelectuala – 6

Pericolul fragmentării

În România ne aflăm în pragul unei multiplicări a formelor evanghelice, ce poate duce în 10-20 de ani la apariţia a peste 50 de confesiuni. Biserica are un singur cap, pe Cristos. Iar dacă are mai multe, nu mai este biserică, ci un club, este o schismă, o erezie sau altceva. Fiecare confesiune are, conform propriei tradiţii, diferite structuri ierarhice, organizatorice, ş.a.m.d. Ceea ce ne interesează în această discuţie este însă duhul fragmentării, dihonia care face ca bisericile si confesiunile noastre să se rupă permanent.

Evanghelici si catolici impreuna – I – 1994 -1

Misiunea creştină în Mileniul al Treilea – 1

Copyright © 1994, First Things, mai 1994

Pe măsură ce Mileniul al Doilea se apropie de final, misiunea creştină în istoria umanităţii are în faţă un moment de o extraordinară oportunitate şi responsabilitate. Dacă, în planurile pline de îndurare şi tainice ale lui Dumnezeu, a Doua Venire a Domnului întârzie, intrăm în Mileniul al Treilea, care ar putea constitui, potrivit spuselor lui Ioan Paul al II-lea, ,,o primăvară a misiunii mondiale”. (Redemptoris Missio)

Aşa cum Cristos este unul, la fel şi misiunea creştină este una singură. Acestă misiune unică poate fi şi ar trebui să fie dusă mai departe în diverse moduri. Totuşi, diversitatea legitimă care există acum nu ar trebui confundată cu diviziunile existente între creştini, care îl pun în umbră pe Cristosul unic şi care pun oprelişti misiunii creştine. [1] Există o legătură necesară între unitatea vizibilă a creştinilor şi misiunea Cristosului unic. [2] Ne rugăm împreună pentru împlinirea rugăciunii Domnului nostru: ,,Mă rog ca toţi să fie una, cum tu, Tată, eşti în mine, şi eu în tine; ca şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că tu m-ai trimis” (Ioan 17). Noi, împreună, evanghelici şi catolici, ne mărturisim păcatele împotriva unităţii pe care Cristos o are în plan pentru toţi ucenicii săi. [3]