Desi extraordinar de atragatoare si de fertila, dansul ca metafora a relatiei intre cele trei persoane divine (perichoresis) se bazeaza pe o etimologie gresita. AStfel, termenul teologic nu vine de la grecescul ‘choreUo’, a dansa, ci de la ‘choreo’, a face loc (pentru altul), a contine, etc., de unde deducem ca ‘perichoresis’ inseamna NU a ‘dansa unul in jurul celorlalti’, ci ‘a face loc pentru altii, a (se) intrepatrunde.
Oricum, chiar daca e asa. analogia s-a dicedit fertila atit sub raport teologic cit si spiritual si artistic.

dyo

Darrow Miller (pe care l-am ȋntȃlnit chiar ȋn acest an la Poiana Brașov) ne invitǎ, prin intermediul unor autori interesanți, sǎ reflectǎm ȋntr-un mod mai puțin didactic la misterul Trinitǎții și la acel concept, prea puțin vehiculat ȋntre evanghelicii romȃni, de perichoresis.

Din cartea sa Crescȃnd națiunile ( Editura Aureo Oradea, 2010 – pag.119) – dedicatǎ condiției femeii ȋn societate și ȋn bisericǎ, din perspectiva diferitelor culturi ȋn spațiu și ȋn timp, dar și din perspectivǎ biblicǎ (subiect arzǎtor, nu-i așa?) – rețin aceste fragmente pe tema rolului Sfintei Treimi ȋn modelarea relațiilor dintre noi, oamenii, ȋncepȃnd din bisericǎ, fǎrǎ a ocoli ceea ce noi numim ȋncǎ cu nostalgie, dacǎ nu cu inconștiențǎ, “culturǎ creștinǎ”.

*

Natura Trinitarianǎ a lui Dumnezeu, așa cum aratǎ aceste aspecte ale creației, este cu nimc mai puțin decȃt staticǎ. Clark Pinnok scrie:

Teologii timpurii vorbeau despre Trinitate ca despre un dans, ca…

View original post 130 more words