2009 – Anul reconcilierii

2009-year-of-reconciliation

2009 a fost declarat de Consiliul Mondial al Bisericilor (WCC) Anul reconcilierii.

În cadrul acestei iniţiative, a avut loc la Geneva, în data de 19 februarie o întîlnire publică în care a subliniat rolul profetic şi responsabilitatea majoră a bisericilor creştine în procesele de reconciliere din societatea contemporană.

Concluzia seminarului, a fost că pacea socilă pe care o doresc societăţile noastre este imposibililă fără reconciliere. Aceasta însă. la rândul ei, presupune cunoaşterea adevărului, realizarea justiţiei şi acordarea reciprocă a iertării, în spiritul eticii înalte a Împărăţiei lui Dumnezeu, aşa cum a fost prezentată ea de Mântuitorul în Predica de pe munte.