Rev. Samuel Theodore Kamaleson – In memoriam (1930-2021)

Rev. Samuel Kamaleson

Sam s-a născut în 1930 în Madras (Chennai), într-o familie care era creștină de multe generații. Întâlnirea lui cu Cristos a avut loc însă în timpul studiilor universitare veterinare, în orașul natal, unde a fost marcat de convertirea la creștinism a unuia dintre colegii lui hinduși. După ce și-a luat licența, a făcut studii de teologie, la Asbury și Emory University și apoi a revenit în India, ca pastor al unei biserici metodiste.

L-am întâlnit pentru prima dată pe pastorul metodist indian Sam Kamaleson înainte de 1989, în timpul uneia dintre vizitele lui în România. N-am știut însă că în cursul uneia dintre aceste vizite a fost reținut pentru scurt timp de ofițerii Securității. Nu este însă de mirare, căci era un om de o mare îndrăzneală a credinței. Nu am fost niciodată foarte apropiați, eu fiind destul de sfios în preajma marilor personalități. Spre deosebire de Nelu Peia, împreună cu care, începând din 1995, am slujit alături de alții în Bordul World Vision Romania. Nelu își datora convertirea întâlnirii providențiale cu dr. Kamaleson și a păstrat mereu legătura cu el, deși între ei era nu doar o mare deosebire de vârstă, ci și de structură a personalității.

Mai târziu l-am cunoscut și pe Mano, unul dintre fii săi, care a condus o vreme organizația de microcreditare CAPA, a World Vision International (WVI). Rareori mi-a fost dat să văd un fiu atât de diferit de tatăl său. Apoi, peste ani, al fost coleg de serviciu cu Nicole, soția lui Mano, în echipa regională a World Vision. În 2019 Mano a murit la Kabul în urma unui atentat cu bombă.

După 1989, Sam a călătorit de multe ori în România, sub umbrela World Vision International, al cărei vice președinte devenise în 1974, pentru conferințe pastorale cu caracter ecumenic, așa cum făcuse în zeci de țări ale lumii. În cursul uneia dintre aceste călătorii l-a cunoscut pe cel care era atunci Mitropolitul Daniel al Moldovei, acum Patriarh ortodox al României, cu care a legat o strânsă prietenie.

Sam a fost un mentor pentru o sumedenie de tineri cu care s-a întâlnit în călătoriile sale. Viziunea sa holistă asupra dezvoltării comunitare a jucat un rol inspirator esențial în formarea organizației World Made Flesh (Cuvântul Întrupat), care slujește și în comunitățile sărace din România și Republica Moldova.

Decizia mea de a sluji in WVI, luată în vara anului 1999 are o legătură directa cu Sam Kamaleson, care în acel moment nu mai lucra pentru organizație. Când am primit, de la prietenul meu Chris Shore, pe atunci Director al World Vision Romania, invitația de a aplica pentru poziția de Director pentru credință și dezvoltare pentru regiunea Europei de Est și a Orientului Apropiat, în ciuda faptului că poziția era foarte ispititoare (aveam senzația că fișa postului a fost concepută expres pentru mine, și am aflat cu surprindere mai târziu că nu era așa) avea de rezolvat două dileme majore. Prima avea de-a face cu faptul că, în calitate de membru fondator în bordul Colegiului Wurmbrand din Iași (pe care îl descriam atunci ca pe „cel mai bun lucru pe care l-am făcut în viața mea”), aveam responsabilitatea principală pentru efortul de fundraising, și socoteam că este iresponsabil să părăsesc această poziție fără un înlocuitor. Soluția la această problemă a venit însă rapid și providențial, uuul intre prietenii noștri americani care locuia atunci în Iași oferindu-se, fără a-i spune eu ceva despre dilema mea, să preia această responsabilitate. Peste ani aveam să plătim un preț pentru această ofertă, dar nu despre asta este vorba acum.

A doua mea dilemă era și mai complicată. Cel care trebuia să fie șeful meu în echipa regională a World Vision îmi spusese că dacă primesc această slujbă va trebui să mă mut la Viena, unde era localizată echipa. I-am spus atunci că nici nu mă gândesc la așa ceva, oricât de ispititoare este poziția, deoarece eram implicat într-o mulțime de inițiative în țară, colegiul fiind doar una dintre ele.

A urmat o vară de frământări teribile. Nu reușeam nicicum să mă decid dacă această ofertă era chemarea lui Dumnezeu sau ispita celui rău. Niciodată nu mi-aș fi închipuit că diferența între iad și rai este subțire ca o foaie de hârtie. Timp de câteva luni m-am consultat, fără prea mare folos, cu zeci de prieteni cu privire la această decizie. Spre finalul verii m-am întâlnit pe Sam Kamaleson la o conferință undeva în Europe de est. L-am rugat să-mi acorde câteva minute și i-am împărtășit dilema mea. Văd și acum masa lungă, acoperită de mușamaua de plastic, în sala de mese unde am avut discuția. După ce m-a ascultat, Sam mi-a spus să insist cu decizia mea de a lucra pentru echipa regională, fără a pleca din țară. Argumentul lui suprem a fost: „You should serve from the strength of a community.” (Slujirea ta ar trebui să-și aibă rădăcinile într-o comunitate.)

În octombrie 1999 am mers la Viena pentru interviul final. Vice președintele regional, Philip Hunt, un fost jurnalist australian, maree pasionat de Rene Girard, cel mai bun șef pe care l-am avut vreodată în viața mea, m-a întrebat: „Ei, cum ești.” I-am zis: „Sunt speriat de moarte. N-am avut niciodată în viața mea un interviu pentru o slujbă.” Și am adăugat, glumind, oarecum: „Eu sunt comunist. Nouă ni se dau slujbe și ni se iau slujbe. Nu aplicăm niciodată pentru ele.” La care Philip, râzând, mi-a spus: „Stai liniștit. Ne cunoaștem bine. Nu va fi niciun interviu. Accepți slujba sau nu?” Răspunsul meu, întărit de încurajarea primită de la Sam a fost: „Dacă condiția este să mă mut la Viena, atunci n-o iau.” Spre surprinderea mea, Philip a răspuns: „Stai liniștit. Am socotit și este mai ieftin pentru noi dacă rămâi în Romania.”  La care eu am răspuns: „ Nu știu dacă-mi place argumentul, dar îmi place concluzia.” Și am semnat pe loc contractul de angajare. Fără nicio negociere. V-am spus deja.  Un „comunist” nu negociază. Acceptă sau refuză. Spre deosebire de nenorociții de capitaliști care știu să de vândă mai bine decât fetele de pe centură

Nu știu nici acum dacă am făcut bine sau rău. Nu în privința slujbei. Cu privire laa asta nu am aavut niciodată îndoieli. A fost cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat vreodată. În privința mutării la Viena cred că am greșit. Dacă făceam, veniturile mele ar fi fost cel puțin duble. La fel în privința faptului că nu am negociat nimic. Mai târziu am realizat cât de mult am pierdut din pricina aceasta. Dar ce știam eu? Cum v-am spus, prostovan de „comunist”. 🙂

Advertisement

My World Vision Story – 2 – Joining World Vision Regional Team

world-vision

Joining World Vision Regional Team

Four years later, in the summer of 1999, Chris Shore sent me the job description for a new position in World Vision called, at the time, Regional Director for Christian Witness and Spiritual Formation. He told me: ‘I think this is really for you. I suggest you should apply.’ When I read it I had the definite impression that it was really written with me in mind. The Regional Leader, Philip Hunt, who initiated and applied for funding for this position, turned to the National Directors in his team and asked for suggestions. Since Philip knew me already, as we were involved together in Advisory Board of WV Romania, Chris Shore told him that I could be a potential solution for this position. With Philip’s permission, he sent me the job description.

My feeling, reading that document, was as if all the various strings in my life – my theological interests and expertise, especially in Orthodoxy, my interest in ecclesiology, my ecumenical commitment, my cultural interests, my passion for travel – came together in this position. My wife and my closest friends had the same clear feeling. However, things were not simple at all, as applying for this position would have had major implications on my previous involvements. Continue reading “My World Vision Story – 2 – Joining World Vision Regional Team”

My World Vision Story – 1 – The Early Years

WVROM

My 20 years in WV are drawing to an end – The Early years

It was the summer of 1995. For a year already I had been back to Romania from my theological studies in London. I was teaching theology and hermeneutics, and leading research at what became later the Emmanuel University in Oradea. I was travelling there across the country, for twelve hours by train, East to West, for a week to ten days every month. I had also started working, part-time, on my doctorate, on a theme of Eastern Orthodox theology. It was an exciting time, as we were trying to establish what we hoped will become, in time, one of the best evangelical theological schools in Europe.

Out of the blue, I have received an email message (yes, we already had email at that time!) from Charlie Dokmo, a former Navigator missionary in Eastern Europe, whom I met some time before the fall of communism. He was then the National Director (ND) of World Vision (WV) Romania and was trying to get together an Advisory Board. In view of our common Navigator past, he invited me to join this board. As I have found out many years later, my name was suggested to Charlie by another Navigator colleague, Chris Shore, who was for a few years a missionary under cover in Romania, doing a master’s programme at a Romanian university.

I must confess I knew nothing about WV at that time, but knowing Charlie and reading the documents he sent me I became interested and I joined the board. We were, at the beginning, three Baptists (Rev. Petru Dugulescu, Ioan Peia and myself) and three Orthodox (Fr. Vasile Mihoc, Dr, Pavel Chirila and Dr. Ioan Bocsan). You should have seen how stiff we were at the first meetings, each group sticking together on opposite sides of the table. Yet, in less than a year we became good friends and, by God’s grace, we were able to do together great things.

I remember with great fondness a board retreat we have organised at an Orthodox monastery in Paltinis, near Sibiu. It was really cold and it took some plum brandy and plenty of wood burning to warm us up, but it was worth it. It was really a ‘dreaming dreams’ exercise, with deep discussions, prayer and lots of laughter. It was there that we drafted many of the great things in which we were involved as a board in the coming years.

Among these, probably the most prominent were the three all Romanian churches gatherings that we have organised in Bucharest and Iasi, in 1999 and 2000, under the leadership of the new ND of WV Romania, my good friend Chris Shore. I think such a broadly ecumenical reunion has never happened in the 20 centuries history of the church in my country. I was for thirteen years a member of that group, nine of these while I was also working as a staff member of the regional WV team.

To be continued…

%d bloggers like this: