Confesiunea de la Westminster – 10 – Despre chemarea eficace

Capitolul X. Despre chemarea eficace

1. Pe toţi cei pe care Dumnezeu i-a predestinat pentru viaţă, şi numai pe aceştia, El a binevoit, la timpul stabilit şi acceptat de El, să fie chemaţi în mod eficace, prin Cuvântul şi Duhul Lui, din starea de păcat şi de moarte în care se aflau din fire, la har şi mântuire prin Isus Cristos; luminându-le minţile în mod spiritual şi salvator pentru a înţelege lucrurile lui Dumnezeu; înlăturându-le inima de piatră şi dându-le o inimă de carne; înnoindu-le voinţa şi determinându-i, prin puterea Sa nemărginită, să facă ceea ce este bine; atrăgându-i în mod eficace la Isus Cristos, dar în aşa fel încât ei au venit de bună voie, mişcându-le voinţa prin harul Său.

2. Această chemare eficace îşi are originea numai în harul special şi gratuit al lui Dumnezeu şi nu în vreun lucru pe care El l-ar fi văzut mai dinainte în om, care este în totalitate pasiv în starea în care se află pînă când, trezit şi înnoit de Duhul Sfânt, omul este astfel făcut în stare să răspundă acestei chemări şi să îmbrăţişeze harul oferit şi transmis prin ea.

Orthodoxie vs ortodoxie – 10 – Rolul laicatului in Biserica

Unul dintre fenomenele cele mai interesante, pe plan spiritual, din ultimii ani, în România, este fără îndoială reintrarea laicilor în viaţa activă a Bisericii. …Resurecţia laicatului reprezintă, după mine, speranţa majoră a BOR. În a treia parte a articolului de faţă doresc să mai insist asupra acestui motiv de speranţă…

Interviu: Partea a VII-a – Angajarea socială a evanghelicilor

Andrei Ivan – Cum vedeţi rolul bisericilor evanghelice în societatea românească?

Dănuţ Mănăstireanu – Eu sunt un evanghelic care nu simte deloc nevoie de a fi apologetic. Mă simt foarte bine în pielea mea în România; nu mă simt deloc complexat şi cred că noi avem ceva deosebit şi foarte important de oferit Bisericii şi societăţii româneşti. Pentru ca aceasta să devină o realitate, este însă necesar să întrupăm cu adevărat un gen de etică pneumatică pe care o promovăm la modul teoretic dar care, din păcate, este prea puţin o realitate în comunităţile noastre. Comunităţile ortodoxe şi catolice au şi ele, desigur, ceva deosebit de oferit spaţiului nostru cultural. Consider însă că dimensiunea rigorii morale, care nu se reduce la o etică a exteriorităţilor, ci este una pneumatică, împuternicită de Duh şi însoţită de carisme, mai ales de carisma iubirii şi a slujirii aproapelui, este o contribuţie pe care lumea protestantă în general, şi lumea evanghelică în mod special o pot promova cu mare succes în societatea românească, cu condiţia să fie mai întrupată în mod real în comunităţile noastre.