Procurarea şi răspândirea de literatură religioasă
IO – Aş vrea să trecem puţin la subiectul traficului cu Biblii şi de literatură religioasă din perioada comunistă. Cum intrau, cum se procurau asemenea materiale? E clar că ele nu erau tipărite în România, dar erau în limba română şi au existat persoane, instituţii, au existat, ştiu eu, inclusiv oameni care au suferit din pricina asta. Aş vrea să ne povestiţi pe scurt câteva lucruri.
DM – În anii ‘60, Bibliile erau foarte, foarte rare. Erau familii care nu aveau o biblie în casă. Şi cele care existau probabil intraseră în număr foarte mic, fie erau păstrate din perioada dinaintea regimului comunist, fie fusese introduse câte una prin străinii care veneau în țară. Îmi amintesc că în casa noastră exista până pe la începutul anilor ‘70, doar o singură biblie de mici dimensiuni, moştenită probabil de tatăl meu de la tatăl lui. În anii ‘70, s-a întâmplat ceva care a deschis cumva zăgazurile, dar vreau să spun că înainte de perioada asta, şi după, până la sfârşitul perioadei comuniste, multe cărţi erau distribuite în formă dactilografiată. Cărţile erau traduse – „forget about copyright”, nu-şi punea nimeni probleme de genul ăsta – când cineva ştia engleză, franceză, ştiu eu, şi punea mâna pe o carte bună şi socotea că e bună şi pentru alţii, o traducea, o multiplica la maşină, sau prin accesul la xerox, aşa cum am făcut şi eu în perioada comunistă cu câte o colegă care era dispusă să îmi facă asemenea servicii, sigur contra cost, și, evident, ilegal. Maşinile de scris trebuiau să fie înregistrate. Eu nu am înregistrat-o niciodată pe a mea, nu aveam de gând să fac un asemenea lucruri. Am primit-o de undeva din Elveţia şi am multiplicat enorm de multe materiale pe ea. Deci, cărţile circulau în această formă, un soi de samizdat, dacă vrei… Unele dintre ele au fost publicate mai târziu în ediţii verificate. Continue reading “Danut Manastireanu – Interviu de istorie orala – 9 – Stat si biserica in perioada comunista IV”