Benedict XVI – Spe salvi – fragment de Crăciun

magi-catacombs.jpg

Pavel ilustrează problematica esenţială a religiei de atunci în mod absolut adecvat, atunci când contrapune vieţii „după Cristos” o viaţă sub domnia „elementelor cosmosului” (Col 2,8). În această perspectivă un text al sfântului Grigore din Nazianz poate să fie iluminator. El spune că în momentul în care magii conduşi de stea l-au adorat pe noul rege Cristos, a venit sfârşitul astrologiei, pentru că de acum stelele se rotesc conform orbitei fixate de Cristos[1]. De fapt, în această scenă este răsturnată concepţia de atunci despre lume care, în mod diferit, este din nou în culmea gloriei şi astăzi. În definitiv, nu elementele cosmosului, legile materiei, conduc lumea şi pe om, ci un Dumnezeu personal conduce stelele, adică universul; nu legile materiei şi ale evoluţiei sunt ultima instanţă, ci raţiunea, voinţa, iubirea – o persoană. Şi dacă noi cunoaştem această persoană şi ea ne cunoaşte pe noi, atunci într-adevăr puterea implacabilă a elementelor materiale nu mai este ultima instanţă; atunci nu suntem sclavi ai universului şi ai legilor sale, atunci suntem liberi. O atare conştiinţă a determinat în antichitate spiritele sincere la căutare. Cerul nu este gol. Viaţa nu este un simplu produs al legilor şi al cazualităţii materiei, ci în toate şi în acelaşi timp mai presus de toate există o voinţă personală, există un Spirit care în Isus Cristos s-a revelat ca iubire[2].


[1] Cf. Poemi dogmatici, V, 53-64 : PG 37,428-429.[2] Cf. Catehismul Bisericii Catolice, nr. 1817-1821.

Advertisements

Mesajul Urbi et Orbi 2007 al Papei Benedict al XVI-lea

benedict-xvi.jpg

“Ne-a strălucit o zi sfântă. Veniţi neamuri şi adoraţi-l pe Domnul. Astăzi a coborât pe pământ o lumină mare”
(Liturghia zilei de Crăciun, versul la Evanghelie).

Dragi fraţi şi surori! “Ne-a strălucit o zi sfântă”. O zi de mare speranţă: astăzi s-a născut Mântuitorul omenirii! Naşterea unui copil poartă în mod normal o lumină de speranţă tuturor celor care îl aşteaptă cu nerăbdare. Când s-a născut Isus în peştera din Betleem, o “lumină mare” a apărut pe pământ; o mare speranţă a intrat în inima tuturor celor care îl aşteptau: lux magna cântă liturgia acestei zile de Crăciun. Nu a fost desigur “mare” în felul acestei lumi, întrucât cei care au văzut-o întâi au fost doar Maria, Iosif şi câţiva păstori, apoi magii, bătrânul Simeon, profeteasa Ana: cei pe care Dumnezeu îi alesese. Cu toate acestea, în ascunsul şi în tăcerea acelei nopţi sfinte, s-a aprins pentru fiecare om o lumină strălucitoare care nu apune; a venit în lume marea speranţă purtătoare de fericire: “Cuvântul s-a făcut trup şi noi am văzut slava lui”(Ioan 1,14).

Continue reading “Mesajul Urbi et Orbi 2007 al Papei Benedict al XVI-lea”

Roman Melodul – Din Utrenia la Naşterea Domnului

christmas2.jpg

Betleemul a deschis Edenul; veniţi să vedeţi!
Am găsit în ascuns desfătarea;
Veniţi să primim bucuria Raiului în mijlocul peşterii.
Acolo a dat colţ rădăcina neudată
A cărei înflorire aduce iertare.
Acolo se găseşte fântâna nesăpată
Din care David a voit cândva să bea
Acolo fecioara a născut prunc
Şi a stins pe dată setea lui Adam şi a lui David.
De aceea, haideţi să ne grăbim către acest loc
În care s-a născut un copilaş
Care este Dumnezeu din veac.

Meditaţie de Crăciun – Efrem Sirul, c. 306-373

duccio-di-buoninsegna-nasterea-ih.jpg 

Sărbătoarea naşterii tale seamănă cu tine, Doamne,
Pentru că ea aduce bucurie întregii omeniri.
Bătrânii şi pruncii se bucură laolaltă de ziua ta.
Naşterea ta e celebrată din generaţie în generaţie.
Regii şi împăraţii pot dispărea,
Şi atunci sărbătorile în cinstea lor vor dispărea şi ele.
Dar sărbătoarea ta va rămâne până la sfârşit.
Ziua ta este pricina şi garanţia păcii.

La naşterea ta, cerul şi pământul au fost împăcate,
Atunci când, în ziua aceea, ai venit din ceruri pe pământ,
Ne-ai iertat păcatele şi ne-ai spălat de orice vină.
Ne-ai dat atâtea daruri de ziua naşterii tale:
Un sipet cu doctorie spirituală pentru cei bolnavi;
Lumină spirituală pentru cei orbi;
Paharul mântuirii pentru cei însetaţi;
Pâinea vieţii pentru cei flămânzi.

Iarna, când pomii sunt desfrunziţi,
Ne dai hrana spirituală cea mai bogată.
Când este frig şi pământul este pustiu,
Aduci o nouă speranţă în sufletele noastre.
In decembrie, când seminţele sunt ascunse în pământ,
Toiagul vieţii se naşte în pântecul Fecioarei.

Interviu: Partea a XIV-a – Evanghelicii şi colaborarea cu Securitatea

Andrei Ivan – Cât de util ar fi pentru bisericile evanghelice să discute public despre colaborarea cu fosta securitate a unora dintre membrii şi liderii ei?

Dănuţ Mănăstireanu – Aş putea să dau un răspuns simplu şi să spun că foarte utilă şi absolut necesară, dar n-am să fac asta. Cred că răspunsul la această întrebare trebuie să fie, din nou, unul înrădăcinat teologic. Principiul de la care ar trebui să pornim se află pe primele paginii ale Scripturii, şi mă refer la conflictul dintre Cain şi Abel, în care Cain îşi ucide fratele şi Dumnezeu îi spune: „sângele nevinovatului Abel strigă din pământ la mine şi aşteaptă să se facă ispăşire”.

Continue reading “Interviu: Partea a XIV-a – Evanghelicii şi colaborarea cu Securitatea”

Revoluţia mea. Episodul III – 21-22 decembrie – Am făcut revoluţia la televizor

Am urmărit şi eu, fascinat, ca şi alte milioane de români felul în care Ceauşescu s-a lăsat păcălit de complotiştii din jurul lui, şi a organizat adunarea populară din dimineaţa zilei de 21 decembrie 1989, care avea să marcheze începutul sfârşitului pentru dictatorul comunist din România. N-am aflat decât târziu că unii dintre cei aflaţi la acea adunare n-au mai plecat acasă, ci au organizat baricada de la Inter, în vreme ce alţii, arestaţi în acelaşi loc, au petrecut o noapte de groază la Jilava. Îi îndemn pe cei interesaţi. să asculte cutremurătoarea mărturie a lui Horia-Roman Patapievici despre acea noapte de coşmar. Continue reading “Revoluţia mea. Episodul III – 21-22 decembrie – Am făcut revoluţia la televizor”

Interviu: Partea a XIII-a – Activismul evanghelic

Andrei Ivan – În cazul bisericilor evanghelice, cred că există riscul să-şi piardă sufletul în timp ce câştigă lumea. Spusa aceasta a Domnului Isus Cristos, referitoare la indivizi, poate fi aplicată şi la o instituţie, şi cred că este oarecum justificată. Nu cumva în mijlocul unui activism febril – statisticile sunt din ce în ce mai frumoase, există pericolul ca Biserica să nu fie ceea ce ar trebui să fie?

Dănuţ Mănăstireanu – Se vorbeşte despre evanghelicismul american ca fiind „lat de un kilometru şi adânc de un deget”. Aceasta sintagmă este valabilă în lumea evanghelică absolut peste tot. Am fost în Africa, în Asia sau în America latină şi exact acelaşi lucru se întâmplă peste tot. Trăim în superficialitate, suntem obsedaţi de mărime, de numere, de cantitate, suntem foarte puţin preocupaţi de adâncire, de profunzimi, de introspecţie, de căutarea cunoaşterii profunde a lui Dumnezeu.

Continue reading “Interviu: Partea a XIII-a – Activismul evanghelic”