Despre patologia religioasa a societatii romanesti postcomuniste III

Violenţa – faţeta sociologică a patologiei religioase româneşti

Societatea noastră suferă de incapacitatea cronică de a susţine un dialog coerent şi civilizat, mai ales atunci când participanţii se plasează pe poziţii divergente. Este suficient a urmări multitudinea de talk show-uri care populează (era să spun ‘bîntuie’) micile noastre ecrane, ca să înţelegem cît de gravă este situaţia în acest domeniu.

Tragedia este că acelaşi lucru se întâmplă şi în spaţiul religios, dacă nu cumva acolo fenomenul ia forme chiar mai grave şi mai violente. Continue reading “Despre patologia religioasa a societatii romanesti postcomuniste III”

Advertisements

Despre patologia religioasa a societatii romanesti postcomuniste II

Făţărnicia – latura morală a patologiei religioase româneşti

Imediat după decembrie 1989, este adevărat, cu unele ezitări stîngace la început, am observat ipocrita ‘convertire’ întru credinţa strămoşească a cvasitotalităţii clasei noastre politice, de la stînga la dreapta, şi înapoi. Nu părea să aibă prea mare importanţă faptul că înainte-vreme proclamaseră ateismul drept religie de stat. Vorba ‘ceia, „dacă o cereau interesele partidului” sau ale ţării – şi o cereau din plin – erau gata să se facă frate şi cu… Dumnezeu, numai să treacă puntea electorală.

Continue reading “Despre patologia religioasa a societatii romanesti postcomuniste II”

Despre patologia religioasa a societatii romanesti postcomuniste I

Dintotdeauna religiosul a fost parte integranta a celor mai definitorii preocupări umane. In afara omului, nici o altă fiinţă de sub soare nu se roagă, nu participă la ritualuri cu sens metafizic şi nu-şi îngroapă morţii. Indiferent dacă este vorba de animismul societăţilor primitive sau de sofisticarea teologică a religiilor ce domină acest sfârşit de mileniu, religiosul se manifestă în viaţa omului modern sub cele mai variate şi mai neaşteptate forme.

Înainte de ga aborda problema propusă pentru prezentul articol, dorim să subliniem actualitatea şi necesitatea unei dezbateri pe tema locului pe care trebuie să-l ocupe sacrul în general şi Biserica în particular în societatea românească contemporană. Motivul principal îl constituie faptul că religiosul s-a manifestat în România, începând chiar cu primele clipe ale Revoluţiei din Decembrie, cu o forţă pe care puţini ar mai fi crezut-o posibilă, după cei aproape cincizeci de ani de ateizare forţată.

Alături de amploarea formidabilă a fenomenului, sîntem constrînşi însă a sublinia şi patologia are l-a însoţit si continuă încă s-o facă. Rîndurile care urmează sînt consacrate unei succinte analize a acesteia: Mai precis, ne vom apleca asupra a trei dintre principalele ei forme de manifestare: ignoranţa, făţărnicia şi violenţa.

Continue reading “Despre patologia religioasa a societatii romanesti postcomuniste I”