Un manifest evanghelic

evang_manifesto

Ataşez mai jos textul integral, în limba română al Manifestului evanghelic.

(Traducerea, Daniel Lucescu. Editarea, Elena Goga şi Dănuţ Mănăstireanu.)

un-manifest-evanghelic

Criza economica in perspectiva Vaticanului

angelo_caloia

Angelo Caloia

Site-ul Catholica publică un foarte interesant interviu despre criza economică mondială, cu Angelo Caloia, care răspunde de Institutul pentru Operele Religioase, numit popular “Banca Vaticanului”.

Vă invit să citiţi acest interviu, care abordează criza financiară, aşa cum se cuvine unui creştin, dintr-o perspectivă morală, înrădăcinată în acest caz în doctrina socială a Bisericii Catolice.


Downshifting

downshifting

Aţi auzit de downshifting? Dacă nu, iată aici o definiţie simplă: “practica simplificării stilului de viaţă, cu scopul de a deveni mai puţin legat de bucurile materiale”.

Continue reading “Downshifting”

In memoriam Richard John Neuhaus

richard-john-neuhaus2

Pr. Richard John Neuhaus

La 8 ianuarie 2009 a trecut la cele veşnice, la vârsta de 72 de ani, Pr. Richard John Neuhaus, preot catolic, activist politic şi fondator al cunoscutei şi influentei reviste First Things. Funeraliile vor avea loc marţi, 13 ianuarie 2009, orele 2pm, la Church of the Immaculate Conception, 414 E, 14th Street, New York City.

Continue reading “In memoriam Richard John Neuhaus”

O critica crestina a capitalismului

kulls

În ultimii cinci-şase ani am avut şansa de a conduce o serie de seminarii pe teme unei perspective creştine asupra comunismului şi a postcomunismului în multe ţări de pe patru continente. Din pricină că aspra critică pe care o făceam ideologiei comuniste risca să-i facă pe interlocutorii mei să creadă că, prin aceasta făceam propagandă ideologiei capitaliste, îmi încheiam de fiecare dată seminariile cu o discuţie despre necesitatea unei critici, din perspectivă evanghelică, a societăţii capitaliste de consum şi a ideologiei aflate în spatele acesteia.

Continue reading “O critica crestina a capitalismului”

Brandul Isus Cristos?

marketing_jesus

Amatorii de cafea vor recunoaşte faptul că sigla ingenioasă de deasupra (aflată pe coperta ultimului număr al revistei Christianity Today) nu este altceva decât o variaţie pe tema semnului distinctiv al lanţului american de cafenele Starbucks. Ea sugerează faptul că Isus în particular, şi creştinismul în general au devenit încetul cu încetul, în lumea contemporană, un brand şi o marfă promovate cu toate mijloacele economiei de piaţă.

Continue reading “Brandul Isus Cristos?”

Poveste de groaza cu mafioti romani si sclavi chinezi

chinezi1

Am avut recent privilegiul de a avea la masă trei muncitori chinezi aflaţi la lucru în România, mai precis la proiectul Palas, al controversatului om de afaceri local Iulian Dascălu.

Soţia mea are de mulţi ani un interes special pentru China şi când a aflat că la Iaşi avem muncitori chinezi, a plănuit să ofere câtorva dintre ei o masă caldă, ca să le mai treacă dorul de casă. Printr-o serie de întâmplări providenţiale, Mihaela a reuşit să intre în contact cu câţiva chinezi şi să-i invite la masă. Între chestiunile providenţiale se înscrie şi contactul cu o studentă de origine chineză, care studiază la Iaşi, piesă absolut esenţială în această istorie, deoarece chinezii nu vorbesc nici engleza, nici româna.

Continue reading “Poveste de groaza cu mafioti romani si sclavi chinezi”

Criza financiara – Mesaj adresat guvernelor lumii


Dacă şi marii lideri ai finanţelor lumii apelează la
rugăciune, situaţia este cu adevărat gravă 🙂

15 octombrie 2008
Către: International Herald Tribune
Săptămâna trecută, guvernul american a oferit un ajutor suplimentar de 37,8 miliarde de dolari uriaşei companii de asigurări, AIG, aducând totalul împrumuturilor de salvare, doar pentru acea companie, la aproape 123 miliarde de dolari, în ultimele două săptămâni. Aceasta înseamnă cu 18 miliarde de dolari mai mult decât suma anuală a ajutorului pentru ţările sărace şi de două ori mai mult decât ar fi necesar pentru realizarea Ţintelor de Dezvoltare ale Mileniului (Millennium Development Goals) stabilite pe plan internaţional. În Europa, sumele pentru salvarea instituţiilor financiare au crescut şi ele. Guvernul britanic a utilizat o sumă suplimentară de 50 de miliarde de lire sterline pentru a recapitaliza sectorul bancar britanic, ceea ce reprezintă exact suma de care au nevoie anual ţările sărace pentru a se adapta la schimbările climatice.
Continue reading “Criza financiara – Mesaj adresat guvernelor lumii”

Calatorie in Statele Unite si Afghanistan

În următoarea perioadă voi călători pentru World Vision timp de două săptămâni în Statele Unite (Seattle şi Los Angeles) şi o săptîmână în Afghanistan (Kabul şi Herat). Sper să am destule a vă povesti când revin sau în timp ce călătoresc (funcţie de timpul disponibil şi de accesul la Internet), atât despre felul în care se vede criza financiară mondială de dincolo de ocean, cât şi din spaţiul cel mai fierbinte al lumii actuale.

Date fiind cele doua axe pa care mă voi afla (aceea a capitalismului atotbiruitor 🙂 şi aceea a răului  😦 – continui să mă întreb care este diferenţa; poate reuşesc să aflu de data asta) vă rog să spuneţi o rugăciune penrtu mine, mai ales pentru… prima parte a călătoriei. Cu cea de a doua nu-mi fac mari probleme. Ca de obicei, cplătoresc cu îngerii.

Rămâneţi sănătoşi şi sî ne auzim cu bine, pe blog sau aiurea.