Educatia sexuala – Pledoarie pentru o scoala a iubirii

Platforma media La Punkt a publicat astazi un text al meu despre eduatia sexuala.

Iata aici prima parte a acestui text.

Contextul ideologic

În ultimul deceniu, România este bântuită periodic de patologia infantilă a războaielor culturale care domină societatea americană de mai mult de o jumătate de veac. Cel mai adesea ea sunt exportată aici de românii din diasporă. Unii o fac din convingere și din proprie inițiativă, dar de cele mai multe ori ei acționează ca agenți, conștienți sau nu, ai unor instituții sau grupuri al căror scop este propagarea în lume a propriilor ideologii, fie acestea de stânga sau de dreapta. Alături de ei, o altă sursă importantă a acestui straniu import cultural, fără nicio legătură cu realitățile concrete ale societății românești, o reprezintă românii de diverse orientări formați în America și care au adoptat acolo patimile iraționale care domină acea societate.

Intelectualii din spectrul stângii, de la cei înclinați spre socialism, până la adepții gândirii liberale clasice, privesc cu dispreț și condescendență religiozitatea tradițională difuză a societății românești, pe care o consideră o expresie a caracterului primitiv al unei societăți care nu a asimilat niciodată pe deplin câștigurile modernității. Pe de altă parte, orbiți de strălucirea aparentă a Epocii Luminilor, acești promotori ai progresismului par să ignore cu desăvârșire limitele raționalismului modern, care au fost puse în lumină, chiar dacă fără soluții adecvate, de critica postmodernă.

De cealaltă parte, conservatorii promovează organicitatea și idealizează presupusele virtuți ale societăților tradiționale, îmbrăcate adesea în haina majorității religioase care domină societatea. Acestora li se adaugă uneori populiștii de diverse nuanțe. Oportunismul lor îi face sensibili la ideea că specularea tradiționalismului societății românești le va permite accesul facil la puterea politică. În ultima vreme, sub influența forțelor conservatoare din diasporă, minoritățile religioase de la noi, ba chiar și unii dintre catolici, chiar dacă mai cu sfială, par să se alăture tot mai des frontului tradiționalist creat de intelectualii ortodocși conservatori. Ei sunt asociați în mod straniu în acest demers cu liderii comunităților evanghelice, percepuți până nu demult ca vrăjmași si stricători de neam. Se vede însă că, așa cum spune „cartea sfântă” a machiavelismului, „scopul scuză mijloacele”. Și alții privesc frontul ideologic opus ca pe un agent de corupere morală a societății, și mai ales a celor tineri. De unde acuitatea bătăliei culturale pe care o poartă cu corifeii stângii.

Acesta este contextul care a marcat în ultimii ani o serie de confruntări acute în societatea românească, precum referendumul pentru definirea heterosexuală a familiei, prezența educației religioase în școli, chestiunea teoriilor de gen și, mai nou, problema educației sexuale. Asupra acesteia mă voi apleca în acest text, nu înainte însă de a remarca două lucruri. Mai întâi, terenul acestor bătălii ideologice este de cele mai multe ori școala. Motivul îl reprezintă influența pe care educația o poate avea în formarea sistemului de valori și a moralității unei societăți în proces de secularizare, în care rolul formativ al familiei și al bisericii se diminuează constant. În contextul în care sistemul educațional românesc se află într-o profundă criză, aceste dispute ideologice în loc să ajute, măresc deruta și destabilizează sistemul. În al doilea rând, și extrem de semnificativ, toate aceste confruntări au în centrul lor, în mod direct sau indirect, chestiunea sexualității, cu toate corolarele ei.

Înainte de a continua, și pentru a dezvălui dintru început presupozițiile cu care operez, vreau să afirm în mod explicit că nu sunt conservator, deși apreciez unele dintre valorile afirmate de conservatorism, precum importanța spiritului comunitar (atunci când nu devine colectivism), contribuția tradiției (dar nu tradiționalismul sau paseismul) și organicitatea (când este exprimată holist, nu ca scuză pentru spiritul reacționar). Eu sunt mai degrabă un om de centru-stânga, adept al socio-liberalismului, și sunt perceput ca progresist, atât în plan politic cât și religios. Nu mă identific însă total nici cu spiritul progresismului, mai ales atunci când acesta se manifestă în mod agresiv și arogant, promovând utopiile și miturile prăfuite ale unei modernități obosite.

Cititi AICI restul acestui text.

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s