A fost odata un SSJ

Revista Convergente a publicat astazi un text al meu in care evoc, din unghi personal, istoria Salt Street Journal, probabil prima publicatie virtuala a evanghelicilor romani.

Iata aici un mic fragment din articolul meu:

Nu sunt prieten cu numerele. Nu mă întrebați de ani și date, că mă lasă rece. Așa fiind, mă și întreb cum voi putea duce la capăt isprava pe care mi-am propus-o de a-mi scrie memoriile. Ce și cum va ieși, om vedea. Dar sigur va fi ceva nu despre cifre (chiar dacă nu le voi ocoli, acolo unde este nevoie de ele), ci mai degrabă despre oameni, idei, sentimente, relații, și altele asemenea.

Teo m-a provocat să scriu despre Salt Street Journal, foarte probabil prima revistă digitală evanghelică din România. Ba chiar mi-a mulțumit că am acceptat imediat s-o fac. Dar cum aș fi putut refuza așa ceva, când este vorba de prietenul meu Edi Orășanu, unul din cei mai stranii și mai interesanți oameni pe care i-am întâlnit vreodată? Am eu o teorie, poate ați aflat deja despre ea, cum că Dumnezeu se dă în vânt după oamenii stranii. Iar pe mine, un om absolut banal, asta mă umple de invidie. Unde mai pui că Yahweh pare să aibă chiar o predilecție pentru ei. Dacă aveți îndoieli, uitați-vă la profeți. Unul se roagă de mama focului în pântecele unui chit; altul se însoară, de dragului mesajului simbolic, cu o fată de pe centură; celălalt umblă vreo trei ani gol pușcă prin agora, în vreme ce unul dintre ultimii umbla înțolit cu haină aspră, din păr de cămilă și mânca numai gângănii și miere din stâncă. Ecologist avant la lettre tipul. Nici nu-i de mirare că a sfârșit cu capul pe o tingire, separat chirurgical de trup, a la Beuran. Ca să nu mai vorbim de faptul că Dumnezeu însuși a trebuit să pună ceva frână poveștii la un moment dat. Se adunau deja prea multe stranietăți și erau prea multe lucruri de explicat unor oameni care se dădeau în vânt mai degrabă după platitudini.

Nimic mai străin de platitudine ca Edi și SSJ-ul lui. Edi a fost prin excelență un autodidact. Cititor avid și extrem de creativ, dar destul de instabil și inconsecvent, ca mai toți artiștii, Edi asimila în modul lui absolut unic tot ceea ce „îngurgita” sub raport intelectual, de la teologie, la roman sau poezie, cu care a și cochetat în mod constant. Inclusiv textele lui în proză erau permanent bântuite de lirism. Edi a crescut în mediul Bisericii baptiste din strada Sărăriei, în care mi-am trăit și eu tinerețea revoluționară, până în 1989. De aici și numele revistei. El însă n-a fost niciodată omul unei singure surse. Una dintre relațiile cele mai productive în ceea ce-l privește, a fost, cred eu, aceea cu Dănuț Jemna, deși fobia constantă a acestuia pentru spațiul virtual nu l-a lăsat să fie prea încurajator în aventura numită SSJ. Această sarcină a rămas în seama unui prieten al lui Edi mult mai înclinat înspre gregar decât academicul serios menționat mai sus. Cine este acela vă las să aflați mai degrabă din declarațiile redactorului SSJ.

Sincer să fiu, n-am îndrăznit niciodată să-l întreb cum s-a născut ideea revistei în capul lui. Sau poate mi-a spus și am uitat. Se mai întâmplă după 65 de ani. Vedeți voi. Oricum, ideea a fost a lui de la început până la sfârșit. Dar mai bine vă spune el despre asta. Eu prefer să vă spun ce știu mai bine.

Cititi AICI textul integral.

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s