- Între învățătură și maestrul învățător
Povestea: Siddhartha și Govinda merg în căutarea lui Buddha, Iluminatul, cel care părea să fi descoperit secretul despătimirii și al cufundării în absolut. Întâlnindu-l, Siddhartha nu se lăsă copleșit de învățătura lui, căci învățătura nu mai avea nicio atracție pentru el, dar fu absolut fascinat de faptul că Buddha era perfecta întrupare a învățăturii pe care o propovăduia.
Citat: „Azi vom asculta învățătura din gura lui”, spuse Govinda. Siddhartha nu răspunse. Învățătura nu-i trezea curiozitatea, nu credea că aceasta îl va îmbogăți cu ceva nou… Se uită însă cu atenție la capul lui Gotama, la umerii săi, la picioarele sale, la mâna lui ce atârna calm și avu impresia că fiecare falangă de la fiecare deget al acestei mâini era învățătura însăși, iradiind, respirând, emanând, răspândind cu strălucire adevărul. Bărbatul acesta, acest Buddha, era întruchiparea adevărului, chiar și în cea mai mică mișcare a degetelor sale. Omul acesta era un sfânt. Siddhartha nu venerase niciodată un om atât de mult, nu iubise niciodată un om atât de mult ca pe acesta.
Lecția – Înțelepciunea, în sensul ei suprem, nu se poate învăța ca o lecție. Ea se ia, ca gripa, de la cineva care „suferă” de această condiție unică. Informațiile pot fi preluate de oriunde (Google știe oricând mai multe decât cel mai bun profesor). Dar scara valorilor și trăirea autentică nu pot fi însușite decât de la un maestru uman, oricât de imperfect ar fi acesta. Formarea deplină pentru viață nu poate fi învățată decât de la cei care o întrupează.
Persona 