Procesul comunistilor din Romania – Cateva consideratii preliminare

Marți 8 mai a avut loc la Palatul culturii din Iași lansarea publică a Proiectului „Procesul comuniștilor”, coordonat de Universitatea Petre Andrei (UPA), împreună cu Institutul de Studiere a Ideologiilor și derulat în colaborare cu mai multe instituții:, Academia Română, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, Editura Institutului European, Primăria Municipiului Iași etc.


Georgeta Condur

Proiectul este prevăzut a se desfășura pe durata a doi ani și jumătate, având trei componente: cercetare, judiciară și editorială. Evident, este vorba mai degrabă de un „proces moral”, cei mai mulți dintre cei vizați nemaifiind în viață. Cum însă în România (precum și în celelalte țări foste comuniste) nu a avut loc un proces de decomunizare, asemănător celui de denazificare în Germania, după căderea regimului hitlerist, consider că acest demers este unul salutar și absolut necesar, dat fiind că tinerele generații sunt din ce în ce mai ignorante cu privire la trecutul recent. Mai multe detalii despre proiect puteți găsi pe situl web al acesteia.

În cadrul evenimentului menționat, doamna Georgeta Condur, prorector al UPA, a dat citire sesizărilor adresate procurorului în legătură cu răspunderea celor doi principali lideri ai României din perioada comunistă, Gheorghe Gheorghiu Dej și Nicolae Ceaușescu pentru crimele și celelalte orori săvârșite de regimul comunist, sub conducerea și la comanda acestora, împotriva cetățenilor propriei țări.


Imagini din audiență

 

A urmat un scurt cuvânt al procurorului, în care acesta a sugerat că, dată fiind complexitatea cazurilor discutate, pentru a ușura cercetarea și abordarea juridică, problematica ar putea fi împărțită într-un număr de cauze distincte. Deși nu sunt jurist, mie această sugestie mi s-a părut una de bun simț. De exemplu, o cauză distinctă legată de persecuția religioasă ar putea asigura o analiză mult mai aprofundată decât abordarea acesteia la comun cu altele, unde riscă să fie tratată la categoria Diverse. Nu de aceeași părere a fost însă domnul Radu Preda, Directorul IICCMER.

În discursul său, singurul mai substanțial dintre cele care au urmat, și profitând de faptul că în această perioadă se împlinesc 200 de ani de la nașterea lui Karl Marx, domnia sa și-a început discursul deplângând faptul că în ciuda ororilor și a milioanelor de victime înregistrate în țările comuniste, continuă să existe încă interes în gândirea autorului german, mai ales în tânăra generație de intelectuali, care nu au trăit prea mult din experiența comunistă. Trec repede peste faptul că ar trebui să facem distincție între interesul academic pentru gândirea unui autor care a avut un impact major în ultimele două secole de istorie –dacă în bine sau în rău, aceasta este o cu totul altă chestiune, și problema condamnării regimurilor comuniste criminale, cele două neexcluzându-se deloc una pe alta într-o lume normală și democratică.

A doua chestiune abordată de directorul IICCMER în discursul său este una asupra căreia aș vrea să mă aplec cu mai multă atenție. El îi reproșa procurorului menționat mai sus că postularea complexității procesului de analiză a caracterului criminal al regimurilor comuniste este una dintre cele două obiecții majore aduse împotriva unui asemenea acestui proces de condamnare a crimelor comunismului de către detractorii acestuia. Observ aici o eroare de logică elementară, bazată, cred eu, pe o gândire de tip maniheist. Faptul că detractorii procesului de condamnare a crimelor comunismului formulează această observație nu spune absolut nimic despre legitimitatea sau nelegitimitatea procesului, indiferent dacă observația respectivă ea este folosită sau nu de aceștia ca o obiecție împotriva procesului în sine. Mai mult, aș spune eu, complexitatea problematicii analizate este o evidență. Negarea ei, inclusiv (sau mai ales) în baza unei ideologii anticomuniste, este aberantă și nu va face niciun serviciu cauzei adevărului.

 

A doua obiecție menționată de domnul Preda ne confruntă cu o dilemă si mai complicată – una de natură etică, de această dată. Obiecția se referă la faptul că nu doar activiștii comuniști și securiștii sunt de vină pentru comunism, ci întreaga societate. Cu alte cuvinte, un asemenea raționament ar conduce în mod inevitabil la generalizarea atât a vinovăției, cât și a responsabilității. De aici ar decurge că este imposibilă condamnarea responsabililor. Directorul IICCEMER ne-a spus în acest sens că regimul Iliescu s-a spălat pe mâni de comunism împușcându-l pe Ceaușescu și pe soția lui, pentru a evita judecarea și condamnare a două milioane de oameni (presupun ca acesta este, din perspectiva sa, numărul prezumat al celor vinovați; eu unul aș fi curios să văd calculele și să înțeleg criteriile în baza cărora a ajuns la acest rezultat).

 

Așa cum spuneam, această perspectivă ne face să ne confruntăm cu o dilemă etică majoră, dar ne și forțează, din nou, să negăm o evidență. Este, cred eu, un fapt incontestabil că fără asentimentul nostru tacit (de bună voie sau de nevoie – din nou, asta nu are absolut nicio importanță aici), comunismul nu ar fi fost posibil în Europe de Est. Dacă întreg poporul ar fi opus rezistență pasivă, nici un regim, oricât de opresiv ar fi fost acesta, nu ar fi putut încarcera întreaga populație a țării. Adevărul incontestabil este că, în diverse grade, poporul român în ansamblul său a cedat în fața comunismului.

Aceasta nu înseamnă nicidecum toți suntem vinovați, în egală măsură. Ceaușescu (și consoarta sa) ca lideri poartă cea mai mare răspundere, urmați apoi de activiști și securiști (oricâți vor fi fost aceștia), și ei, în diverse grade. După ei, urmăm și noi, în diverse grade de răspundere, indiferent dacă este vorba de foști simpli membri de partid, uteciști, pionieri sau simpli cetățeni. Disculparea grosso modo a majorității populației nu poate sluji adevărului, ci doar unui anume soi de talibanism anticomunist, care nu se simte satisfăcut decât atunci când vede sânge; cu condiția ca cei care aplică mecanismul să fie complet disculpați la finalul acestuia. Prin acest mecanism victimar (dacă este să ne amintim de teoria lui René Girard), comuniștii și securiștii sunt transformați într-un soi de țapi ispășitori, armonia socială este aparent restabilită, cel puțin pentru o vreme, dar ansamblul populației nu va fi învățat nimic din această experiență, riscând să o repete la infinit, ori de câte ori vor considera că circumstanțele istorice îi vor constrânge la asta.

 

Chestiunile pe care le discutăm aici țin de problematica complexă a justiției de tranziție, o disciplină academică respectabilă, cu o bibliografie uriașă. Fără explorarea conceptuală a acestui domeniu, precum și a diverselor modele posibile pentru abordarea problematicii tranziției postcomuniste, mă îndoiesc că inițiativa lăudabilă și absolut necesară a „procesului comuniștilor din România” va avea succes, dar, mai ales că va avea un efect vindecător asupra țesăturii sociale a societății românești, atât de serios destrămată nu numai de comunism, dar și de cei 25 de ani de tranziție quasi-ratată.

Exemplul Comisiei pentru  Adevăr și Reconciliere din Africa de Sud ar putea fi emblematic pentru ceea încearcă să realizeze echipa din spatele acestui proiect. El ne vorbește în mod elocvent despre importanța definirii scopurilor (nu în primul rând punitiv, ci mai degrabă curativ; nu orientat spre răzbunare, ci spre restaurarea relațiilor), dar și despre impactul pe care îl are, în mod inevitabil, natura mijloacelor folosite (cunoașterea adevărului și iertarea răului, atât cât este omenește posibil, fără însă a pierde din vedere necesitatea compensării victimelor și răspunderea penală a celor vinovați).

Sper din toată inima că cei implicați în acest proiect vor aduna în jurul lor un soi de „sfat al înțelepților”, și că nu se vor lăsa influențați în acest proces de înclinațiile fundamentaliste ale anticomuniștilor de paradă, atât de populari astăzi în spațiul politic al dreptei, care sunt la fel de pernicioase, dacă nu cumva este chiar mai vicioase, prin efectele lor, decât negaționistul naiv și infantil al stângii.

 

Advertisements

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

One thought on “Procesul comunistilor din Romania – Cateva consideratii preliminare”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s