Iconoclasmul evanghelic și nevoia instinctivă de simboluri

Teo, despre ambiguitatile iconoclasmului evanghelic. Subrezirea lui, binevenita, este bazata, din pacate, nu pe considerente teologice, ci mai degraba social-politice, deci circumstantiale si neperene.

Cu drezina

Cu 30 de ani în urmă, ar fi fost de neconceput să pui vreo cruce măcar pe unele biserici baptiste sau penticostale. Azi majoritatea celor pe care eu le-am văzut au o cruce mai stilizată sau mai clasică așezată într-un loc vizibil. Cu toate acestea însă, evanghelicii rămân și se definesc drept iconoclaști (chiar dacă nu folosesc exact acest termen).

În general, evanghelicul obișnuit are o atitudine critică față de icoane, statui și alte imagini sau simboluri menite să reprezinte realități spirituale ori personaje din istoria biblică sau a Bisericii. Și totuși, există deja o formă de „artă” a bisericilor evanghelice. În anii dinainte de căderea comunismului dominau, cel puțin în Transilvania și toată zona de vest, baptisteriile cu apă curgătoare, unde, cum remarca cineva, lumina putea să cadă simultan din toate direcțiile. În cazul penticostalilor, era obligatoriu și un porumbel coborând pe niște raze.

Chiar și cu bradul de…

View original post 689 more words

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s