Dănuț Mănăstireanu, „Cred întru una sfântă, catolică și apostolică Biserică” – istoria unui pelerinaj spiritual în spațiul românesc al Reformei

Iata aici inregistrarea prezentarii pe care am facut-o marti 31 octombrie, la Institutul Teologic Baptist din Bucuresti, in cadrul sesiunii de comunicari ocazionata de comemorarea a 500 deani de la inceputurile Reformei protestante.
Este un text mai putin academic si mai degraba biografic, pe care l-am considerat un fel de datorie de onoare fata de o traditie eclesiala pe care am parasite-o, dar in care am trait cea mai mare parte a vietii mele eclesiale, si care a contribuit in chip major, alaturi de citeva alte surse, la conturarea identitatii mele crestine.

Cei interesati pot citi textul integral al prezentarii la link-ul de mai jos.

Danut Manastireanu – „Cred intru una, sfanta, catolica si apostolica Biserica” – Istoria unui pelerinaj spiritual in spatiul Reformei – Bucuresti

Istorie Evanghelica

„Cred întru una sfântă, catolică și apostolică și Biserică” – istoria unui pelerinaj spiritual în spațiul românesc al Reformei a fost titlul prelegerii susținute în cadrul Conferinței științifice Reforma protestantă și limbajele credinței organizată de Facultatea de Teologie Baptistă, Universitatea din București în data de 31 octombrie 2017. Evenimentul a fost organizat în contextul celebrării a 500 de ani de Reformă protestantă.

View original post

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

One thought on “Dănuț Mănăstireanu, „Cred întru una sfântă, catolică și apostolică Biserică” – istoria unui pelerinaj spiritual în spațiul românesc al Reformei”

  1. De mult nu am citit ceva cu așa mare plăcere. Mulțumesc de postarea versiunii scrise, eu „aud” mai bine cu ochii, fiindcă pot procesa în ritmul meu… 🙂

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: