Luther nu are loc la noi în biserică

Teo iarasi ‘calca in strachini’, cum zicem noi la Moldova, ristind adevaruri nu prea comode despre avatarurile corifeilor Reformei. Ma tem ca talibanii reformati iarasi il vor arde pe rog. E adevarat ca l-au mai ars de vreo citeva ori si tot nu s-a invatat minte. O fi avind, ca pisicile, o mie de vieti de ‘eretic’.

Cu drezina

(Sursa) Întâlnirea dintre Luther și Cajetan (Sursa)

Când Luther a virat dinspre catolicism către ceea ce avea să devină protestantismul, a luat o seamă întreagă de decizii care, privite retrospectiv și din interiorul mișcărilor creștine pe care le-a nășit (mai ales indirect), sunt apreciate și puse într-o lumină pozitivă.

Mai mult decât atât, chiar și „păcatele” îi sunt trecute mai ușor cu vederea în numele marelui bine pe care l-a făcut: adică a deschis drumul pentru noi – copiii, nepoții și strănepoții Reformei. Cum altfel l-am putea privi pe părintele nostru?

Dar, dacă am încerca totuși să privim și din cealaltă perspectivă deciziile lui, poate că ar fi un exercițiu revelator. Atenție, nu vreau nici să dimiunez meritele lui Luther, nici să-i pun la îndoială realizările și statura providențială.

Din perspectivă catolică, multe dintre acțiunile sale pot (și au fost) privite ca subversive, răzvrătite, iar la limită chiar eretice…

View original post 898 more words

Advertisements

3 thoughts on “Luther nu are loc la noi în biserică

  1. Ma ateptam la chestii mai semnificative. Faptul ca un tinar cinta sau nu cinta nu se poate compara cu dimensiunea teologica a contestarilor pe care Luther le-a adus bisericii catolice. De-acord ca Luther n-ar fi primit bine la baptisti (eu sunt baptist) poate la penticostali. Dar nici Iisus sau Ioan Botezatorul n-ar fi-! atit de mult ne-am indepartat de umblarea cu Dumnezeu! Cam bizar mi se pare argumentul liebrtatii de constiinta. Pina acum la baptistii nu poti sa ai libertate de constiinta contrar Scripturii (si asta multumita lui Luther). Mai nou, baptstii au libertate de constiinta sa accepte homosexualismul fara sa le pese de Scriptura dar asta contrazice doctrina baptista in sine.
    Pe mine ma surprinde forta lui Luther de-a lupta contra unui sistem atit de puternic la vremea sa (biserica catoilca); fara Dumnezeu n-ar fi avut cum sa cistige. Asta este insa fara echivalent in vremea noastra; poate doar daca cineva ar putea reforma islamul -mai ales pe cel siit.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s