Acum vreo saptamina, dupa ce am terminat lectura romanului Sarbatoarea corturilor, i-am transmis autorului urmatoarele prime impresii, pe care vi le impartasesc acum si dvs.
* * *
Dragul meu prieten,
Am reusit, in sfirsit, sa termin de citit cartea (mult mai tirziu decit am planuit, din pricina unor urgente).
Asa cum mi se intimpla intotdeauna dupa lectura unei carti mari, ma simt putin anesteziat de multiudinea de simtaminte si ginduri care ma navalesc. Imi va lua ceva vreme sa ma dezmeticesc. De aceea probabil nu ma voi apuca imediat sa scriu despre ea. Trebuie sa las sa treaca macar citeva zile, ca sa ma limpezesc putin.
Chiar daca nu am fost foarte aproape de aceasta miscare, in ciuda conexiunilor de familie, contextul in care se dezvolta povestea este unul in care eu insumi am crescut si mi-am trait pasiunile si dezamagirile, intrebarile bulversante si jumatatile de raspunsuri. Multi dintre cei pe care ii amintiti explicit sau aluziv in carte, sunt oameni pe care i-am cunoscut, iar unii mi-au fost chiar prieteni. La fel, imi sunt familiare unele dintre locurile, bisericile sau evenimentele amintite. Lectura acestei carti a fost pentru mine prilejul unei calatorii in timp, pentru care am fost oarecum pregatit sufleteste, pentruca inainte de a veni in America am vizitat satul in care am crescut, la bunici, pina la virsta de patru ani.
Cartea asta este, deci, (si) despre mine. De aceea nu-mi va fi usor sa scriu despre ea. Dar trebuie s-o fac. Aproape ca pe un exorcism. Mi-as dori acum sa fiti aici si sa facem o plimbare de citeva ore, in care sa povestim despre ea, iar apoi, intorsi acasa, sa ma adastam altele citeva in fata unei sticle de vin (tocmai am deschis un Zinfandel rosu de California – o bunatate). Dar nu sunteti aproape, asa ca voi adormi singur cu gindurile mele (plimbarea, mult prea scurta, am facut-o deja, singur). Ramin insa cu speranta ca ne vom vedea cindva, din nou, si vom putea povesti pe indelete despre Sarbatoarea corturilor, dar si despre cartea de memorii pe care o planuiesc de citiva ani, si pe care lectura cartii dvs. m-a incurajat sa n-o mai amin.
Mii de multumiri pentru acest dar pretios [domnul Morar mi-a facilitat obtinerea de la Polirom a unui exemplar al cartii, care nu iesise inca in librarii inainte sa plec eu in America]. Sa ne vedem sanatosi, de preferinta la Iasi, desi nu mi-ar displacea nici in Franta, de care mi-e tare dor.
Danut Manastireanu
PS Va urma.
Persona 
Multumesc. La fel.
LikeLike
Nici eu nu am competenta literara. Mi se pare insa ca sunt vizibile calitatile literare. As aduce un argument: personajele sunt creatia imaginara a autorului. El nu reporduce viata; o recreaza. Da, porneste de la un caz real…. dar fara ca IT Morar sa fi cunoscut direct personajele decit dupa cum zice el pe informator si asta la multi ani dupa evenimente. Eu am cunoscut pe multe din personajele grupului; nu, nu pe toti.
PS- Nu stiu cine va fi fost informatorul Dupa deductia mea, el a jucat un rol secundar in grup.
LikeLike
Somn usor!
LikeLike
Desigur, domnul meu, adevarul nu este o chetiune de statistica, dar intelepiunea populara spune ca atunci cind doi imi spun ca sunt beat, intelept este sa merg sa ma culc. Din precauie elememtara.
LikeLike
Nu, nu sunt criticul, e doar o coincidenta. Eu am exprimat doar o opinie si nici macar nu tin sa am dreptate. Poate nici nu am, dar acest lucru nu se demonstreaza prin dreptul majoritatii de a stabili o directie. Cu cele bune.
LikeLike
Domnule Paul Cernea (nu stiu daca este vorba, cumva, de criticul literar cu acelasi nume),
Eu nu am facut consideratii literare asupra cartii, deoarece nu am decit competente amatoricesti in domeniu. Specialitatea mea este teologia. Si din aceasta perspeciva, cartea este mai mult decit interesanta. Am republicat insa destule recenzii pe acest blog ale unor oameni competenti in materie de critica literara, si absolut niciunul dintre ei nu face o critica negativa atit de transanta acestei carti a lui Ioan T Morar, sau a celorlalte carti ale lui. Si, cu toate ca sunt adeptul libertatii de opinie, inclusiv a celor mai putin justificate, trebuie sa realizati ca va aflati in minoritate in aceasta chestiune. Ceea ce, banuiesc, nu va deranjeaza. Asta insa este problema dvs. Eu am aprobat comentariul dvs, asa cum fac cu toate cele exprimate decent si civilizat, indiferent daca sunt sau nu de acord ccu el. O zi buna sa aveti.
LikeLike
Îmi pare rau ca în recenzie si în comentariile postate nu se vorbeste despre valoarea literara a cartii, ci despre subiectul dezbatut. Pentru mine, cartea este de-o banalitate absoluta, faptul ca se inspira dintr-un caz autentic întâmplat unui grup minoritar-religios nu poate sa o faca mai interesanta. Nu este o tema, domnilor. Nu este primul roman absolut nesemnificativ publicat si promovat de Polirom, în timp ce alti autori cu adevarat valorosi nu au loc aici. Dar Ion T. Morar este prietenul lui Mircea Mihaies si, chiar daca nu are nici un talent literar(scrierile lui au mai mult un aspect jurnalistic, probabil autorul confunda literatura cu scheciurile scrise pentru Divertis, care erau cu totul altceva) asta conteaza. Eu am dus lectura pâna la final pentru ca asa fac eu cu orice carte pe care apuc sa o încep. La fel am facut si cu o alta carte a aceluiasi autor, Negru si Rosu – de-a dreptul penibila. Iata cum se “îmbogateste” literatura româna cu un alt subprodus, saracindu-se.
LikeLike
Pe mine miscarea janista m-a interesat pt c-a avut un impact asupra mea. AM scris putin si cu teama despre ea. De ce-am scris? Pt c-am ajuns la virsta la care trag concluzii in viata. Deznodamintul -pt mine- al acestei istorii s-a produs la 40-45 de ani de la evenimente. Nefiind documentara, Sarbatoarea Corturilor n-avea cum sa-mi clarifice ceva. Am privit-o doar ca un evanghelic. Lectia de viata pt mine s-ar fi putut aplica celor ce-au parasit baptismal pt a se atasa trup si suflet Strajerilor sau altor miscari carismatice. (Si janismul a fost la origine o miscare carismatica chiar daca lucrul acesta nu rezulta din carte). Nimeni nu vrea sa invete din istorie. Cei mai mutli ce l-au urmat pe Jan atunci si pe Strajeri (ori alte miscari) sunt tineri in cautare asa cum sunt eroii lui IT Morar. Dar nu toti sunt, de exemplu Iosif Tzon. Ca si tzonist am fost surprins neplacut nu de pasul in sine ci de entuziasmul (pt un octogenar) care dintr-o data a gasit “cei mai frumosi oameni” pe care i-a intilnit el vreodata. E normal ca tinerii sa se simta atrasi pina dincolo de rational de lideri carismatici (la figurat) dar mai putin normal pt noi cei cu parul alb. Dincolo de acest modest amanut ar fi multe de spus fara insa o legatura cu aceasta carte. In ce-i privestre pe baptisit- desi e greu- cea mai buna (pragmatic vorbind) e reactia evreiasca. Adica sa lasi miscarea sa se rasufle de la sine; nu, nu va disparea dar isi va diminua impactul. O opozitie vehementa mareste interesul celor ce cauta; iar discreditarea prin birfa –pe linga faptul ca e pacat- indigneaza si indirjeste pe cautatori.
PS: si dvs.
LikeLike
Nici nu pretind ca sunt obiectiv. Nu impartasesc acest ideal iluminist. Cred in subiectivitatea asumata, chiar daca refuz subiectivismul (o totusi o diferente radicala intre ele).
Din persepectiva literara, singura, cred eu, care conteaza in acest caz, nu aveti dreptate. Din perspectiva religios-confesionala se schimba treaba, dar asta nu are nimic de-a face cu romanul. Ea ar fi valabila doar in cazul unei naratiuni istorice, ceea ce aceasta carte nu este.
Sa fiti iubit.
LikeLike
Sunteti simpatic dar subiectiv…de parca am fi intr-o dezbatere electorala. Eu am simpatie personala pt Biju chiar daca nu am fost vreodata intr-o relatie apropiata si daca el n-a fost incintat de criticile mele. Nu am nicio intentie sa il atac sau sau provoc nu’sce furtuna virtuala. Dezbateam doar o carte pe care eu am citit-o cu mai multa atentie decit altii din varii motive.
LikeLike
Faptul ca nu stim noi de asa ceva, nu face acest fapt implauzibil. Intrebarea este daca acest episod este incompatibil cu amsamblul povestirii, si eu cred ca nu este. Restul sunt specculatii si eventuale orgolii ranite.
LikeLike
Dvs sunteti si teolog si cunoscator al miscarilor evanghelice. Cu toata diversitatea lor, cu toate minisectele care s-au desprins din ele, ati mai auzit vreodata de cineva sa se inchida intr-o camera enagra? In afara de -posibil Lenin? Nu e chair atit de simplu sa prezinti o fictiune intr-un cdru ce aracterizeaza in mare parte viata noastra in comunism si sa grefezi pe ea ceva strain ei.
LikeLike
Asa cum am spus deja de citeva ori, aceasta este o carte de (semi)fictiune, ceea ce inseamna ca autorul are libertatea de a scrie ce doreste.
Ar fi putut sa fie si altfel, daca cei care au fost implicati cu janistii sau le-au fost apropiati nu erau dominati de paranoia securistica. A incercat si Biju si am incercat si eu sa-i conving pe unii sa vorbeasca cu el despre janisti, dar n-a fost chip. Asa ca e bine sa se multumeasca cu ce ai iesit. Asta li se datoreaza si lor si ar trebui sa-si asume rezultatul, la care au contribuit, prin tacere patoloogica. Cine stie, poate vor invata ceva din asta. Desi m-as mira sa fie asa.
LikeLike
Exista un aspect bizar ce apare in finalul cartii. Nu stiu de ce IT Morar l-a introdus; evident, fiind fictiune autorul poate scrie ce vrea. Este totusi nejustificat ca pornind de la un personaj real –cu o istorie ce urmeaza oarecum traiectoria grupului- sa se ajunga in final la situatia in care liderul grupului petrecea ore intregi intr-o camera intunecoasa, oarecum fascinat de intuneric (mai ales ca Mintuitorul, Lumina venita in lume, ne cere sa fim si noi lumina). Nu stiu ce a vrut autorul prin aceasta scena. Am intrebat pe cei ce-au fost aproape de personajul real pina spre sfirsitul vietii si mi-au confirmat ca n-au auzit de asa ceva. Daca memoria nu ma insala, Lenin cred ca avea apucaturi din astea ce pun sub semnul intrebarii sanatatea mentala a cuiva. Nu vreau sa faca un proces de intentie nimanui dar am cunoscut din interior lumea evanghelica si acest final apare complet nejustificat. Poate doar daca autorul nu va vrea sa induca ideea/banuiala ca liderul grupului a avut oares’ ce probleme pshihice. No clue!
LikeLike