Dyo se apleaca cu competenta si spirit critic, dar si empatic, asupra relatiei mai mult decit ambigue a evanghelicilor cu cinematografia.
De vreme ce se plinge ca evanghelicii nu prea au scris lucruri demne de atentie in acest domeniu, concluzia care se impune cu necesitate este ca Dyo sa acrie aceasta carte. Ce zici, maestre, te primzi?
„Cu toții ne pricepem la filme, întocmai ca la politică sau ca la fotbal.” Cam până pe la sfârșitul anului 2014 credeam și eu acest lucru. S-au adunat însă tot mai multe fapte în ultimul an care mi-au confirmat o realitate interesantă, surprinzătoare chiar, despre care nu mă grăbesc să spun nici că e de bun augur, nici că ar trebui privită cu îngrijorare: evanghelicul nu le are cu filmele. Atât din contactele neprogramate cu credincioși evanghelici, în spațiul virtual sau în diverse ocazii din „viața reală”, cât și din cele organizate, precum Forumul & Serile Dialogos de la Arad, am rămas cu aceeași impresie generalizată de teamă instinctivă a creștinilor evanghelici față de lumea filmului. Unii recunosc, cu o timidă vinovăție, că nu prea au văzut filme. Alții văd cu regularitate destul de multe, dar se complac într-un imaginar al senzațiilor, al melodramei: este vorba în principal de…
View original post 1,259 more words
Persona 