Sunt crestin – I Am A Christian

A iesit, in sfirsit, de la tipar cartea Sunt crestin (I Am A Christian), editata de Voicu Bojan si publicata de Editura Aqua Forte din Cluj. Volumul va putea fi comandat curind pe situl editurii.

Asa cum spuneam recent si pe Facebook, cartea, care nu apare inca pe situl editurii, este o lucrare colectiva, in limba romana si engleza (desi poza primita pe facebook arata doua copertem nu stiu inca cu siguranta daca este vorba de doua versiuni separate, una in romana si una in engleza, sau de o editie bilingva), care cuprinde 15 scurte marturii personale ale unor credinciosi, mai ales romani, care incearca sa raspunda la intrebarea ‘de ce sunt crestin?’

Iata lista integrala a autorilor, in ordinea alfabetica a numelor:

Andreea Sepi, Anne Garrett, Cristian Mihut, Danut Manastireanu,
Dionis Bodiu, Don Lothrop, Dorin Axente, Dorin Muresan,
Doru Pop, George Ille, Marius David Cruceru, Mihaela Ursa,
Silvian Guranda, Teofil Stanciu si Voicu Bojan.

Redau mai jos explicatia lui Voicu Bojan despre felul straniu in care s-a nascut aceasta carte. Sper ca aceasta va va trezi interesul si ca veti dori s-o rasfoiti si, poate, s-o oferiti si altora, interesati de aceleasi intrebari existentiale care i-au framintat si pe autorii acestor pagini.

Va doresc lectura spornica si cu folos!

* * *

Cum sa născut această carte?

„Imi place la nebunie calea lui Hristos in lume. Sunt (intru El, fireşte) nebun după realismul Lui, după afecţiunea pe care leo arată tuturor suciţilor, după increderea de care ne face vrednici in ai ţine deschis făgaşul harului, după insistenţa cu care ii rabdă pe sfinţi şi păcătoşi deopotrivă, după speranţa sădită in sufletele atator suferinzi şi pierduţi pe toate căile. Ce privilegiu săi fim alături! Nu zici că nea pus Dumnezeu manan cap?” (Adrian Plass & Jeff Lucas, Poștașul rade cu jumătate de gură, Editura Aqua Forte, Cluj, 2011, tr. Anton Horvath)

Greu. Cu răbdare, efort și sacrificiu, aproape ca orice altă carte de pe lume. Spre deosebire de cărțile de specialitate, care necesită o documentare serioasă, cartea noastră ar fi trebuit să se nască ceva mai ușor, natural chiar, nefiind altceva decât o colecție de mărturii personale. Adică, oamenii care au scris n‑au avut, aparent, decât să se uite în interiorul lor, aidoma unui ceasornicar privind rotițele unui ceas desfăcut, și apoi să descrie ce au văzut, astfel ca și alții să priceapă cum funcționează respectivul mecanism. Dar ar fi fost prea simplu să fie așa.

Cartea aceasta, deși sună ciudat, s‑a născut din mersul pe jos. A luat formă cu destul de multă vreme în urmă, când un anume prieten mi‑a devenit tovarăș de drum. Tot umblând noi pe jos prin patrie și prin țări străine, ne‑am zis că semănăm cu cei doi frați greci Chiril (el) și Metodie (eu), care au fost misionari în secolul al IX‑lea d. Hr. instaurând liturghia slavonă și alfabetul chirilic printre popoarele din Moravia, Câmpia Panoniei și în jurul Imperiului bizantin. Tot bătând noi zeci, sute de kilometri chiar, povesteam cu fratele Chiril și cugetam: cine suntem, de unde venim, în ce / cine credem. Cugetam la vremurile tulburi pe care le trăim sau la cum ar trebui să ne creștem pruncii, ce fel de educație să le dăm. Am ajuns la concluzia că azi educația se face după cu totul alte coordonate decât educația clasică, ce obișnuia să fie așezată pe doi piloni cheie: tradiția uceniciei și a călătoriilor inițiatice.

Nu cunosc nici un fierar, olar sau lutier care să aibă azi un ucenic lângă el, capabil să continue un meșteșug vechi de sute de ani. Oamenii aceștia vor dispărea odată cu meseriile lor cu tot, fiindcă nimeni nu e dispus să preia o astfel de ștafetă. La fel, cunosc prea puțini tineri dispuși să experimenteze statul trei zile undeva, la țară (fără wifi) sau să bată lumea căutând să se îmbogățească privind felul în care trăiesc oamenii din alte culturi. Ucenicia și călătoria ‑ aceste două vechi mecanisme de declanșare a maturității și a înțelepciunii au devenit, aproape la fel ca cititul, desuete.

Tot povestind noi din mers, am concluzionat că o călătorie adevărată, care nu e turism lowcost de weekend și nici drumeție până la liziera primei păduri, la mici și bere, are menirea sfântă să te trezească, să te pună pe gânduri și să te scoată din rutină, inerție și program. Nicolae Steinhardt o spune frumos intr‑un interviu: Drumeția te scoate din cameră, te scutură de praf, te zbicește, te inviorează, dar nu te scoate din sinea ta, din ecologia familiară, pe cand călătoria, dacă e făcută de cine știe să vadă, să inregistreze, să perceapă și să simtă este cutremur, schimbare de perspectivă, și, la drept vorbind, periplu galactic.

Cu vremea, tot împărtășind întâmplări din ‘periplurile noastre galactice’, ni s‑au adăugat drumului câțiva prieteni, automat botezați cu nume de sfinți: preacuvioșii Pahomie și Nectarie, fratele Toma sau avva Sisoe. Deși frații cei noi nu erau decât cel mult simpatizanți ai creștinismului, am început să instaurăm în călătoriile noastre o tradiție – cititul cu voce tare ‘de la Scriptură’ și cugetatul pe marginea celor scrise acolo. Astfel la Digha, un loc obscur din Bengal, sudul Indiei, s‑au născut dialoguri interesante, cum ar fi cele de pe marginea Psalmilor, cu care ne începeam diminețile înăbușitoare de ianuarie, asemănandu‑se izbitor vacanțelor de vară de acasă. Acolo, alături de fratele Chiril, citeam și povesteam despre Regele David adăstând uitați intr‑o cameră de hotel de mâna a doua, intr‑un soi de Mamaia a Indiei, foind de indieni cu mintea‑n vacanță.

Călătoriile acestea, combinate cu cititul de la Scriptură ne‑au împins un pas mai departe spre întrebarea firească: Chiar, în ce credem fiecare și de ce? Oare ne‑am putea așterne pe hârtie declarațiile de credință? Cum ar suna ele și ce ar însemna să le facem publice? Am intrat așadar în zona aceea care se mai numește ‘primejdia mărturisirii’, cea pentru care, pe vremea mărețului Imperiu roman de dinainte de Constantin, puteai face obiectul unor divertismente specific momentului istoric, precum ruguri, decapitări sau transformarea în merinde pentru feline înfometate.

Una e să povestești din mers sau aiurea, pe poteci neștiute sau în trenuri întunecate, despre acel ceva greu de apucat în care crezi și alta e să te pui să îl descrii în propoziții limpezi, cu subiect și predicat. Pe de altă parte, după cum bine atrăgea atenția fratele Chiril, riscul major al unei astfel de întreprinderi este să rămâi blocat la nivelul unei declarații de credință corect creionate literar, în loc să încerci să o trăiești zi de zi, la vedere, integrand‑o în cele mai ascunse fibre ale ființei tale, începând cu gestul mundan al legatului șireturilor dimineața, până la cel sacru al ruperii pâinii celei de toate zilele.

Thomas Merton spunea: Eu cred că sinele real al unui om e cuprins in ceea ce numim viață spirituală. Aceasta este viața adevăratului său sine, cea a cărui flacără este prea des sufocată de cenușa neliniștilor și ingrijorărilor fără rost. Deși sună teribil de clișeistic, adevărul este că asumarea unei astfel de vieți spirituale presupune nu doar o alegere, ci chiar parcurgerea unei călătorii interioare, angajarea totală pe cărarea întortocheată a întrebărilor esențiale. Iar acest periplu se traduce prin acțiune constantă, nu prin imobilism. Credința se cere mereu redefinită, reafirmată, interogată.

Nimeni nu a exprimat mai bine un astfel de parcurs ca Nicolae Steinhardt, un om căruia condamnarea la înțepenire, din celulele pușcăriilor comuniste, n‑a făcut altceva decât să‑i deschidă apetitul pentru o vastă călătorie spirituală. Iată cum rezumă el, ca evreu convertit, dinamismul căutării creștine: Intreabă. Cere. Bate. Indrăznește. Nu te teme. Nu te spăimanta. Stăruie. Năvălește. Fii treaz. Fii intreg la minte. Tot atatea indemnuri care cu prisosință arată că nu se cuvine să fim proști. Dovadă e insuși faptul că Dumnezeu e un Dumnezeu ascuns, că trebuie săl aflăm, săl descoperim, că lumea Lui trebuie so putem descifra.

Aceasta este, pe scurt, călătoria interioară a acestei cărți. Tovarășii mei de drum, alături de care încă mai călătoresc an de an, s‑au luat fiecare cu treburi și nescriind nimic, m‑au tradus, astfel că m‑am trezit punând singur pe hârtie propria declarație de credință. Cum ea arăta cam orfană, am apelat la alți frați, iar ei, mai apoi, la prietenii lor, unii pe care nici măcar nu‑i cunosc personal. Am subscris cu toții ideii de a pune în propoziții propria aventură spirituală, în încercarea de a forma un trup închegat în Hristos, ca să folosim cunoscuta analogie a Apostolului Pavel.

Iar cum printre autori se aflau și vorbitori de limbă engleză, ne‑am zis să facem o carte bilingvă. Așadar, ceea ce părea facil la început s‑a complicat puțin. Iar cuvântul fatal deadline s‑a pierdut pe drum, ca o șapcă pe care o uiți pe peronul unei gări de aiurea. Cartea noastră e un fel de slow book, revelandu‑ne fiecăruia în parte dificultatea unei astfel de mărturisiri intr‑o lume care fie solicită o ‘afiliere confesională’, fie consideră orice declarație de credință o dubioasă adeziune la sfera iraționalului. Potrivit Ecleziastului, cartea a apărut în lume exact la vremea ei, fix așa cum ne‑am dorit, fără nici o mare miză, ci doar ca o simplă bucurie a reafirmării credinței. /vb

2 thoughts on “Sunt crestin – I Am A Christian

  1. Reblogged this on Frică şi cutremur and commented:
    Cu bucurie și cu o foarte judicios ponderată mândrie (!) dau și eu de știre despre apariția cărții. Aici puteți citi povestea ei, mă rog, intriga, căci continuarea ne aparține fiecăruia dintre cei ce o deschidem …

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s