Sub umbra Cuviosului Paisie de la Neamt

Sub umbra Cuv. Paisie de la Neamt

Cei care ma cunosc mai bine stiu ca, desi sunt teolog, sau poate toclai de aceea 😦 , nu sunt o fiinta prea bisericoasa. Poate pentruca port cu mine prea multe rani prilejuite de fratii mei.

Asa incit, duminica trecuta am sarit peste slujba la biserica in care ma inchin de obicei si, impreuna cu un prieten – pe care nu-l voi deconspira, am participat la slujba ortodoxa savirsita la capela Seminarului ortodox din Iasi de prietenul meu Pr. Dragos Bahrim (sper sa nu-i fac vreun rau mentionind public prietenia noastra, caci in atmosfera anti-ecumanica ce domina astazi ortodoxia romaneasca, nu se stie niciodata).

Ne-am asezat mai in spate, dar parintele ne-a zarit si ne-a invitat mai in fata, in naos. Ne-am asezat, deci linga un perete, si am urmarit in continuare slujba. La un moment dat m-am uitat in spatele meu, sa vad sub ‘umbra’ (a se citi, icoana) carui sfint stau. Am vazut, si m-am bucurat. Era icoana cuviosului apisie de le Neamt, un duhovnic pe care nu am avut sansa de a-l cunoaste, dar m-am indragostit de el pentru prima data, citind cartea lui Patapievici Zbor in bataia sagetii. Ca si H-RP, eram si eu alergic la stilul rugos si antiecumenic al unui alt dohovnic faimos din zona Neamt, Parintele Cleopa.  Din pricina acestei alergii nu am fost niciodata ispitit sa urmez sfatul de a-l vizita pe Cleopa la manastria Sihastria, pe care mi l-a dat poetul Ioan Alexandru, in singura vizita pe care i-am facut-o acasa. Si nici nu-mi pare rau, caci, din ceea ce stiu despre el, nu cred ca mi-ar fi placut. Desi trebuie sa recunosc ca in vizita facuta recent la Sibiu, un alt prieten al meu, Pr. Vasile Mihoc, mi-a povestit ca cu citeva luni inainte de moartea lui Cleopa a dus la el un grup de teologi catolici si protestanti, si ca parintele i-a primit foarte bine. Cine stie? Poate i-o fi vorbit Dumnezeu in preajma mortii despre lipsa lui de iubire de fratii din alte traditii crestine. Sunt curios sa flu, cind ne vom vedea in ceruri. Asta in cazul ca voi ajunge acolo, caci in legatura cu el nu am indoieli.

Insa de faptul ca nu l-am inilnit pe Paisie, chiar imi pare rau. Asa cum regret ca n-am reusit sa-l vizitez pe Pr Staniloae, asa cum planuiam, inainte de a pleca la studii teologice la Londra, iar cind am revenit acasa in vacanta de Craciun, in decembrie 1993, el trecuse deja la cele vesnice. Pacat.

Nota: Imi spun cunoscatorii (iar eu imi vadesc inca odata ignoranta in cele ale iconografiei) ca sfintul din icoana este de fapt Paisie Velicicovschi, un monah urcainean care a trait in secolul al XVIII-lea, descris in OrthodoxWiki ca ‘ îndrumător al vieții monahale din Moldova și înnoitor al monahismului ortodox prin redescoperirea scrierilor patristice și publicarea Filocaliei. Este prăznuit la 15 noiembrie.’ 
In ce ma priveste, e bine si cu acesta, mai ales ca este legat de Filocalie.

Pr. Dragos Bahrim

Era duminica fiului risipitor si parintele a rostit o predica scurta si frumoasa. M-am intrebat daca o fi avut emotii, stiind ca sunt in biserica doi protestanti obsnuiti cu predicile. Prietenul meu zice ca da. INsa n-am indraznit sa-l intreb. Ar fi sunat prezumtios.

In timpul in care parintele impartasea euharistia m-am gindit inca odata de ce nu sunt ortodox. Nu numai pentruca, asa cum glumesc uneori cind sunt intrebat, ‘nu am stofa’ si ca sunt in mod fundamental un protestant. Am remarcat din nou, pentru a nu stiu cita oara, dincolo de frumuseta lacasului de cult si aintregii slujbe, redundantele, repetitiile (inutile, din perspectiva mea), predilectia pentru limbajul arhaic (de parca mirosul de mucegai l-am face mai sfint), lipsa de participare a poporului la cointare si lipsa de atentie la rugaciune si la predica.

Acum cind scriu aceste rinduri ascult pe radio Mozart superba arie Et incarnatus est, din Requiem, si realizez ca, in ciuda acestor critici perene, frumusetea inchinarii ortodoxe: icoanele, mirosul de tamiie, odajdiile, pieatea si solemnitatea inchinarii sunt lucruri care ma fac sa revin din cind in cind cu placare la liturghia ortodoxa, chiar daca, foarte probabil, metaforic vorbind, nu voi traversa niciodata Bosforul. Ca sa continui metafora, am traversat acum vrei cinci ani Tamisa si ma simt bine acolo unde ma aflu, poate si pentruca nu sunt aproape de spatiile dominate de anglicanism. A propos de asta, nu cred ca as rezista in atmosfera viciata de ttot feelul de xtremisme, liberale sau fundamentalist-sectare ce domina spatiul episcopalian in Statele Unite. Acolo si si spatiul religios, de absolut toate culorile, este la fel de viciat ca mai toate celelalte dimensiuni ale realitatii americane.

Spre deosebire de alte biserici ortodoxe, la sfirsitul liturghiei, multi dintre participanti, inclusiv copiii, au ramas, pentru o prajitura si o cafea, dar mai ales pentru o ora de catehizare pentru adulti, porning de la programul Calea credintei, la a carui finalizare si apoi adaptare la spatiul romanec am contribuit cind lucram pentru World Vision. Desi am fost invitati sa raminem, n-am putut-o face de data asta, ca ne asteptau nevestele, dar am promis sa revenim alta data, eventual luindu-le si pe ele. Sa speram ca vom reusi.