In urma cu citiva ani, pe cind seful meu in World Vision era un olandez, Rienk van Velzen, in timpul unei vizite in Olanda, am avut cinstea de a vizita sediul organizatiei Open Doors, din Harderwijk, infiintata de cunoscutul Brother Andrew, pe care l-am si cunoscut personal acum citiva ani inBetleem, Palestina. A fost emotionant pentru mine sa vad acolo si sa expolorez in interior microbuzele folosite de organizatie in perioada comunista pentru colportajul de Biblii in Europa de Est, cu ingenioasele lor sisteme de securitate si de camuflare a transporturilor clandestine.
Unul dintre unchii mei, Costel Georgescu, a fost unul dintre liderii retelei secrete de colportaj de Biblii. De fapt, a si platit pentru asta cu un an de inchisoare. Dat fiind ca si eu si tatal meu am fost implicati putin in aceste activitati clandestine, prin intermediul unchiului Costel i-am cunoscut si eu pe citiva dintre colportorii de la Open Doors. Unul dintre acestia, prieten apropiat cu unchiul meu, era ‘fratele Dick’ (nimeni nu folosea nume de familie in asemenea activitati, pentru a proteja conspirativitatea; si de fapt, nu stiam daca acesta era cu adevarat numele lui – unura dintre cei cu colaborat pe atunci nu le stiu nici acum numele real).
Atunci cind am vizitat Open Doors, am discutat cu cei de acolo si despre posibilitatea publicarii in limba romana a memoriilor fratelui Dick. Le-am spus ca, dupa parerea mea, unchiul Costel este cel mai indreptatit sa-i sfatuiasca in acest sens. Si iata ca dupa mai multi ani de asteptare aceste memorii au aparut, in sfirsit in limba romana. Am aflat despre ea de pe Facebook, de la Jeni Rosian, care conduce misiunea Samuel, din Medias, si pe care o cunosc tot prin intermediul unchiului Costel. Intrebind-o de carte, Jeni mi-a promis ca mi-o va trimite.
Si astazi am si primit-o, cu o mica dedicatie. Multumesc, Jeni.
Iata o scurta prezentare a cartii, de pe situl Editurii Samuel, de unde si puteti comanda cartea:
Această carte este despre povestea vieţii lui Dick Langeveld, care a lucrat ani îndelungaţi în cel mai mare secret pentru Open Doors, dincolo de Cortina de Fier. Despre aceste lucruri nu s-ar fi putut scrie atunci. Langeveld ne povesteşte despre călăuzirea lui Dumnezeu în viaţa lui, despre treceri miraculoase la frontieră, despre cum a fost urmărit de serviciile secrete şi despre întâlniri cu creştini extraordinari. (Fratele Andrew, fondator al Open Doors)
Va invit sa va comandati aceasta carte si va asigur ca o veti citi pe nerasuflate.
Impresionanti acesti anonimi. Numai Dumnezeu stie de unde veneau si unde se duceau… din cauza discretiei necesare. Mi-ar placea sa le cunosc povestea. Dumenzeu sa le rasplateasca, “fratelui Dick” si altora asemenea lui!
LikeLike